Ca multi alti artisti ai scenei muzicale romanesti, Raluca Leahu s-a aflat intr-o permanenta cautare a adevaratei sale identitati si a felului potrivit de a o exprima prin muzica. Dupa mai multe incercari alaturi de trupe precum Nitro sau Zebre, Raluca Leahu a revenit in atentia fanilor ei cu un nou proiect muzical, intitulat Magnolia. Explorand cu o curiozitate nemarginita sunete care pot sa-i redea fidel sentimentele si trairile interiorizate, artista a gasit calea catre sufletul ascultatorilor prin sensibilitatea sa rafinata, dovada a feminitatii pe care abia a inceput sa o gaseasca in sine si sa o fructifice.
Ne-ai spus mai demult ca Magnolia esti tu, Raluca Leahu, persoana responsabila cu imaginea trupei. Cu toate acestea, in toate interviurile vorbesti in numele mai multor oameni si ai in spate un band stabil. Cum stau lucrurile, pana la urma?
In timp mi-am dat seama ca e mai usor, mai eficient si mai rapid sa ma implic doar eu in promovarea imaginii trupei si nu cred ca se mai poarta nici notiunea de „trupa, formatie” azi, cand totul trebuie facut repede. E mai greu sa mobilizezi patru oameni decat unul singur, iar mesajul e mai coerent cand vine de la o singura persoana. Deciziile importante le luam in trupa, eu doar mentin relatia cu media. Sunt un fel de PR pentru trupa mea. (rade)
Stilul de muzica pe care il abordezi in prezent e foarte diferit fata de Nitro si Zebre. Ai momente in care, pur si simplu, vrei sa pui o mana hotarata pe chitara, sa dai din plete si sa-ti folosesti vocea ca pe vremuri?
Din fericire, nu am astfel de momente, asta deocamdata. Nu pot vorbi decat pentru ceea ce simt in prezent. Nitro, Zebre, sunt niste amintiri foarte frumoase, au fost niste etape pe care a trebuit sa le parcurg, au fost si niste lectii si niste experiente, ele m-au adus aici, desi poate parea paradoxal, fiindca sunt genuri de muzica diferite de ceea ce cant acum. In Zebre aveam o atitudine foarte revoltata si baietoasa, si atata timp cat am simtit nevoia sa „tip”, sa ma descarc, sa ma revolt, am facut-o, era un soi de suferinta care se cerea exprimata, dar camuflat, intr-o activitate artistica acceptabila social, slava Domnului. Perioada asta m-a ajutat sa ma luminez si sa descopar, dincolo de intuneric, adevarata mea personalitate si feminitatea pe care o tineam ascunsa din motive foarte greu de explicat in termeni laici. Stii cum e cand simti ca nu apartii unei lumi, ca doar mimezi ca te potrivesti, si chiar faci eforturi sa te potrivesti pentru ca ai gasit un mediu in care poti urla, si nu stii cum altfel sa rezolvi aceasta nevoie? Am avut nevoie mare de perioada Nitro, si mai ales de Zebre ca sa ajung la Magnolia. Magnolia este inima mea, este lumina, este floare, este adevar, sunt foarte fericita cu ceea ce fac acum in muzica, iar Zebre a fost un prieten drag care m-a tinut de mana si m-a ajutat foarte mult.
Nu am patit nimic grav, nu te gandi departe, am avut o copilarie normala si o adolescenta frumoasa, dar perioadele astea sunt grele pentru ca nu stii sa spui ce te supara, nu stii sa plangi cand trebuie, si cand simti nevoia sa arati ca ceva te supara sau nu ti se potriveste, si faci ce spun oamenii mari, ceea ce vor oamenii mari, dar ceea ce vrei tu ramane refulat, si iese... cand poate si pe unde poate. Plus ca imiti personalitatea cuiva din familie, si te trezesti cu niste gusturi sau probleme care nu sunt de fapt ale tale. In perioada aceea, oamenii nu prea respectau personalitatea copilului si nu o incurajau sa se contureze, ei aveau grija sa-ti fie cald si sa te hraneasca, dar de nevoile spirituale si mai ales artistice, nu avea nimeni timp, si faceai ce zicea mama sau tata, de aceea mai tarziu, era cam greu sa stii cine esti, pentru ca pana atunci ti-au zis ei cum esti si tu ai crezut. Sa spunem ca abia acum m-am descoperit.”
