"Testamentul" lui Ion Diaconescu

Adaugata 2011-10-12, la ora 16:01:38
Fostul lider taranist, Ion Diaconescu, a murit marti seara la varsta de 94. In luna iunie a acestui an, unul dintre cei mai importanti oameni din PNTCD, convins ca nu mai are mult de trait, era preocupat de ceea ce se va intampla cand va trece dincolo. Stia cui da apartamentul din Unirii si terenul de la tara. 

"Am aranjat actele de succesiune. Tot ce am ramine nepotilor"
Va descurcati tare greu. Cine are ­grija de dvs.?O doamna are grija, dar mai vin si nepotii mei destul de des. Nevasta-mea a murit anul trecut, pe 30 mai. Am locuit aici, in casa asta din zona Unirii, impreuna cu ea. Am aranjat o succesiune si pentru apartamentul acesta, dar si pentru proprietatea de la Botesti, pentru ca am avut si eu acolo ceva, de la parinti. Beneficiari vor fi nepotii mei. Am multi nepoti. Pe dvs. va preocupa mult problemele mele familiale, dar pe mine, nu.

"Ma doare sufletul cind vad ce se intimpla cu partidul pentru care am suferit 17 ani" In ultimii ani nu v-a mai vazut ni­meni, domnule Diaconescu…M-am retras din viata politica. Doar din activitate, nu insa si in ceea ce priveste dorintele si idealurile mele politice. Din pricina virstei, a batrinetii, a betesugurilor, a suferintelor, nu am mai putut sa apar. Am dat „binecuvintari“ doar de la distanta; au venit ei la mine acasa. Insa m-am atasat total de acest partid, pentru care am sacrificat cea mai mare parte a vietii mele.

Nu va doare sufletul cind vedeti ce s-a ales de acest partid, pentru care ati zacut 17 ani in inchisoare? Aproape ca a murit si el.
Ma doare. Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intilnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cind conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara“. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ginditi-va ca atitea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cind compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sint un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atita suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde.

Credeti ca acest partid taranist – infiintat in 1926 de Maniu, interzis apoi de comunisti, reinfiintat de Coposu si dvs. dupa revolutie, ajuns la guvernare, va mai fi acolo unde era pe vremea dvs.?
Eh… In tot cazul, datoria noastra este sa luptam, sa incercam. Nu-i musai sa ajungem la putere sau sa avem ministri sau mai stiu eu ce, insa este obligatoriu ca principiile pentru care am luptat si inclusiv lupta sa ramina in paginile de istorie a tarii. Este foarte important. Am acumulat atita suferinta - atit eu, cit si multi prieteni… Am stat 17 ani in puscarie. M-au luat la 30 de ani si m-au tinut pina la 47.

Cititi interviul integral AICI.
de Ella Nica - 3148 afisari
 
         
 
3.0 - 1727 voturi