Sorin Lupascu: "Artistilor romani le trebuie curajul de a fi unici"

Adaugata 2012-04-30, la ora 08:21:46
Sorin Lupascu: Sorin Lupascu este gazda vedetelor in emisiunea duminicala de la TV H 2.0: „Total Weekend”. Jovialul prezentator promoveaza cu sarguinta muzica autohtona de valoare, trecand in revista trupe de pop, rock, pop-opera, folk, precum si artistii care abordeaza muzica dance intr-o maniera lejera, neobisnuita, cu replici intr-un limbaj muzical adecvat.

Cum ti se pare peisajul muzicii usoare romanesti actuale?
Cuvantul de ordine este oportunismul. Compozitia, tonurile si interpretarile sunt realizate in functie de ce se difuzeaza, eliminand orice urma de personalitate. Pe de o parte, unii dintre artistii consacrati au refuzat sa-si continue activitatea, debusolati ca nu-si aud piesele la radiourile cu rating, dar nici nu pot spune ca au facut eforturi pentru a fi altfel. Macar de s-ar duce la un alt compozitor decat la cel care i-a fost alaturi tot timpul, pentru a-si gasi tonuri si expresii noi. Pe de alta parte, mirajul scenei, al banilor si al carierei peste noapte impinge o masa mare de interpreti si compozitori sa se confunde intre ei, de dragul acelui tempo difuzabil azi, maine, poate maxim si poimaine.
Dupa care urmeaza frumoasa uitare definitiva. De la concerte isterice cu “Genius” sau “Valahia” pana la neant nu-i decat un pas. Cei care au stiut sa-si conduca inteligent cariera sunt in continuare pe piata. Cotabita a aniversat 25 de ani de nopti albastre, Iris face 35, iar Phoenix 50. Deci se poate, dar ai de luptat pentru asta, facandu-ti productia perfect, de la compartimentul PR pana la melodie si text. Nu trebuie nimeni sa vina sa ne arate ca numai un singur tempo e valabil, si numai asa trebuie sa fie cantata orice melodie pentru a intra in difuzare. Cel mai recent exemplu e Adele, care a crezut in ceea ce face si a cucerit intreg globul, fara sa respecte regulile impuse de radiouri, televiziuni si producatori. A crezut in propriul talent si a castigat. De ce altii n-au acelasi curaj ?   

Daca ai paria pe urmatorul mare nume din noul val de tineri artisti romani, care ar fi el?
La capitoul compozitori, Adrian Cristescu; la interprete, Diana Prepelita (Dya – 18 ani acum 3 saptamini!) si Andreea Olariu (17 ani); la interpreti nu ma pronunt, intrucat sunt inconstanti! Raman totusi sub observatie Alin Vaduva si Dragos Chricu.
 
Cel mai haios moment din emisiune pana acum a fost...?
Am organizat in 2002 lansarea albumului Nicolei, “Langa mine”. Totul se desfasura la Iasi, in cel mai mare mall din Moldova, undeva la etajul doi. Nicola si Mihai Alexandru veneau dupa un loc 2 la Festivalul Mamaia, dar plasarea lor pe locul secund le-a adus o popularitate uriasa, pe care, cu siguranta, obtinerea Marelui Trofeu nu le-ar fi dat-o. Echipa Tv ajunsese la locul filmarii, se instalase, si totul parea in regula. Din pacate (sau din fericire!) n-am anticipat ca va veni atata lume la aceasta lansare. Nu pregatisem nici un fel de spectacol, ci o banala cantare modesta in fata unui magazin de muzica si obisnuita sesiune de autografe. Cand am ajuns la mall, am constatat ca era imposibil sa mai intram in magazin, dupa ce cateva mii de oameni ocupasera holurile, scarile obisnuite si scarile rulante. Toata lumea astepta artistii care nu aveau pe unde sa ajunga. Ideea salvatoare a venit din partea firmei de paza, care ne-a dus pe scara de evacuare in caz de incendiu, mergand pe deasupa mall-ului si ajungand, prin tavan, in mijlocul multimii dezlantuite...

„Majoritatea emisiunilor catalogate “divertisment” nu respecta notiunea semantica a cuvantului”
Care este fapta de care esti cel mai mandru, dintre toate realizarile tale profesionale de pana acum...
Ar fi mai multe momente interesante. In 1996 grupul Semnal M era desfiintat, membrii componenti vazandu-si fiecare de propriul business. La insistenta mea, au acceptat aparitia intr-un concert unplugged, pentru care au fost nevoiti sa se reuneasca. Si de atunci grupul si-a continuat activitatea, chiar daca au fost greu incercati de pierderea lui Iuliu Merca, in 1999.
Un  alt lucru de care sunt foarte mandru e faptul ca din 1978 si pana in prezent, in cadrul emisiunilor mele de radio, nu am difuzat decat muzica romaneasca, intelegand prin aceasta sa-i sustin pe toti cei talenti care au o idee proprie. Sloganul meu, la final de emisiune, este “Indiferent ce faceti, oriunde mergeti, muzica romaneasca sa va insoteasca”.
Dar, probabil ca peste toate ar trebui sa fiu mandru de ceea ce voi lasa in continuare tinerilor jurnalisti, Asociatia Jurnalistilor Muzicali din Romania, AJMR, organism pe care l-am infiintat alaturi de alti doi reputati ziaristi, Stefan Naftanaila si Dana Dorian. Accesul in AJMR este conditionat de o cariera stricta in domeniul jurnalismului muzical, fiind evitati toti cei care se ocupa mondenitati sau de fapt divers.
     
Cum ti se par emisiunile de divertisment din Romania? Urmaresti vreuna?
Majoritatea emisiunilor catalogate “divertisment” nu respecta notiunea semantica a cuvantului. Prea putine sunt productiile in care se investeste un buget care sa permita o desfasurare de forte strict necesara unei astfel de emisiuni. Cumpararea unei licente de “talent show” te obliga la investitii, altfel nu respecti contractul si pierzi licenta, deci, nu ai incotro si bagi bani. Restul productiilor, inventate sa faca rating (deci sa atraga bani) sunt gunoaie si le tratez ca atare. Tare as vrea sa vad daca redactorii, producatorii sau realizatorii isi educa copii asa cum se manifesta in platou... Daca ai bani, atunci aduci echipamente si trupe care-ti canta, investesti in umor (cu tot ce inseamna decoruri, costume, machiaje, actori), investesti in dans, in invitati de peste hotare, cumperi scurte productii TV realizate de case independente... si poti sa faci si divertisment! Din pacate, nu urmaresc nici o productie romaneasca, dupa ce am vazut cum sunt realizate unele, sau cum sunt aranjate rezultatele pentru altele...
    
Care este primul lucru pe care ar trebui sa-l invete un tanar care viseaza la o cariera in televiziune?
Ca  o serie de elemente nu pot fi “uitate” pentru a fi un profesionist cautat. Fie ca esti in fata sau in spatele camerei de filmat, un minimum de educatie TV este necesara: de la culegerea unei informatii pana la editarea textului de eter; de la amplasarea unei lumini in vederea filmarii pana la modul de asezare in fata obiectivului; de la pozitia corecta a microfonului tinut in mana, pana la folosirea corecta a limbii romane; si tot asa...
Doua lucruri se invata mai greu: lucrul in echipa si pastrarea unui comportament personal civilizat si sincer, fara aere. Pentru unii, al doilea punct este imposibil de realizat.

de Edith Alexa - 5850 afisari
 
         
 
3.0 - 5246 voturi