Multe voci rauvoitoare spun ca te-ai indepartat de rock pentru a cunoaste faima odata cu trecerea la o muzica mai comerciala. Cu toate acestea, multi considera ceea ce faci cu Magnolia o evolutie fireasca. Cum ai facut aceasta trecere?
Hm, macar de-ar fi Magnolia si o muzica comerciala in acelasi timp, dar deocamdata nu este... nu la noi. Faima? N-am! Sunt cai mai scurte si mai usoare de a avea faima in Romania, dar Magnolia nu a fost o cale nici scurta, nici usoara. Am spus mai devreme prin cate am trecut, evident, in general, dar nu e cazul sa detaliem ca sa ajung aici, si sunt convinsa ca toti „oamenii” recunosc ce am spus.
In viata totul este un proces de invatare, totul se desfasoara dupa un curs, nu sare nimeni asa, deodata, de pe traseu si zice: hop, eu acum vreau faima, ia sa cant ceva din care se castiga bine, fara ca ceea ce face sa aiba si un scop; poate nu il vede, dar Dumnezeu stie sigur de ce vrea sa-l treaca prin aceasta experienta... Daca vrea sa cante doar pentru bani, inseamna ca a ajuns cumva sa aiba aceasta dorinta, si trebuie s-o faca. Dar ghici, asta nu se termina asa si traiesti fericit pana la adanci batraneti, in mod sigur totul a avut un rost, si te duce catre alte zone, de regula intotdeauna mai bune, mai luminate, unde banii nu mai sunt un scop in viata, si aici dau exemplul lui Damian Draghici, care zicea ca si-a vandut sufletul timp de 10 ani facand muzica pentru bani si, dupa ce i-a avut, si-a dat seama ca fericirea este in ceea ce faci si nu in ceea ce ai, iar azi canta jazz, ceva ce si-a dorit foarte mult, desi o face aproape pro bono.
De aceea nu-i condamn nici pe cei care fac muzica din alte motive decat doar de dragul muzicii, in mod sigur trebuie sa treaca prin asta, le trebuie aceasta experienta, de aceea nu trebuie judecati; fiecare evolueaza in ritmul lui si pe calea lui. M-am indepartat de rock pentru ca nu ma mai ajuta emotional, nu ma mai hranea cu nimic, nici spiritual, nici artistic, si atunci de ce sa fi ramas in zona aceea? Am cautat altele timp de trei ani, adica trei ani nu am stiut ce vreau sa cant. Trecerea la Magnolia a fost grea, in timp, cu nehotarari, cu dezamagiri, pentru ca nu stiam ce avea sa urmeze, si nici ceea ce faceam nu ma mai multumea; era frustrant, obositor, pentru ca in acelasi timp ma chinuia nevoia de a ma exprima prin muzica.
Din ceea ce ai observat pana acum, cati fani comuni au Nitro/Zebre cu Magnolia?
Cred ca sunt cativa care mi-au urmarit evolutia, si de regula acestia sunt foarte receptivi la ceea ce fac si foarte fideli, ma urmeaza orice as face, ma iubesc si au incredere in ceea ce fac; e clar ca ne potrivim in mai multe zone, muzica fiind doar una dintre ele. Le place indiferent cum gasesc s-o exprim; cu ei ma simt ca in familie, sustinuta orice as face. Daca nu stiau de Zebre, de Nitro, nici nu ma gaseau atat de repede.
Altii abia acum ma descopera si cu ei am alta relatie, e la inceput, trebuie inca sa le dovedesc mai multe.  
Si mai sunt cativa care au ramas fideli Zebre si sunt usor dezamagiti ca nu mai cant ce cantam atunci, si le pare o involutie a mea, dar eu ii astept la infinit cu bratele deschise; sigur, daca m-au placut o data, vor veni dupa mine, imi doresc asta.
Muzicalitatea limbii engleze e foarte diferita fata de cea a limbii romane. In care dintre ele ti-e mai usor sa compui si sa scrii? Va scoate Magnolia piese si in limba romana?
Este o intrebare pe care si eu mi-am pus-o. Mi-e mai usor sa compun in engleza, tocmai pentru ca nu pot gandi in engleza, si atunci cand compun o melodie si am nevoie de cuvinte ca sa stabilesc o metrica, aleg engleza, pentru ca nu ma bruiaza sensul cuvintelor, ca in romana; cand spun un cuvant si ii simt instant sensul. Dar se intampla si invers. Aud intr-un film o replica in engleza si ma inspira sa fac o intreaga piesa.
Inca ma gandesc daca sa cant si in romana, nu exclus sa fac asta si nu e nici greu, e mai usor, uite ce debit am. (rade)
Dar ideea mea a fost sa aleg limba care poate fi inteleasa de mai multi oameni, indiferent de nationalitate, oameni sa fie si sa inteleaga si ei ce spun in piesa. Daca ma raportez doar la romani, ma raportez la un public mai restrans, ori eu imi doresc un public imens. (rade) Daca o sa fac muzica in romana, va fi doar pentru romani si automat ma limitez la un anumit mod de viata, la anumite expresii, adica va trebui sa o fac ca pe un cadou personalizat. Ma gandesc la asta, in mod sigur voi face.
Sotul tau, Dan Leahu, canta la chitara in trupa Magnolia. Cum v-ati cunoscut si cum s-a infiripat legatura dintre voi? Relatia voastra sta marturie a faptului ca "dragostea trece prin... timpane"?
Sotul meu instrumenteaza toate piesele in studio, este chitarist de fapt, dar ii place sa compuna si sa produca piesele. Si lui Radu (bass) si lui Moro (tobe) le place sa se implice si sunt supertalentati, incat nu stiu ce sa ma fac... este cam mare problema, cine si cum le instrumenteaza, dar mai bine mai multi decat niciunul.
M-am cunoscut cu Dan pe cand lucram la MTV Romania, a fost invitat cu trupa lui (Klon) la emisiunea mea, Alternative Nation. Atunci ne-am cunoscut. El ma stia de dinainte sa vina la Bucuresti la facultate, ma vedea la MTV si vizualiza o relatie (rade), asa ca s-a implinit foarte lin si foarte repede. A fost providentiala intalnirea noastra, pentru ca eu doream de mult sa plec de la MTV, dar amanam si nu stiam de ce amanam, iar in ultima editie de emisiune inainte sa plec l-am cunoscut pe el, dupa care mi-am dat demisia. Cumva, am stiut de ce mai stau. Muzica ne-a gasit si ne-a unit repede, ea m-a ajutat sa-mi gasesc si job cand am avut nevoie, si sa-mi fac o familie alaturi de Dan, deci merita toate eforturile. La mine nu numai dragostea, dar si tot ce fac in viata viata „trece prin timpane”.
Pe langa solista Magnoliei, esti DJ la Radio Zu. Sunt drumuri pe care ai mers din placere, dar care ti-ar lipsi cel mai mult, daca timpul nu ti-ar mai permite sa le faci pe amandoua?
Ca DJ este si mai distractiv si mai relaxant, ma incarca, ma odihneste, dar nu ma priveaza de „public”, este altul, dar este un public, sunt oamenii de care am nevoie, si muzica. Este ca si pe scena, ai microfon, ai libertatea sa te exprimi, doar ca o faci vorbind, si ai ascultatori care iti dau un feedback, o energie. La Zu vorbesc cu ei prin mesaje, si ma bucur cand le primesc, a fost o surpriza sa-mi fac atatia prieteni intr-un timp atat de scurt.
Am norocul sa ma exprim si vorbind si cantand, si scriind aici, probabil ca Dumnezeu ma ajuta sa comunic ceva valoros, si imi da aceste posibilitati, de aceea stiu ca trebuie  sa le folosesc intelept. Ma straduiesc!
Cum e viata de om de radio? Care e cea mai mare satisfactie a acestei meserii?
Viata de om de radio este un lux care te innobileaza, te forteaza sa-ti cizelezi discursul si sa-l comprimi, trebuie sa transmiti ceva intr-un minut de interventie, si in acel minut sa-i schimbi starea celui care te asculta sau cel putin sa o mentii. Dar cere foarte multa energie, atentie, fler, sa fii pe gustul unui segment foarte mare de public, Zu fiind un post comercial si nu de nisa, am multi ascultatori de multumit.
Cea mai mare satisfactie este ca, pe Facebook, iti faci cei mai multi  prieteni in cel mai scurt timp. (rade) E distractiv.
Nu este prima data cand cochetezi cu meseria de DJ la radio. Care sunt cele mai amuzante intamplari din toti acesti ani?
Una ar fi ca in timpul emisiei, eu stau pe scaun, cu picioarele ridicate, ca in pozitia yoghina lotus, si intr-o zi scaunului ii lipsea o rotita, era in usor dezechilibru, astfel incat am cazut de pe scaun in timp ce vorbeam la microfon. M-am lovit mai rau la o mana in cadere, dar radeam cu lacrimi pentru ca stiam ca daca ar fi putut sa ma vada cei care ascultau, era o imagine de-a dreptul tampa.
Am facut doua revelioane in direct la Zu si, odata, au venit niste ascultatori si ne-au adus mancare, (rade) direct in farfurii, si am petrecut acolo toti. Atunci mi-am dat seama cat de calzi pot fi unii oameni carora le vorbesti zilnic si cat de sensibili sunt, de fapt; i-am simtit dincolo de mesaje. Ca in mesaje toata lumea vrea sa para cumva, sa faca glume, si le fac foarte bune, am un public foarte haios, dar cand ii cunosti, le simti emotiile si iti dai seama cat sunt de sensibili.
Daca ti s-ar incredinta o emisiune radio pe care ai putea-o gandi cap-coada, ce format ar avea? Ce ai vrea sa scoti in evidenta? Ce ai promova? Care ar fi mesajul ei pentru ascultatori?
Multumesc pentru intrebare. (zambeste) Ar avea un format combinat, si muzica, si discutii scurte, dar cu continut. As propune si alte genuri de muzica, fara sa ma departez mult de la directia deja imprimata acum pe radio, i-as incuraja pe oameni sa fie toleranti si cu alte muzici, pentru ca, in final, asta inseamna, de fapt, ca trebuie sa fie toleranti cu alti oameni, aici se reduce totul si de aici porneste lipsa de respect si rabdare cu altii care nu gandsc ca tine, care nu asculta aceeasi muzica si nu vad aceleasi filme sau nu fac aceleasi comentarii; drept urmare, aceia nu sunt in regula si ii excludem din sfera noastra de relatii si, astfel, pierdem niste oameni, iar niste oameni inseamna niste oportunitati, care ne-ar putea ajuta mai mult in ceea ce vrem sa facem. Un om iti poate spune de unde sa iei un lucru de care ai nevoie, cum sa faci un lucru de care ai nevoie - in final, tot oamenii te pot ajuta. OK, avem calculatoare, dar nu lucreaza singure. Noi ce cautam pe Facebook? Oameni.
Ideea mea ar fi sa aruncam o ureche si la ce au de zis altii, fara sa ne scandalizam in opinii, fara sa aratam noi neaparat cine suntem, ci sa invatam de la celalalt cum sa fim si mai buni, sa aruncam o ureche si la ce canta altii, fara sa etichetam repede drept de slaba calitate. Nu exista calitate la lucruri, exista oameni care nu au calitatea de a eticheta anumite lucruri.
Le-as arata ca pe lume exista multe feluri de a asculta muzica, multe feluri de muzica si de pareri - asta inseamna sa-i inveti ceva, sa le arati lumea prin muzica. Le-as oferi posibilitatea sa faca un top personal de piese pe care l-as difuza o data pe saptamana. Asta i-ar incuraja sa-si exprime gusturile, sa-si selecteze muzica, nu doar sa accepte ceea ce li se da. Vor prinde aripi, ma vor invata ei pe mine despre muzica pe care au descoperit-o singuri. Este destul pentru toata lumea, trebuie sa ai curaj sa te uiti in jur. Asta i-ar incuraja si pe artisti sa creeze sincer si fara presiunea ca muzica lor nu ar placea nimanui daca nu place managerilor de playlist pe radio. Stiu ca radioul trebuie sa fie functional, trebuie sa fie un fond placut, sa-ti creeze o atmosfera care sa te ajute sa faci bine si alte lucruri si nu sa te deranjeze, dar nu as altera aceasta schema, ca stiu ca este buna, numai ca as mai face si exceptii, as risca putin, pentru ca cine nu risca, nu bea sampanie, se stie!
Te simti o femeie implinita?
Abia mi-am descoperit feminitatea si am lasat-o sa se exprime; sunt la inceput, trebuie inca sa ma acomodez, dar imi place de minune, ma simt pe drumul meu. Cat despre implinire, mai trebuie sa fac multe; unele lucruri le stiu, stiu ce am de facut, pe unele sper sa mi le reveleze Dumnezeu; drumul catre implinire este destul de lung, dar nu fac asta in pesimism si dezamagire, ci in bucuria ca ma indrept spre implinire.
Imi doresc sa fac muzica mai multa muzica, imi doresc sa am posibilitatea sa o fac si pro bono. Asta e cel mai mare gand, ar fi ideal ca noi, artistii, sa putem oferi arta cadou, si asa si trebuie, asa e normal, ea oricum ne e este noua oferita de sus drept cadou ca sa o dam si altora, dar inca nu am rezolvat ecuatia cu traiul si banii, ca sa ma pot concentra doar pe muzica. Stiu insa ca atat cat pot, trebuie sa fac, si nu sa astept sa ma imbogatesc ca sa fac asta.
Trebuie sa-mi fac mai multi prieteni. Eu am fost mult timp destul de izolata, ca asa am simtit nevoia, si mai trebuie sa-i ajut pe oameni sa traiasca mai constient, sa se lumineze, sa-si gaseasca menirea, sa faca ce trebuie sa faca pentru a-si implini si ei existenta, numai asa vor fi fericiti, si nu dobandind bunuri, care azi sunt, maine nu mai sunt, si golul ramane. Vreau sa ii inspir cat de putin sa se descopere, si mai intai sa se intrebe: eu ce am venit sa fac pe aceasta lume? Ce ar trebui sa fac pentru ca eu, dar si cei din jurul meu, sa fie fericiti? Ce imi lipseste si unde sa caut? Mi-as dori sa trezesc in ei, prin muzica si nu numai, setea de a se descoperi si de a trai asa cum simt ei si nu cum ii forteaza imprejurarile si viata. E frumos sa-ti poti modela singur experientele de viata si sa alegi constient ce vrei sa atragi in viata ta. Nu trebuie sa se mai lase influentati si manipulati de reclame, de sefi, de politicieni, de parinti, de trenduri, ci sa aleaga ce li se potriveste. Visez la o moda in toate domeniile pentru fiecare individ in parte; iti da seama de ce varietate e nevoie sa faci asta si sa multumesti fiecare om care este unic? Inseamna ca mai am de compus piese la infinit...