POZA:
 
 

Testul Babes-Papanicolau - citologia cervico-vaginala

Testul Babes-Papanicolau face parte din examenul ginecologic de rutina si este folosit cu scopul identificarii modificarilor celulare anormale de la nivelul colului uterin, pentru screening-ul si depistarea precoce a cancerului de col uterin. Din anii ‘40, de cind testul Papanicolau a fost introdus in practica medicala, numarul deceselor prin cancer de col uterin a scazut cu 70%.

Factorii de risc pentru aparitia cancerului de col uterin
Intre factorii care influenteaza apa­ritia cancerului de col uterin se numara debutul precoce al vietii sexuale, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuala, numar mare de sarcini, fumatul. Se intilneste mai rar la pacientele nulipare si la cele cu viata sexuala inactiva. Fara a se recunoaste unanim un rol etiologic, exista peste 20 de tipuri de virusuri papilloma (HPV) asociate cu cancerul de col uterin.

Cum evolueaza cancerul colului uterin
Carcinomul epidermoid, cea mai frecventa forma, are originea la zona de transformare a colului uterin. Se prezinta prin aparitia unor leziuni de displazie si carcinom in situ, urmind ca progresia unor astfel de leziuni sa canalizeze afectiunea spre cancer invaziv,  evolutie ce poate atinge intre 10 si 20 de ani. Leziunile sint la inceput mici, iar depistarea si tratarea lor corecta duc la vindecarea bolii.

Care sint semnele de aparitie a bolii si cum se pune diagnosticul?
Formele incipiente de boala sint asimptomatice, ele descoperindu-se doar in cadrul procesului de screening prin examenul citologic Babes-Papanicolau. Pe masura ce tumora creste, pacienta poate acuza singerari pe cale vaginala, spontane sau la contactul sexual. De cele mai multe ori se asociaza o secretie vaginala cu evolutie trenanta. Durerea nu este comuna si de obicei apare in stadii avansate.

 

Diagnosticul leziunilor preinvazive
Investigatiile incep cu examenul citologic Babes-Papanicolau. Terminologiei clasice Papanicolau i s-au ada­ugat in timp cele de displazie si CIN, ultima abordare fiind reprezentata de clasificarea Bethesda (TBS), care grupeaza leziunile precursoare neinvazive ale colului in categoriile grad scazut (LSIL) si grad inalt (HSIL), fiecare dintre ele cu algoritmul propriu de tratament si urmarire.

Diagnosticul leziunilor invazive
Leziunile vizibile (macroscopice) de la nivelul colului uterin se biopsiaza si, in eventualitatea in care leziunea se prelungeste spre canalul cervical, se face chiuretaj endocervical. Examinarea la microscop a materialului excizat poate ajuta la punerea diagnosticului de malignitate. Pacienta cu singerare vaginala la contactul sexual, hemoragie abundenta si prelungita in perimenopauza sau hemoragie anormala inainte de instalarea menopauzei trebuie sa se prezinte la medicul de familie sau la specialistul ginecolog, pentru completarea investigatiilor. Cancerul de col uterin trebuie diagnosticat in faza de carcinom intraepitelial, reducindu-se in acest fel prevalenta cancerului invaziv si mortalitatea. Este mai usor de depistat cancerul de col decit de urmat un tratament pentru stoparea evolutiei acestuia. Colul uterin este usor de investigat, astfel incit examenul ginecologic anual ofera posibilitatea diagnosticarii leziunilor precursoare si tratamentul lor adecvat. Se recomanda examen citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice peste 20 de ani si pentru cele sub 20 de ani sexual active. Medicii va sfatuiesc sa efectuati doua teste consecutive anual, apoi cel putin un test la fiecare trei ani, pina la virsta de 65 de ani. Cert este ca diagnosticarea precoce a cancerului va poate salva viata!

de Dr. Daniela Oelschlager - 919 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Ultimele articole FREE

 
 
 
 

Comentarii

* campuri obligatorii