Lumea crede, acum, ca o iubea ca pe o mare vedeta, dar de ani de zile Madalina nu mai era cap de afis pe niciun afis si nu mai putea organiza concerte solo pentru ca nu se vindeau suficiente bilete. Televiziunile de divertisment uitasera de ea, iar tabloidele (pe care le dispretuia, de altfel) nu au scris despre ea decit atunci cind incerca tratamente diverse ca sa poata mentine macar o sarcina pina la nastere.
Tragedia Madalinei a inceput in familia lui Serban Georgescu, compozitorul care a descoperit-o si a lansat-o in lumea muzicii (pe atunci, muzica usoara). Ca si alti compozitori, acest Georgescu nu a lansat decit tinere talente care mai intii i-au trecut prin pat. Femeile acelea i-au ramas recunoscatoare, apoi, toata viata. Madalina era virgina cind l-a cunoscut si l-a iubit cu adevarat. Pe el, oare, sau bucuria aceea de vedeta care fara el nu ar fi intrat in viata ei? Mama domnului Georgescu ii schimba bucuria aceea intr-un cosmar. Las-o, tu nu vezi ca nu-ti poate face un copil?! Cauta alta care aduce mai multi bani in casa! Tu nu vezi ca nu mai face succes?
Madalina a inceput sa isi doreasca un copil, dar nu pentru ca si-l dorea din tot sufletul ei. Romantic, da, dar nu din instinct matern, ci din instinctul acela fals care te face sa-ti iubesti publicul mai mult decit esti tu in stare sa te iubesti pe tine insati. Madalina a inceput sa-si doreasca un copil ca sa infringa cosmarul-soacra si sa ramina cu acel Georgescu fara de care si-ar fi pierdut publicul. Nu s-a putut. A divor­tat. S-a recasatorit cu un om care nu a mai fost ales de dragul succesului. A venit si copilul. Si Madalina si-a dat seama ca nu poate iubi copilul acela cit a iubit succesul. Nu putea sa se bucure de faptul ca a devenit mama pentru ca nu-si dorise asta prin ea insasi, ci prin conjunctura. Avea copil, acum, dar cadea tot mai des in depresie: unde e succesul meu, unde e Georgescu al meu?
„Nu ma mai suport fizic“, scrie ea intr-un mesaj electronic, care pare fie unul de adio, fie o motivatie pentru un nou divort. Noul ei sot o iubea ca pe ochii din cap si ii intelegea drama. Madalina ajunsese sa creada ca fusese blestemata de fosta soacra, ca viata ei sa fie fara bucurie. Mircea Petru se lasa dupa ea. Bine, Magda, voi cauta un preot, un vraci, voi gasi eu ceva.
Madalina nu avea puterea sa creada in preoti sau in calugari. A ales vraciul. Blestemele functioneaza daca te temi de ele mai mult decit il poti iubi pe Dumnezeu. E ca o automanipulare psihica de care nu-ti mai poti da seama. Dai vina mereu si mereu pe altii, niciodata pe tine insati (insuti).
Iar cind, o data, dai vina pe tine, e ultima data: adio!
Daca ar fi avut puterea psihico-spirituala sa se cunoasca mai bine pe sine, Madalina n-ar fi ramas in cautarea unui succes devenit anacronic - muzica usoara era, deja, din alt secol. N-a vrut sa se schimbe, pentru ca ramasese blocata in nostalgia Georgescu si in succesul compozitiilor sale! A ramas asa si pentru ca dispretuia noile voci din lumea muzicala si succesele lor facile. Madalina a ajuns sa poata uri mai mult decit putea iubi.
Nu se putea trai asa.