Astazi este ziua lui Mircea Geoana. La multi ani!
    -
 

Astazi este ziua lui Mircea Geoana. La multi ani!

Data nasterii: 14 Iulie 1958
Mircea Geoana s-a nascut in Bucuresti, pe 14 iulie 1958. Presedinte al Partidului Social Democrat din aprilie 2005 pana in februarie 2010 si presedinte al Senatului Romaniei din decembrie 2008 pana in noiembrie 2011, senator, fost Ambasador al Romaniei in SUA si Ministru de Externe in Guvernul Nastase, Mircea Geoana a absolvit Liceul Sf. Sava din Bucuresti in 1976, unde a urmat profilul uman. Apoi a urmat cursurile Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti precum si ale Facultatii de Drept din Bucuresti.

A urmat cursurile "Ecole Nationale d’Administration de Paris" in 1992 precum si cursul despre Institutii Democratice al NATO. Este de asemenea doctor in economia mondiala la Academia de Studii Economice din Bucuresti. In perioada in care a fost ambasador al Romaniei la Washington, a urmat Programul de dezvoltare manageriala al Grupului Bancii Mondiale, in cadrul Harvard Business School.

In timpul liceului, Geoana si-a descoperit pasiunea pentru sport, in special pentru baschet si tenis, pe care continua sa le practice si in ziua de astazi. Recunoscut astazi ca fiind unul dintre principalii lideri politici care au contribuit la aderarea Romaniei in structurile euro-atlantice, Mircea Geoana este presedinte al Institutului Aspen Romania, „o organizatie apolitica care are ca scop promovarea dialogului intre elitele politice, intelectuale si de afaceri”, este membru in Consiliul de Conducere al Institutelor Aspen Italia si SUA, este membru fondator al Clubului Harvard Romania-Moldova, infiintat in 2004 si parte a Consortiului Roman pentru Educatia Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati. Este, de asemenea si membru fondator al Asociatiei Fostilor Studenti Romani la "Ecole Nationale d’Administration" si Presedinte de onoare al Asociatiei George Marshall Romania. Are un rol activ in Black Sea Trust Fund si este membru al Global Progressive Forum.

In 2006, Mircea Geoana si-a lansat primul volum „Drumul spre Europa si Lumea transatlantica” a cartii „Politica externa a Romaniei la inceputul secolului XXI”. In 2006 a mai publicat lucrarea „America, Europa si Modernizarea Romaniei - Fundamente pentru un proiect romanesc de societate”, in 2008 a publicat cartea „Modelul Social Romanesc - Calea catre o alta Romanie”, iar pe 13 noiembrie 2009 a publicat volumul „Incredere”.

La data de 22 noiembrie 2011, Mircea Geoana a fost exclus din PSD. Pe 16 martie 2012, Mircea Geoana a lansat o platforma apolitica, numita „Romania noastra”, cu scopul declarat de „a aduna energiile pozitive din societate pentru o Romanie dezvoltata”. Din data de 3 aprilie 2012, miscarea „Romania noastra” are si un „brat” politic. Acesta se numeste PRODEMO si este infiintat si condus de Marius Lazar, fost membru PSD, exclus pentru ca l-a criticat pe Victor Ponta.

Sapte luni mai tarziu, Mircea Geoana a revenit in PSD, iar la alegerile parlamentare din 2012 candideaza pentru un nou mandat de senator, pe listele USL. Nu departe de 2009, Mircea Geoana a participat la alegerile prezidentiale, ajungand in turul doi de scrutin in care a fost invins de Traian Basescu.

In plan personal, Mircea Geoana este casatorit cu Mihaela Geoana (fosta Costea), de profesie arhitect, cu care are o fiica (Ana Maria) si un baiat (Alexandru). Fratele Mihaelei Geoana, Ionut Costea, este presedintele Eximbank.

Mihaela Geoana este Presedinte a „Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania” din aprilie 2007, a Fundatiei „Renasterea pentru Educatie, Sanatate si Cultura”, precum si a ONG-ului „Millenium for Human Rights”.

Distinctii:
Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Comandor (1 decembrie 2000) pentru servicii deosebite aduse in politica externa a Romaniei
Legiunea de Onoare - Franta (octombrie 2002).

de Redactia - 2346 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi