La multi ani, Ion Cucu!
    -
 

La multi ani, Ion Cucu!

Data nasterii: 29 August 1937
Ion Cucu s-a nascut pe 29 august 1937, in Bucuresti. Cu studii de medicina neterminate, Ion Cucu a debutat in 1960 cu fotoreportaje in cotidianul “Scanteia Tineretului”, unde a format si a coordonat o echipa de tineri fotoreporteri. In paralel, a colaborat cu Uniunea Scriitorilor din Romania si cu gazete literare din Bucuresti si din tara. Din 1975, a initiat la revista “Luceafarul” rubrica „O istorie a literaturii contemporane vazuta de Ion Cucu“, unde a publicat saptamanal, timp de 20 de ani, fotografii din viata literara romaneasca.
Dupa revolutie, acesta a devenit colaborator permanent al revistei “Romania literara”, ilustrand in paralel numeroase lucrari de specialitate, dictionare ale scriitorilor romani si cele mai importante istorii literare, printre care: “Dictionarul scriitorilor romani” (M. Zaciu, M. Papahagi, Al. Sasu), “Dictionarul general al literaturii romane” (coord. Eugen Simion), “Istoria literaturii romane contemporane, 1941-2000” (Alex Stefanescu), “Istoria critica a literaturii romane” (Nicolae Manolescu).
In 2006, la editura Charmides i-a aparut albumul “O istorie literara a privirii”, o istorie in imagini a literaturii romane postbelice. In mai 2010, Ion Cucu a fost invitat de onoare la Targul Alternativ de Carte, prima editie.
Cu o fotofilmoteca de peste 20.000 de imagini, fotoreporterul a cunoscut personal peste 200 de scriitori, participand la toate evenimentele importante desfasurate in cadrul oficial al Uniunii Scriitorilor din Romania si fotografiind zece presedinti ai USR, Ion Cucu n-a tradat scriitorul roman si fotografia alb-negru...
Expozitii personale: “Nichita Stanescu, 60 de ani de la nastere”, Ateneul Roman, 1993; “Poeti contemporani”, in cadrul primului Festival de Poezie al Municipiului Bucuresti, la Uniunea Scriitorilor din Romania, 2000; “Clipe de viata”, Club „Prometheus“, 2003; “Calatoria” (7 iunie-7 noiembrie 2006, Muzeul National al Literaturii Romane); “50 de ani de literatura” (mai si septembrie 2011, doua expozitii „La Gard“, Parcul Copou, Iasi).

de Redactia - 2730 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi