In 1989 ati stiut care era solutia, una dintre solutii. Pe vremea aceea – improvizez o metafora –, in tarile din jurul nostru se forma o cadere masiva de apa. Era limpede, atunci, ca acea cadere de apa era dirijata spre o anume turbina sociala ce urma sa produca un curent. La rindul lui, acel curent urma sa energizeze mari schimbari societale. Nu era limpede insa, in vremea aceea, care va fi forma politica ce se va stabiliza: un comunism reformat (cu fata umana, ziceau unii) sau o democratie clasica (pluralism, economie de piata, stat de drept).
Desi nu era limpede incotro ne vom indrepta, ati stiut care era solutia, una dintre solutii: sa fiti parte din suvoiul acelei caderi de apa.
Acum, aici, in Romania, a devenit limpede ca se formeaza o masiva cadere de apa. Nu e clar daca va intilni in cale o turbina sociala. Atunci, turbina a fost montata de inginerii de la Centru, iar Centrul era condus de Gorbaciov.
Acum, aici, nu avem nimic de felul acelui Centru. Dar avem o situatie similara: sentimentul larg impartasit ca sistemul social-politic in care ne aflam functioneaza gresit. Dilema e ca nu stim daca sistemul a esuat din pricina unor defecte de sistem ori din pricina unor carente de mentalitate. Altfel spus, nu avem cum sa aflam cine e mai vinovat: sistemul insusi sau mentalitatea indivizilor care il pun in miscare. Intelepciunea caii de mijloc ne-ar cere sa asumam un raspuns de tipul si, si.
Cum noi n-am dezvoltat cercetari care sa ne spuna ceva relevant despre mentalitati, ne aflam in situatia de a comenta doar defectele sistemului. Ele sint evidente in citeva stari de fapt: saracia a crescut; nivelul mediu de trai nu l-a ajuns din urma pe cel din 1989; ne-am intors la un nivel de investitii care nu mai pot produce dezvoltare.
Criza financiara a jucat, la noi, si rolul de ocazie, pe linga acela de cauza. Ocazia de a vedea ca traim mai bine (totusi) decit ne-ar permite un program rational de utilizare a resurselor pe care le producem.
Spuneti, in Puterea scrisului (Dilema veche, 22-28 iulie 2010), ca puteti participa la stabilirea diagnosticului, dar nu si la prescrierea tratamentului. Va voi ruga sa-mi iertati indrazneala urmatoare: greseala anului 2010 (spre deosebire de eventualele greseli ale lui 1989) vine de la diagnosticieni. Nici in 1989 n-am stiut terapia. Dar atunci am fost in stare sa nimerim diagnosticul: sistemul comunist nu putea functiona, cu sau fara bunavointa lui Gorbaciov.
Capitalismul romanesc al anului 2010 nu mai poate functiona decit in paguba nivelului nostru de trai in anii ce vor urma. Solutia? Fireste ca nu e una singura. Ceea ce ma mira nu e, desigur, ca aveti intelepciunea de a intelege ca ar putea fi vorba de un intreg program de cercetare sociala intru gasirea solutiilor. Ma mira ca nu ridicati niciun deget pentru a protesta ca lasam la cheremul partidelor acest program de cercetare sociala sau ca il lasam, din nou, la indemina unei revolutii televizate (poporul OTV etc.).
Ma astept din partea dumneavoastra sa vreti sa deveniti spiritul rector al acestei cercetari complexe, care nu are de ce sa se lase in grija intereselor politice. Asta ar fi, intr-adevar, o fapta: sa vreti sa organizati mintile competente si nepolitizate ale natiei pentru cercetarea care sa duca la un diagnostic cu privire la cauzele esecului in care ne aflam. Daca nu s-ar gasi finantarea necesara, va fi ca sa stim de ce ne vom merita soarta.