Romania lui Gaita e tara tuturor posibilitatilor

Adaugata 2009-02-23, la ora 09:08:32
Romania lui Gaita e tara tuturor posibilitatilor In anul 2000, aveati un succes imens cu “Echipa mobila” la PRO TV. De ce ati plecat in Canada?
Am vrut sa ma retrag in plina glorie, ca si George W. Bush. Lasand gluma la o parte, am plecat un pic din spirit de aventura, un pic din dorinta de a incerca si altceva, si un pic pentru ca ma cam saturasem de Romania si speram ca in Canada lucrurile stau altfel.

Ce ati facut acolo? Ce ati invatat din experienta canadiana?
Odata ajuns acolo, am constatat ca punctajul pe care mi l-au facut la plecare ( sa ai studii superioare, sa cunosti limba franceza, etc.) nu valora nici cat o ceapa degerata, iar birocratia era comparabila cu cea din Romania (stiu ca spunand asta despre Canada, o sa-mi pun iarasi in cap toti forumistii din Quebec, dar putin imi pasa). Nu ma angaja nimeni pentru ca n-aveam experienta canadiana, iar ca s-o dobandesc, trebuia sa ma angajeze cineva. Am facut un master in comunicare, si pe baza lui am fost angajat la Bell Canada, ca vanzator de IT pentru intreprinderile mici si mijlocii ( vindeam telefoane mobile, internet, website-uri etc.)

Si totusi, 8 ani mai tarziu, ati revenit in Romania. E mai bine acasa? De ce?
Stiu ca pare banal, dar nicaieri nu-i ca acasa! N-am putut sa ma desprind de Romania. Cand ramaneam blocat pe autostrada, sau cand trebuia sa-mi scot masina de sub tone de zapada, tot in romaneste injuram. Copiii mei ascultau in masina povesti in limba romana, iar acasa ne uitam la programele romanesti de televiziune prin satelit si citeam presa din Romania. Foarte multi romani, odata ajunsi acolo, isi sterg din memorie Romania si se dau canadieni, dar se misca tot in cercuri de romani si tot intre romani se distreaza. Prietenii nostri cei mai buni ramasesera in Romania, familia tot acolo, noi veneam in fiecare an in Romania, asa ca pana la urma ne-am hotarat sa ne intoarcem cu catel si cu purcel.   

Ce dificultati ati avut atunci cand ati decis sa reveniti pe sticla, promovandu-va noul proiect? Cum a fost primita propunerea de a face o noua emisiune dupa o absenta atat de lunga?
„Mistalk Show” de la Antena 1 nu a obtinut din pacate audientele scontate si a fost scos dupa 6 editii. Nu mai are nimeni rabdare sa investeasca intr-un program, chiar daca are potential, cand poate face audienta imediata recicland „vedetele” de la OTV (ma refer aici la Magda Ciumac, Tolea si alti).

Cum ati regasit Romania dupa 8 ani de zile?
Numai cei rau intentionati refuza sa vada ca Romania se afla pe un drum ascendent (mai ales de cand a intrat in Uniunea Europeana si trebuie sa respecte legile UE). Mai sunt inca multe de facut in domeniul coruptiei si al mitocaniei functionarilor de stat. De-asta m-am si intors. Sa pun niste camere ascunse si sa mai radem un pic de ei. Poate vazandu-se cum arata, le trece prin cap sa se mai schimbe.

E Romania o sursa inepuizabila de inspiratie? De ce?
Eu cred foarte mult in umorul de strada, autentic, si in sectorul asta nu prea s-a schimbat nimic de cand am plecat. Oamenii isi dau cu parerea cu dezinvoltura despre orice domeniu si au raspunsul potrivit la orice intrebare. Apoi mai sunt si personajele din politica. Pai in ce tara mai gasesti un Becali, un Vanghelie, un Mitica Dragomir sau un Vadim?

Cum arata Romania lui Gaita?
Este tara tuturor posibilitatilor! E tara in care alaturi de mitici, ai si genii recunoscute international. Alaturi de atatia cantareti dupa ureche, o ai si pe soprana Mariana Nicolesco, si pe langa atatia oameni politici corupti, mai ai si un Ion Iliescu, sarac dar curat.
      
Care este cea mai tare farsa pe care ati facut-o
Pana acum, cea mai tare farsa din „Romania lui Gaita” ramane cea de la rubrica „Dialog politic intrerupt, in care, in mijlocul unui interviu pe strada cu o personalitate politica (i-am facut-o pana acum lui Viorel Lis, Emil Constantinescu si Bogdan Olteanu), reporterul este rapit de un individ care asculta manele intr-o masina.

Daca v-ati face dumneavoastra insiva o farsa, cum ar arata aceasta?
Pai daca va spun, n-o sa mai aiba niciun farmec atunci cand o sa mi-o faceti. Oricum, nu cred ca sunt foarte greu de pacalit, daca scenariul farsei e plauzibil si daca beneficiati si de „ajutorul” unui prieten.
 
de Andreea Vasile - 4908 afisari
 
         
 
3.0 - 5344 voturi