Venita acasa de la serviciu (lucreaza la un ghiseu de inchiriat casete video deocheate din cartier), maica-sa a izbucnit in plins:
„Sint sigura ca o sa te mariti cu un om bogat de la Bucuresti. O sa te tina ca pe o cucoana, iar noua o sa ne vire centrala de incalzit, ca ne-am saturat de platit factura.“
Camelusa mai, mai sa lesine de emotie.
Florica Durbala, cea mai buna prietena a ei, intoarsa in orasel de la Bucuresti, unde a incercat zadarnic sa-i faca un copil unuia dintre cei mai vinati burlaci din tara, si-a exprimat unele indoieli: „Ia da-mi cartoful!“
Camelusa l-a scos din poseta, unde-l tinea, alaturi de cutiuta cu pudra, si i l-a intins. Nu fara o stringere de inima. Daca-l scapa pe jos?! Florica l-a luat, l-a intors pe toate partile si i-a aratat cu unghia a carei oja se sparsese: „Vezi cum e crucea? E cu curu-n sus!“
Florica vorbeste neaos. Dupa esecul cu maritatul, a vrut sa se faca curva. Nu i-a iesit nici asta. A ramas insa cu obiceiul de a spune lucrurile de-a dreptul.
„Asta inseamna ca va trebui sa treci printr-o incercare. Omul e insurat si nevasta-sa il are la mina cu o afacere.“
Mai potolita, Camelusa s-a apucat de bacalaureat. A pus insa cartoful in dulapiorul cu cosmetice din baie, linga o iconita a Maicii Domnului, si se uita in fiecare seara la jurnalele de actualitati, sa vada care-i va fi sotul cel bogat.
Cum a fost ales alt papa
Gelu Minjoala, baiatul cel mic al lui Ghita Minjoala din Vintileasa Centru, fost colector de puf de gisca, actualmente pensionar, a devenit faimos in sat de cind, in trenul de Roma, ii furase portofelul unui cardinal care mergea la alegerea noului papa.
Cum in portofel se afla imputernicirea de vot, cardinalul se adresa politiei de cum cobori in gara, pentru a i se da o hirtie prin care urma sa convinga ca i s-a furat documentul.
Formalitatile durind, cardinalul intirzie la vot si, astfel, fu ales un alt papa decit cel care trebuia.
Intors in Vintileasa, Gelu si-a prins imputernicirea in pioneze pe peretele camerei in care sta cind vine acasa si o arata tuturor celor care trec pe la el.













