"Dupa un 2010 greu, dar frumos, avem un moment de pauza competitionala"

Adaugata 2011-01-10, la ora 07:34:19
"Dupa un 2010 greu, dar frumos, avem un moment de pauza competitionala" Anul care s-a incheiat a fost foarte aglomerat pentru trupa de punk-rock E.M.I.L., un an aniversar, in care membrii Sorin (voce), Stoi (chitara), Gabi (chitara), Barbu (bas) si Piti (tobe) s-au plimbat prin tara, pentru a sarbatori impreuna cu fanii deceniul de activitate muzicala.
Ce face E.M.I.L. acum, in cel de-al 11-lea an?
Gabi: Suntem intr-un moment de pauza competitionala, cum ne place s-o numim. 2010 a fost un an greu, dar totusi frumos. Am avut doua turnee, am lansat un DVD cu cei zece ani ai trupei. Acum, ne odihnim, sa revenim cu forte proaspete.
Cat va tine concediul vostru de odihna?
Ne propunem sa ne reapucam de treaba in martie si, prin decembrie, sa lansam un noul album. Bine, spunem decembrie ca sa intelegem, ca la romani, primavara anului 2012. Dar, bineinteles, nu renuntam la aparitiile live. Mergem oriunde vom fi doriti, insa nu dorim sa ne incarcam iar cu foarte multe concerte.
Cum a fost toata aceasta perioada aniversara?
Dupa cum am spus, a fost un an foarte aglomerat. Din februarie si pana in decembrie, nu am stat pe loc-repaus. Primavara, mai ales, a fost foarte plina. Au mai fost si festivalurile. Pe urma, DVD-ul aniversar, care a cerut mult timp si foarte multi nervi. Contine si un film de doua ore si zece minute, cu intreaga istorie a formatiei. In fine, am tot alergat, dar a fost cel mai bun an al nostru.
Cum l-ati incheiat? Ce ati facut de sarbatori?
De sarbatori am inceput odihna. Asta am facut, ne-am odihnit. Nu am dat curs invitatiilor pe care le-am primit pentru Craciun sau revelion. Am zis ca vrem sa luam aceasta pauza de la sfarsitul lui decembrie.
Cu toate aceste concerte aniversare si DVD-ul cu filmul biografic, ati avut timp sa reflectati asupra celor zece ani. La ce concluzie ati ajuns? Cum au fost?
Cei mai frumosi si importanti ani din viata noastra. Ne-am format ca oameni, mai mult decat ca muzicieni. Stim sigur ca vor atarna greu in tot ceea ce vom face pana la adanci batraneti. Nu avem niciun regret. Sunt exact anii pe care ni i-am dorit.
de Alina Matis - 2078 afisari
 
         
 
3.0 - 1953 voturi