







Editorial
Inca o etapa
VIP - prescurtarea mult-doritei sintagme „very important person”... Cine este insa aceasta persoana atit de importata si de ce merita un statut special? Pentru unii, termenul cu pricina este sinonim cu popularitatea, iar acest lucru este o certificare suficienta pentru a o include pe lista oamenilor care au intotdeauna loc pe rindul din fata, indiferent de context. Pentru noi, de 16 ani, povestea VIP se scrie altfel... Popularitatea isi are rolul ei, dar nu acela principal in tabloul personalitatilor. Un tablou pe care incercam sa-l conturam de la an la an, de la editie la editie, tinind cont de valoare, performanta, constanta si continuitate. Indiferent de domeniul din care provin – ca e vorba de muzica, sport, moda, televiziune sau teatru –, VIP-urile au, la urma urmei, menirea de a-ti aduce in suflet un plus de bucurie, de a te face sa te mindresti cu faptul ca acel „very important person” vorbeste aceeasi limba ca si tine, dar ca omul pe care poate l-ai vazut de zeci de ori mergind pe strada intocmai ca si noi, toti ceilalti, a reusit sa exceleze si sa-si fructifice un anumit talent. De aceea, viata lui invizibila, cu bune si cu mai putin bune, va fi un punct de interes: pentru ca in spatele personalitatii se va ascunde intotdeauna o poveste a unui succes care, in afara de laurii performantei, presupune o lectie de viata obligatoriu asumata. Iar aceasta lectie de viata este doar o veritabila demonstratie a faptului ca, indiferent cit de „very important person” poti fi considerat, ceea ce te deosebeste de ceilalti oameni este doar inaltimea obiectivelor atinse. Va invitam, asadar, sa fiti din tot sufletul VIP pentru un nou inceput sau poate o continuare in definirea completa a valorii...
Ultimele articole FREE