Dupa esecul cu Israelul, marea majoritate a condeierilor si oameni de fotbal cu experienta, precum Victor Becali, si-au indreptat tirul asupra selectionerului Lucescu. Desi unele critici par indreptatite (debutul fortat al lui Florescu), nu antrenorul a fost singurul vinovat de infringere, ci intreaga echipa si chiar publicul timisorean, despre care m-am saturat sa aud ca este „cel mai civilizat din Romanica“, dar care si-a fluierat favoritii juma­tate din meci. Vina trebuie impar­tita, nu aruncata cu lasitate pe umerii unui singur om. Doar cine nu munceste nu greseste, spune o veche vorba din popor si tind sa-i dau crezare, chiar daca, in trecut, dupa meciul cu Serbia, m-am aflat de partea criticilor lui Lucescu jr. Razvan a plecat la un nou drum, este tinar, curajos, iar cei care l-au asezat in scaunul de selectioner stiau aceste lucruri, dar i-au oferit credit. A venit cu o noua mentalitate, le-a redat fotbalistilor placerea jocului si a creat o disciplina realizata pe baza prieteniei, lucru de neimaginat in perioadele in care, in ciuda strictetii impuse de selectioneri, jucatorii erau paznici de zi, ziua si paznici de noapte, noaptea, la usile circiumilor. Chiar daca unii l-au acuzat in cazul conflictului cu Adrian Mutu, Lucescu a avut dreptate, deoarece incearca sa elimine bisericutele, veche meteahna a echipei natio­nale. Asadar, nu lipsa de profesionalism ii poate fi reprosata, iar tunurile indreptate asupra sa il vizeaza, de fapt, si pe Mircea Lucescu, un om cu multi „prieteni“ in lumea fotbalului. Junelui selec­tioner i-as imputa insa maniera agresiva in care s-a comportat in fata camerei de filmat la interviul de la finalul partidei. Discutia cu reporterul se desfasura de parca protagonistii s-ar fi aflat la o berica si-o saminta, iar Lucescu junior s-a repezit si el cu bazooka asupra contestatarilor, semn ca inca n-a „prins“ lectia diplomatiei de la Il Luce senior. Draga Razvan, nu e rusinos sa pierzi, e jenant sa nu inveti din infringeri.