La multi ani, Irina Pacurariu!
    -
 

La multi ani, Irina Pacurariu!

Data nasterii: 23 Martie 1969
Irina Pacurariu s-a nascut pe 23 martie 1969, la Iasi. Realizatoare si producatoare de emisiuni la TVR, Irina Pacurariu a absolvit Liceul de Informatica si Facultatea de Electrotehnica din cadrul Universitatii „Gheorghe Asachi” – Iasi. In 2008 a terminat un master in Jurnalism si Stiintele Comunicarii la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.

Debutul in televiziune si l-a facut la TVR Iasi, in 1992, unde a lucrat pana in 2004, cand a inceput sa realizeaze emisiuni de amploare la TVR Bucuresti. Patru ani la rand, din 1996 pana in 2000, a fost premiata de catre APTR pentru reportaj, in 1999 obtinand Premiul Jurnalistul anului.

A fost primul reporter roman care a realizat un documentar in Himalaya - „Tara Serpasilor", desemnat si cel mai bun documentar al anului de APTR. A primit numeroase premii, cele mai importante fiind: Jurnalistul Anului pentru documentarul Marti, Joi, Sambata, Premiul Consiliului National al Cinematografiei pentru reportajul EU - marginea Europei sau cele sase premii APTR, intre care trebuie amintit Marele Premiu APTR pentru reportajul Codrina. A urmat stagii de pregatire la BBC, Thomson Foundation, Discovery Campus, France 3, ARD, Circom Regional. Printre cele mai importante programe realizate si prezentate se numara: Povesti in halate albe, Romania desteapta, Zona Zero, Culoarele Puterii, Poveste fara sfarsit, Mari romani, Un european ca mine, Cealalta Romanie.

De asemenea, a devenit cel de-al optulea ambasador al voluntariatului desemnat de Federatia VOLUM – Federatia Organizatiilor care Sprijina Dezvoltarea Voluntariatului in Romania, alaturi de Raed Arafat, Margareta Paslaru, Calin Goia, Marius Manole, Valeria Racila Van Groningen, Zoli Toth si Damian Draghici. A predat o perioada si in cadrul Departamentului de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, unde i-a ajutat pe studenti sa inteleaga tainele televiziunii si reportajului de televiziune.

In plan personal, Irina Pacurariu este casatorita cu alpinistul Constantin Ticu Lacatusu si are doi copii, Ana Carina si Iris Petra.

Tot astazi le uram „La multi ani!” si lui Mircea Vintila, lui Adrian Vasilescu, dar si lui Serban Alexandru.

de Redactia - 5110 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi