"Romania si Bulgaria sunt cele mai sarace state din UE"

Adaugata 2012-04-17, la ora 19:04:06
Curtat de mai multe partide politice pentru experienta si conexiunile sale, Leonard Orban a acceptat cu greu functia de ministru. Cine a insistat? Cine l-a convins? Ce riscuri are optiunea de a accepta postul? Aflati din interviul de mai jos.

Ati afirmat ca nu va intereseaza sa faceti politica in Romania. Nu este suficient de bine aici? Sunteti mai interesat de politica europeana?
Raspunsul meu este ca, daca ma voi angrena vreodata intr-o activitate politica, mi-as dori sa aiba o componenta europeana. Dar, deocamdata, am insistat asupra elementelor interne si nu ma intereseaza sa intru intr-un partid politic. E clar ca prin ceea ce fac in calitate de ministru al Afacerilor Europene reprezint anumite interese politice, fac anumite demersuri intr-un sens politic, dar am insistat ca sunt un tehnocrat si independent politic.

In afara de faptul ca va integrati in politica guvernului actual, sunteti apolitic...
E normal, sunt membru al Guvernului. Apolitic inseamna ca nu sunt afon in ale politicii si urmaresc ce se intampla.

Dar ati primit oferte de la toate partidele, credem.
Oh, da, insa nu de la toate. Nu uitati ca am lucrat la niveluri destul de inalte de foarte mult timp. Eu am intrat in domeniul afacerilor europene din 1993, am avut o cariera ca expert parlamentar pana in 2001, dupa care am intrat in zona guvernamentala. Am fost numarul doi in echipa de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, apoi am continuat eforturile de aderare ca  negociator-sef si am fost comisar european. Dupa ce m-am intors de la Bruxelles am fost consilier prezidential, iar in prezent sunt ministru al Afacerilor Externe. Am avut o asemenea evolutie, de un anumit nivel, si atunci sigur ca mi s-au facut diverse oferte pentru a intra intr-un partid politic sau in altul. Cu toate acestea, am declinat, pana in prezent, toate propunerile primite.

Va vom vedea ca europarlamentar, daca politica europeana este cea care va atrage?
Nu stiu. E mult prea devreme sa discut despre asta. Deocamdata, am niste obiective foarte clare si ambitioase pana la sfarsitul acestui an. Nu este numai partea de fonduri comunitare, este si partea de afaceri europene, care nu inseamna numai Shengen, ci si mecanismul de verificare si cooperare in domeniul justitiei. Afacerile europene se refera si la unul dintre cele mai importante procese sau dosare - negocierea privind bugetul Uniunii Europene 2014-2020, lucru care ne intereseaza extrem de tare si este normal sa fie asa. Cel mai devreme se prevede ca bugetul european sa fie gata pentru sfarsitul acestui an, 2012, dar nu este sigur. S-ar putea sa fie o intarziere de sase luni si sa ajungem in primul semestru al anului viitor.

Se pare ca Romania va primi mai putine fonduri in urmatoarea perioada pentru ca se micsoreaza plafonul. Noi nu am reusit sa atragem prea mult nici din ce am avut pana acum...
De unde stiti ca vom primi mai putin? Nu este asa. Este adevarat, fata de propunerea pe care a facut-o Comisia Europeana privind nivelul global al intregului buget, sunt state membre care propun o reducere substantiala... Dar, din evaluarile pe care le avem pana in momentul de fata, nu se pune problema ca Romania sa beneficieze de sume semnificativ mai mici decat in perioada 2007-2013. Cel putin deocamdata... Dar negocierile sunt foarte dure si, tocmai de aceea, vrem sa aparam aceasta pozitie si sa fim intr-o situatie bugetara cat mai favorabila, daca se poate mai favorabila decat cea din 2007-2013.

Pentru ca suntem inca in curs de dezvoltare? Adica mai este nevoie de multe investitii si rabdare?
Da, si pentru asta. Si pentru ca Romania si Bulgaria sunt, in continuare, cele mai sarace state din UE. Mi se pare logic sa dai bani acelor state care au cea mai mare nevoie sa reduca diferenta de dezvoltare fata de statele mai avansate din UE.

Cu cat am contribuit noi, Romania, la bugetul UE si cat am atras prin proiecte?
In medie, contribuim cu cca. 1 miliard de euro. Va pot da cifrele de la finele lui 2011. Diferenta este favorabila Romaniei: am contribuit cu cca. 6 miliarde euro la bugetul UE, de la 1 ianuarie 2007 pana in prezent, si am primit de la UE cca. 11,67 miliarde de euro. In total, este un plus de 5,67 miliarde de euro. Asadar,  Romania este beneficiar net.

