La multi ani, Albert II de Monaco!
    -
 

La multi ani, Albert II de Monaco!

Data nasterii: 14 Martie 1958
Pe 14 martie 1958 se nastea Albert al II-lea (Albert Alexandre Louis Pierre Grimaldi, capul Casei Grimaldi si actualul conducator al Principatului Monaco. Albert al II-lea este fiul lui Rainier al III-lea de Monaco si a sotiei lui, Grace Kelly.
Crescut la Palatul de Monaco, Albert a urmat liceul Albert I pe care l-a absolvit in 1976. Dupa un an de pregatiri in diferite indatoriri princiare, acesta s-a inscris la colegiul Amherst in Massachusetts in 1977 sub numele Albert Grimaldi, unde va studia stiinte politice, economie, muzica si literatura engleza. La doar 24 de ani, mama sa, Grace Kelly, a murit intr-un accident de masina, fiind de datoria lui Albert sa preia presedintia Crucii Rosii Monaco si functia de vice-presedinte al Fundatiei Printesa Grace de Monaco.
O fire activa, Albert al II-lea de Monaco a practicat atletism, fotbal, tenis, judo, canotaj, volei, schi, squash, natatie, bob si pentatlon modern. De asemenea, el a participat ca sportiv monegasc la Jocurile Olimpice de iarna din 1988, 1992, 1994 si 2002 la bob si la raliul Paris-Dakar in 1985 si 1986. Membru al Comitetului International Olimpic din 1985, Albert este si: presedinte al Federatiei monegasce de natatie din 1983, al Yacht Clubului de Monaco din 1984, al Federatiei monegasce de atletism din 1984, al Comitetului olimpic monegasc din 1984 si al Federatiei monegasce de pentatlon modern din 1999. In plus, conducatorul principatului Monaco a creat Federatia monegasca de bob, sanie si skeleton al caror presedinte este.
Printre pasiunile printului suveran se numara si radioamatorismul (are indicativul de apel 3A0AG), in timp ce in domeniul militar a fost numit la 11 noiembrie 1986 colonel al Carabinierilor Printului si la 18 august 1988 locotenet in rezerva a marinei franceze.
6 aprilie 2005 a reprezentat o zi cruciala pentru Albert: printul Rainier al III-lea a murit, iar printul Albert a devenit Print Suveran de Monaco sub numele de Albert al II-lea. La sfarsitul celor trei luni de doliu pentru tatal sau, la 12 iulie 2005, la Catedrala Sfantul Nicolae a avut loc prima parte a investiurii sale, o massa prezidata de arhiepiscopul de Monaco, care a marcat inceputul domniei sale. A doua parte a investiturii a avut loc la 19 noiembrie 2005. Albert a fost inscaunat la Catedrala Sfantul Nicolae in prezenta membrilor familiei si celor 16 delegatii regale din mai multe tari.
In 1 iulie 2011, Printul Albert s-a casatorit cu fosta inotatoare sud africana Charlene Wittstock. Cu toate ca anuntul logodnei a avut loc la 23 iunie 2010, cei doi au fost vazuti impreuna de la 10 februarie 2006, cand au deschis ceremonia Jocurilor Olimpice de la Torino. Casatoria civila din 1 iulie 2011 a fost urmata de o casatorie religioasa, pe 2 iulie.
de Redactia - 2417 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi