"Accidentul de la genunchi ma sacaie si dupa trei ani"

Adaugata 2009-01-19, la ora 08:35:14
"Accidentul de la genunchi ma sacaie si dupa trei ani" Unde ti-ai petrecut vacanta?
Am plecat cu doua prietene, printr-o agentie de turism, in Maroc. Mi-am dorit o destinatie mai calduroasa, dar n-a fost sa fie. Dupa opt ani, a plouat in mai toate orasele marocane.

Ce ai schimba in viata ta?
Momentul in care, printr-un ghinion stupid... ca nu mai stiu cum sa-i spun, mi-am accidentat genunchiul. Anul acesta, pe 6 martie, implinesc trei ani de la operatie si nu ma simt recuperata total. Dar a trecut. Incerc sa ma acomodez cu mine asa cum sunt si, mai ales, sa ma imprietenesc cu genunchiul meu.

 Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit sa il faci?
Nu mai stiu. Acum, cand privesc in urma, nu mi se mai par atat de grele. Poate doar momentul in care am constientizat ca, dupa momentul "genunchi", nu voi mai putea sa fac ce faceam pe vremuri si nu voi mai putea sa fiu asa ca inainte. A trebuit sa-mi revizuiesc putin, pe ici pe colo, prin partile esentiale, toata atitudinea, hobyurile, felul de a fi, ordinea prioritatilor. Atunci am si vazut cu ochii larg deschisi cine imi e apropiat si cine nu. A fost un moment greu, as spune de cumpana, in existenta mea.

Ce lucru bun ti s-a intamplat recent?
Ei, aici e-aici...! In ultimii noua ani, de cand am venit in Bucuresti, am trait foarte, foarte intens si de multe ori parca am ars etape. Anul 2008 a fost un an tare ciudat. Am luat decizii hotaratoare pe mai multe planuri, cel mai important fiind cel profesional. Dar am luat o decizie buna, sunt la Antena 2 si nu-i rau deloc. Si mai am multe de facut. Nu stiu daca acest lucru mi s-a intamplat sau a fost determinat de mine, dar a fost o schimbare radicala in viata mea.

Povesteste-ne o intamplare ciudata, petrecuta in timpul emisiunilor...
Am noua ani de televiziune, cu emisiuni aproape zilnice. Cel putin aici, la Antena 2, am emisiuni de luni pana vineri. Si toate in direct. Bineinteles, cu mici exceptii. Foarte mici. Crezi ca-mi mai amintesc intamplari? Sau oare nu le-am mai spus? Si atunci as fi penibila… Nu mai stiu. Poate doar ca, aici, la Antena 2, sunt zile in care este foarte putin timp intre show-ul dinainte si cel pe care il fac eu. Si de multe ori vad cum luminile se regleaza in direct. Noaptea, cand ajung acasa, ma uit la reluare, ca sa vad ce am zis, ce-am ratat, cum au fost colegii de la tehnic, daca le-a scapat lor ceva... Si ma vad in "lumini si umbre", parca sunt la plaja si imi intra soarele in nori. E amuzant si nu prea.

Mai dansezi?
Nu ca-n vremurile mele bune, nu asa cum se intampla acum trei ani. Dar nu ma las. Cand merg la cate o petrecere, si de multe ori de aia si merg, nu ratez ocazia de a mai dansa putin. Dar parca nu prea mai am chef de chefuri... As calatori mult, as vizita multe locuri noi si alte popoare. De asta am si acceptat invitatia fetelor de a vizita Marocul. Si, repet, mi-am schimbat putin felul in care-mi petrec timpul liber. Atunci cand il am. Inot mult, citesc, fac lungi plimbari in natura. Astept cu nerabdare primavara, ori sa ninga cu zapada multa. Dar sa nu mai fie polei. Nu-mi place.

Cum iti mentii tonusul?
Din acceptarea ta ca fiinta si putinta. Tonusul m-a parasit de foarte putine ori. Si ma refer la cel psihic. Nu am renuntat niciodata sa ma bucur de fiecare zi in care ma trezesc OK. Iar acum, mai mult decat oricat si decat oricand, pretuiesc sanatatea. Cat despre tonusul fizic..., mai am mult de lucru. Eu sunt un om vesel si foarte pozitiv si fac lucruri care ma fac sa ma simt bine. Nu prea ma intereseaza care e trendul in materie de distractii. Nu m-a interesat niciodata. E foarte important ca eu sa fiu in compania unor oameni care-mi fac placere si timpul petrecut cu ei sa fie de calitate.

Te vei recasatori?
Cand voi simti ca a venit momentul si omul in mainile caruia sa-mi las existenta fara nicio strangere de inima, iar el va simti la fel, o voi face.

Te vezi facand altceva decat televiziune?
Bineinteles, dar acum nu m-am gandit ce. Sau, daca m-am gandit, e gandul meu, doar al meu. Acum sunt aici si asta e important. Ce se va intampla maine..., mai vedem. Sa fim sanatosi.
de Miruna Minculescu - 6462 afisari
 
         
 
3.0 - 1965 voturi