Cat ati fost inginer la fabrica de tractoare?
Ei, am fost trei ani inginer, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Vreau sa va spun ca prima mea facultate a fost cea de autovehicule rutiere la Brasov (eu sunt brasovean). M-a ajutat si faptul ca am stat trei ani la Miercurea Ciuc (a fost perioada a86-a89), imediat dupa facultate, inainte de caderea lui Ceausescu. Pe vremea aceea, orasele mari erau inchise pentru repartitie. Si atunci, cu o medie destul de mare, nu am gasit decat Miercurea Ciuc, oras de o dimensiune mai mare si mai apropiat de Brasov. Aceasta era singura optiune pe care o aveam. Pregatirea de inginer m-a ajutat si mi-a structurat foarte mult gandirea. De asemenea, ea m-a condus catre o anumita capacitate de a gestiona foarte multe lucruri, de a le ordona, de a avea o anumita claritate, de a urma foarte clar obiectivele pe care mi le-am propus. Perioada aceea a fost foarte interesanta: a fost prima perioada in care am fost chiar pe picioarele mele. A trebuit sa ma descurc intr-un mediu nu foarte simplu: de pe bancile facultatii, direct in productie. Adevarul este ca nu era usor... Activitatea era dura, cerintele erau dure si a implicat un anumit proces de disciplinare, care mi-a facut enorm de mult bine. Am si amintiri placute si mai putin placute, dar experienta a fost una pozitiva.

Cine a insistat pe langa Orban sa accepte postul de ministru cu puteri cam limitate?

Cine a tinut atat de tare sa fiti ministru? Din cate stim, nu a fost chiar dorinta vietii dvs. sa fiti ministru cu un mandat fara prea multe parghii si fara prea multa putere de decizie...
A fost o situatie mai complicata. Au fost demersuri atat ale presedintelui, cat si ale altora, inclusiv ale Comisiei Europene. Reprezentanti ai CE au insistat sa  accept aceasta propunere si, pana la urma, am acceptat-o chiar si cu limitarile pe care le am, chiar si cu marile riscuri pe care le am. Principalul risc este sa fiu considerat vinovat pentru o situatie pe care nu am generat-o eu si pot sa o influentez limitat. Cu toate acestea, mi-am asumat acest risc, stiind ca pot face ceva, ca pot sa ajut si pot cat de cat sa mai indrept lucrurile.

Pana acum, cel putin, nu am auzit sa va reproseze cineva situatia legata de absorbtia fondurilor europene.
De reprosat nu, dar, pe de alta parte, sa fiu considerat vinovatul de serviciu, asta da, s-a intamplat. Este vorba de multe decizii luate in trecut care isi au efectul acum sau care nu si-au aratat inca efectele. Tocmai de aceea am fost direct si am spus ca ceea ce s-a intamplat pe POSDRU. Este in special o problema de imagine si nu se pune problema pierderii de fonduri, deocamdata. Exista riscuri ca situatii similare sa apara si in alte sectoare. Principala problema este cea a procesarii cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de beneficiari in implementarea proiectelor cu finantare europeana. Am luat decizia de limitarea a timpului de procesare la cel mult 45 de zile lucratoare, dar exista in continuare restante care se recupereaza treptat. Credeti ca se rezolva peste noapte? In nici un caz.

“Ne sfatuim, dar nu mereu urmam sfatul celuilalt”

Ati avut vreo perioada in care nu ati discutat cu fratele dvs? V-ati certat de la diferente de opinii?
Nu s-a pus problema sa fie vreo cearta care sa ne conduca la o perioada de timp in care sa nu vorbim. Sigur ca avem opinii diferite in foarte multe probleme, dar asta nu ne impiedica sa avem un dialog constant, regulat. Nu exista asa ceva.

Fratele mi-a spus ca va sfatuiti de multe ori…
Nu as spune de multe ori, dar, da, ne sfatuim. Sigur ca noi ne impartasim opiniile, dar nu foarte des. El are o experienta politica mult mai ridicata decat a mea, iar eu am o experienta pe zona europeana foarte pronuntata si, desigur, pot veni cu anumite idei pe zona aceasta.

Vi s-a intamplat ca fratele dvs. sa va dea sfaturi pe care sa le urmati?
Da, sigur, la fel cum mi s-a intamplat sa-mi sugereze anumite lucruri, iar eu sa nu le urmez...

De ce?
V-am spus. Intotdeauna ascult cu mare atentie, prelucrez singur, iau deciziile corespunzatoare in functie de argumentele pro si contra. Nu as putea da un exemplu acum, dar au fost destul de multe situatii in care am tinut cont de ele.
de Ella Nica - 5071 afisari
 
         
 
3.0 - 4827 voturi