Are doar 19 ani si nu-i vine sa creada ca succesul pe care-l are acum este real. Actrita care a reprezentat Germania in programul Shooting Stars din cadrul Festivalului de Film de la Berlin, editia 2014, este o romanca, deja star de cinema pentru germani.

Maria Dragus a primit premiul Lola (n.red.-un fel de Oscar decernat de Academia Germana de Film) pentru Cea mai buna actrita intr-un rol secundar, la 15 ani, pentru rolul din „The White Ribbon“, in regia lui Michael Haneke. Programul Shooting Stars se adreseaza tinerilor actori si nu este deloc unul usor. Anul acesta, din 27 de nominalizati, au fost selectati 10, printre care si Cosmina Stratan, si are ca scop promovarea pe plan international a celor mai talentati tineri actori europeni.  
Maria, esti deja un exemplu de urmat pentru tinerele din Germania...
Mi-am dat seama ca pot sa fiu un exemplu in momentul in care au inceput sa vina la mine copii, tineri, sa ma recunoasca pe strada si sa ma intrebe cum a fost in serialul pentru copii din Australia, „Dance Academy“, care s-a transmis in foarte multe tari.

Cum a inceput „studiul” filmului pentru tine?
Am fost crescuta aici, in Germania, am fost la scoala de balet si coregrafie la Dresden; in acelasi timp am inceput si cu dansul. Am mers si la actorie, care era ca un fel de hobby - aveam vreo zece ani pe atunci. Tatal meu canta la violoncel, intr-o orchestra, si ma duceam foarte des cu el la teatru. Ma uitam la foarte multe piese. Mereu ziceam ca vreau sa fiu pe platou. Am cunoscut odata o fata care facea si ea filme. Era de varsta mea, cand am inceput si eu sa fac balet. Am intrebat daca pot sa fac si eu acel lucru si a fost destul de dificil, pentru ca Dresden era foarte departe. Pentru casting trebuia sa mergem acolo. Era ceva sa merg in Berlin, si asa am inceput, incet-incet, si in 2008, cand aveam 15 ani, am filmat cu Michael Haneke, ceea ce a fost nu numai o mare bucurie, dar si un succes extraordinar, pentru ca m-a ajutat foarte mult.
 
Ti-a fost greu? Faceai naveta pentru cursurile de actorie?
Nu am facut niciun curs de actorie. Mi-am gasit un agent, asa se procedeaza aici, in Germania, si el imi gaseste proiecte...

Ai avut si spectacole in care ai jucat si n-ai fost platita?
Da, pentru ca am stat mult la teatru, acolo am inceput... De la varsta de 5-6 ani. Era tatal meu acolo si ma duceam si eu cu el. Asa am descoperit  ceea ce vreau sa fac.
 
Ce personaje interpretai?
Cantam opere in corurile de copii. Nu era ceva foarte mare. Era ceva asa, sa ma joc.

Mama ta facea parte tot din lumea artistica?
Mama a fost balerina pana m-a nascut pe mine. De atunci a stat acasa si s-a ocupat de copii.
 
O familie de artisti...
Da, de fapt si Paraschiva, sora mea cea mica, are 14 ani, si ea este foarte cunoscuta in Germania. Face tot filme.
 
Cum erai in copilarie?
Cred ca eram un copil cuminte. Sa o intreb pe mama... Imi amintesc ca, odata, in joaca, voiam sa fac ca in desene animate, sa-i dau un pumn in capul fratelui meu mai mic (n. red. - Iosef Viorel). Chiar l-am trantit si a inceput sa sangereze. Cred ca a trebuit sa mergem cu el la doctor ulterior.
 
Ce fel de elev erai la scoala? Erai o mica vedeta in devenire...
Am avut niste profesori care m-au ajutat foarte mult. Eu am inceput din clasa a V-a sa fac filme si se mai intampla sa lipsesc de la scoala. Sapte-opt saptamani. Iar ei au facut lectiile cu mine prin intermediul Internetului. Asta se intampla cand am fost in Australia.
 
Ai inceput cu dreptul. Primul film a fost cu un mare regizor, Michael Haneke...
Da, dar pentru mine, familia este mai importanta si loialitatea intre prieteni conteaza foarte mult. Din pacate, pentru ca eu am crescut in scoala de coregrafie Dresden, la camin, multi prieteni s-au mutat in strainatate. Prietena mea cea mai buna sta la Viena, altii sunt pe la Berlin, Israel... Toti au plecat...

Ai stat la camin... Cum a fost in perioada respectiva?
In primul rand, am invatat foarte multa disciplina.

Nemteasca...
Ei, „nemteasca”. Nu e asa ca-n Romania. Eu m-am asteptat sa fie foarte strict, sa merg acolo si sa ma bata. Dar nu a fost asa. Germanii muncesc, dar nu pe branci, asa cum fac romanii, pentru a-si castiga o paine. Ei au bani, oricum, si asigurarea statului in conditiile in care nu mai ai job, primesti bani.

Cate ore durau antrenamentele?
De la 9 pana la 13 aveam antrenament si dupa aceea scoala.

Aveai si program liber? Ieseai cu prietenii in weekend?
Da, dar nu prea mult. Cand am implinit 16 ani, atunci am inceput sa ies putin, dar nu imi place sa merg in cluburile de noapte... Am prea mult de lucru si atunci prefer sa stau la o cafenea, sa ma intalnesc cu prietenii.
 
