Dumitru Dragomir s-a trezit tirziu sa-i faca o oferta caracatitei Paul, care a ghicit rezultatele de la Cupa Mondiala. Molusca-oracol mai are de trait doar jumatate de an, asa ca investitia n-ar fi profitabila. In lipsa prezicatoarei, pe care unii au vrut s-o manince dupa exemplul gistelor care au salvat Roma de cartaginezi, ne vedem siliti sa astep­tam febrili ce ne mai pregatesc guvernantii. Cu toate astea, adastarea pe prispa mortii dureaza putin. Durerea tine mai mult. Cu scirba, dam o lupta in care nu mai credem si care simtim ca nu ne mai apartine. Nu-i gasim niciun sens si alegem indepartarea.
Si cu toate astea, in tara minunilor cincinale, Romania, cintata cu atita naduf in evergreen-uri precum „taxa pe valoarea adaugata“, „reducerea fiscalitatii“ sau „motiunea de cenzura“, au existat alti octopus vulgaris de tipul lui Paul, care se pricepeau de minune sa prezica trecutul. Pe Silviu Brucan, „oracolul din Damaroaia“, l-am injurat de toata dantura de rit mozaic dupa ce ne-a prevazut 20 de ani de bezna, ca ulterior sa realizam cit de darnica a fost prorocirea. Apoi, lui Ion Iliescu i-am asezat cucuveaua in virful Cotroceniului, pentru ca vorbea despre „solidaritate si consens“, intr-un limbaj de lemn de nuc. Ei bine, dupa 21 de ani in care n-am construit decit morminte si in care conducatorii tarii si-au sapat opiniile celeste in plina mocirla terestra, iata ca tot Iliescu a avut dreptate! Cita nevoie de solidaritate este azi in Romania, unde cu greu punem mina de la mina de-o patura pentru sinistrati si unde economia – o alta batrina prinsa de viitura crizei – asteapta sa-si dea duhul? Intr-un editorial trecut ajunsesem impreuna la „consens“, observind ca nimeni nu propune vreo strategie viabila. Acum insa ne intrebam ce om de afaceri s-ar incumeta la investitii majore, in conditiile in care taxele si sistemul de impozitare se modifica de azi pe miine? Guvernul doarme in front si nici opozitia nu da pe dinafara de solutii, asteptind ca puterea sa-si dea obstescul sfirsit, in suc propriu. Societatea civila e in vacanta, iar elita economica refuza sa se implice in formularea unei strategii care sa priveasca nu numai iesirea din impas, ci mai ales viitorul. Liderii grupurilor parlamentare au cazut de acord in problema salariilor deputatilor si senatorilor, dar in privinta dramei omului de rind capata brusc o alta perceptie asupra democratiei. Cea mai mare durere a conducatorilor a fost, este si va fi durutul in cot, desi pe la tara i se zice durutul in fund. Am atins colapsul, iar „Hora Unirii“ a fost inlocuita cu succes de hitul „Somnoroase cucuvele/ La fereastra mi se aduna,/ Bat timid in jaluzele/ Noapte buna./ Doar Vladescu mai suspina,/ Pe cind Patriciu tace./ Suna deranjat Rugina,/ Nu se face...“.