Wadowice (Polonia), Carfin (Scotia), Ploermel (Franta) – iata numai trei locuri (de care am aflat eu) unde au fost inaltate monumente in cinstea memoriei celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Am mai spus-o si o repet cu toata convingerea: inceputul sfirsitului comunismului a fost dat de inscaunarea la Vatican a cardinalului polonez Karol Wojtyla: miscare politico-strategica geniala (caci, pina la urma, orice am zice, politica a fost!) care i-a lasat complet buimaciti pe sovietici, iar „aprin­derii“ muncitorilor si intelectualilor grupati in si in jurul Solidaritatii i-a oferit oxigenul necesar. Acest om blajin, cu fizionomia lui de bunic atent si grijuliu, a rasturnat o intreaga lume (lumea Estului, cel putin) printr-un simplu si aparent inofensiv indemn: „Nu va fie teama!“, care a macinat sistemul totalitar mai abitir decit „razboiul stelelor“ preconizat de Reagan. Cum s-ar putea apoi uita uriasa insem­natate ecumenica a primei vizite a unui suveran pontif intr-o tara majoritar ortodoxa, in Romania, pe care atit de emotionant Ioan Paul al II-lea a numit-o „gradina Maicii Domnului“? Fie si numai pentru asta defunctul Papa ar merita un monument in Bucuresti, numit, pina mai ieri, alaltaieri, „orasul fara statui“. Un monument nu ca o compensatie pentru magaoaia ce se ridica acum linga Catedrala Sf. Iosif, ci ca un semn al reconcilierii crestine atit de asteptate si dorite. Edilii Capitalei, primaria in special, ce parere au?