"Nu am spirit de businessman"

Adaugata 2011-04-01, la ora 09:25:21
"Nu am spirit de businessman" Carcotasul Mihai Gainusa sau Misu, dupa cum il numesc prietenii, este o persoana extrem de ocupata. De la radio la televiziune, apoi la librarie pentru a-i procura noi carti de povesti micutei Eva, idei noi pentru emisiune pe care trebuie sa le astearna pe hartie si tot asa... Una dintre marile sale pasiuni este scrisul si deja lucreaza la o noua carte. Are in plan chiar si scenariul unui film. Pe langa toate acestea, Mihai este de cativa ani si proprietarul pensiunii "Gainusa de Munte", insa spune ca nu se considera deloc un om de afaceri, pentru ca nu are spirit de businessman si nici nu isi doreste sa isi complice existenta. El vrea sa scrie...

Ai scris deja cinci carti. Ce alta creatie urmeaza?
Va urma cu siguranta o noua carte. Mi-a placut foarte mult cum a iesit cartea "Povestiri mortale" si as vrea sa merg tot pe linia asta. Mai multa fantezie, nu neaparat SF. Nu vreau sa ma inspir din viata reala pentru ca scriu prea mult in fiecare zi despre acestea, care oricum intotdeauna depasesc imaginatia. Sunt chiar mai groaznice decat "Povestirile mortale". In general, vreau sa scriu ceea ce imi place mie, adica literatura, sau macar sa incerc, dar nu gasesc timpul necesar. Poate mai la batranete, adica peste vreo doi-trei ani! Am cochetat intr-un timp cu scrierea unei piese de teatru, mi-as dori sa mai scriu una, mi-as dori sa scriu un scenariu de film, dar nu mi-ar placea sa joc in vreun film de-al meu.

S-a simtit criza financiara la pensiunea "Gainusa de munte"?
Turismul merge foarte bine in Romania, dar mult mai prost decat in Bulgaria. La pensiunea mea s-a simtit criza financiara, asa cum s-a simtit de fapt in toata tara. Faptul ca guvernul nu a facut nimic ca sa faciliteze turismul in Romania, nu creeaza nimic in afara de softuri minune care sa numere turistii, asta nu ajuta cu absolut nimic acest segment.

Sa intelegem ca 2010 a fost un an greu si pentru tine...
Da, si nici in 2011 nu intrevad mari schimbari!

S-au facut rezervarile pentru Pasti?

S-au facut rezervari, insa fenomenul pe care l-am observat este reducerea weekend-ului si anume ca, romanii nu mai vin sa petreaca de vineri pana duminica si vin doar de sambata pana duminica. Nu isi mai permit si asta... cresterea nivelului de trai si redresarea economica din Romania.

In afara de pensiune, alte idei de business mai ai?

Nu, pentru ca nu am un spirit de businessman si nici nu imi doresc sa dorm cu grija banilor. In general, cand ma trezesc dimineata, am idei pentru emisiune, nu vreau sa am idei de genul, de unde sa ma duc sa ma imprumut, cum sa nu dau faliment. Pensiunea pe care o am este mai mult pentru relaxare si nici nu am vrut sa fie o casa de vacanta in care sa nu stau tot timpul.

de Mirabela Gucea - 4291 afisari
 
         
 
3.1 - 2349 voturi