Pana la ce varsta ai locuit la camin si care a fost viata ta de dupa?
Pana la 17 ani. Apoi m-am mutat la Berlin. M-am gandit ca actoria va avea mai mult sens in viata mea. Si imi place mai mult decat sa-mi chinui corpul.

„Stiu ca in Romania aveti impresia ca in Germania se traieste foarte bine, dar este foarte scump”

La ce varsta ai inceput sa-ti castigi banii. La 15 ani erai celebra, luai marele premiu?
Pai, abia acum... (rade). Banii nu vin asa usor. Am facut atunci filmul „Panglica alba“ si am castigat Oscarul german, dupa aceea m-am intors la scoala. Am stat pana la 17 ani si acum am 19. Am facut apoi filmul din 2011, pentru care am primit premiul Shooting Star. Nu am reusit sa-mi iau bacul. O sa-l dau anul acesta. Urmez cursurile la distanta, pentru ca nu am timp sa stau foarte mult in scoala. Fac un film, doua pe an si incerc sa merg mai departe. Stiu ca in Romania aveti impresia ca in Germania se traieste foarte bine, dar este foarte scump.
 
Tu esti stabilita la Berlin...
Da. Stau cu niste prieteni intr-un apartament de trei camere... Este bine ca nu sunt niciodata singura - daca plec in strainatate nu trebuie sa-mi las apartamentul nesupravegheat...

Nu s-a recunoscut pe ecran la vizionarea filmului „Panglica alba“

Cand ti-ai vazut prima data chipul pe ecran, cum ai reactionat?
Nu-mi place sa ma uit la fata mea pe ecran. E foarte ciudat. Sunt foarte critica la acest capitol. Ma uit la mine si imi gasesc numai defecte. Ceea ce nu s-a intamplat la filmul cu Michael Haneke. Cand am vazut prima data filmul „Panglica alba“/The White Ribbon a fost chiar la Festivalul de Film de la Cannes. A fost pentru prima data cand nu m-am recunoscut pe ecran. Credeam ca e o alta persoana. Nu stiam ce se intampla. Am iesit de la cinema si i-am zis tatalui meu ca daca asta este chestia care se intampla cand esti un actor, si joci cu adevarat, asta vreau sa fac toata viata mea. A fost un moment foarte emotionant pentru mine.

Dar obisnuiesti sa te uiti la filme pentru a te analiza?
Incerc. Dar e mai greu. Cum am spus, nu-mi place sa ma uit la mine. O am pe mama care se pricepe la asta. E cel mai mare critic al meu.

„De mica am simtit ca eu nu sunt nemtoaica”

Ce diferente sunt intre cultura germana si cea romana?
In primul rand, oamenii sunt reci. Cultura nemteasca face parte din mine... Cred ca ar fi mult mai dificil daca as fi nascuta si crescuta in Romania. Din acest motiv sunt foarte multumita pentru ca am avut sansele pe care le-am avut in Germania. Altfel, n-as fi putut sa merg asa departe. Apoi sunt diferente la mancare. Imi place foarte mult sa gatesc mancarea romaneasca. Mai ales sarmale. De curand, am facut primul meu cozonac care avea putin zahar si nu era foarte bun, dar arata super. Asta voiam sa spun, de fapt. Ca arata foarte bine... (rade).

De cand gatesti? De pe vremea cand erai la camin?
Da. Pentru ca trebuia. Si mie imi place sa stau la bucatarie. Mancarea romaneasca imi place mai mult. Recent, s-a deschis un magazin rusesc unde se vand si alimente din Romania.

Din Republica Moldova?...
Da, exact. De acolo cumparam si gatim. Eu si tata. De mica am simtit ca eu nu sunt nemtoaica. Asta a durat foarte mult sa o clarific in capul meu. Si am facut-o in momentul in care am ajuns in Romania, dupa sase ani. Atunci am realizat ca-mi lipsea caldura oamenilor de acolo.

Esti asteptata la noi...
Da? Sincer, petrecerea romaneasca de la Berlinale este cea mai frumoasa din tot festivalul. Abia astept.

Care a fost cea mai lunga zi de filmare?
Cand am filmat in Elvetia, am inceput seara la 18 si am terminat a doua zi, la 9. Eram praf. Nu mai puteam sa stau in picioare. Dar a iesit filmul. Asa ca a meritat.

S-a intamplat sa uiti replicile sau sa le schimbi?
Se mai intampla.

Dar ce rol nu ai juca niciodata?
Nu as interpreta un rol pe tema iubirii dintre frati. E un lucru pe care nu il inteleg si nici nu vreau sa il inteleg.

Ce ti-ai cumparat din primii bani castigati?
Hmmm. Incerc sa traiesc din banii pe care ii castig. Platesc chiria, mancarea... Daca am bani cu care pot sa cumpar ceva, imi place foarte mult sa merg cu prietena mea cea mai buna la shopping, sa probam ore in sir haine si sa cumparam pe urma doar un obiect de vestimentatie, ceva ce imi place cel mai mult.

Sfaturi pentru tineri...
Sa ai incredere in tine, sa nu iti fie frica... Stii care e problema? La dansuri am invatat ca trebuie sa fii disciplinata, sa muncesti cat mai mult, sa ai modele care sa te inspire, dar sa reflectezi si sa devii o persoana individuala. Sa nu incerci sa fii altcineva. Si sa nu-ti fie frica. Pentru mine este foarte important si esential in munca mea. E normal sa gresesc, sunt om, dar daca dupa asta ma intimidez, o sa fie mai greu sa incerc altceva. Deci analizez greseala si apoi merg mai departe.