Era in primavara lui 1993. In sediul fostului Minister ceausist al Industriei Constructiilor de Masini, Adrian Sarbu construia „masinaria” primului trust de presa independenta din Romania. Care de altfel a ramas dupa 30 de ani, tot primul. Am avut privilegiul sa fiu acolo, in pepiniera de jurnalisti numita MEDIAFAX. Spun pepiniera pentru ca scoala MediaPro a populat, la varf, toata media de atunci si de acum. Eram tineri si foarte tineri, adunati din toata tara, entuziasti si infatigabili. Nimic nu ne putea opri. Noi, de la Externe, 24 de ore din 24, livram mapamondul la domiciliul romanului trezit cam prea brusc, ca sa priceapa ce se petrece dincolo de zarile noii sale libertati.

E adevarat, nici in propria ograda nu prea intelegea ce se intampla, cine joaca, cine castiga si cine trage sforile. Grea misiune pentru echipa de la Interne. Ii vedeai seara (spre noapte), intorcandu-se storsi la redactie, rasturnandu-si tolba plina de informatii, spre triajul final. Iar buletinele de stiri porneau spre ziare, doldora de pagini de istorie contemporana. Pentru cine avea urechi de auzit si ochi de citit.

Poate vi se pare exagerat de mare acest „sapou”, in care nici macar nu am pomenit de ea. Dar fara istoria de atunci, n-as sti cum sa o descriu pe Camelia Spataru de acum. Cami era „miezul” Internelor. Frumoasa ca o cadra, vorba blanda, raraind molcom si gales, n-ai fi crezut in ruptul capului ca e in stare sa sparga inertia institutiilor si mafiile aflate inca in incubatoarele tranzitiei. Tenacitatea era dublata de un simt special al stirii, adulmeca de departe potentialul de news value, in ceata dezinformarii publice. Ne-am regasit, dupa 30 de ani, la o vorba, sub teii din Herastrau. Ii urmarisem traseul, prin Pro TV, unde a condus timp de noua ani departamentul politic al Stirilor, la Cotroceni si la Senat, unde a fost corespondent acreditat. Am ascultat-o, printre alte nenumarabile interventii in spatiul media, la microfonul purtatorului de cuvant de la Palatul Victoria si de la Festivalul George Enescu.

Dincolo de profesionalismul jurnalistic, Cami e „manata in lupta” de un spirit civic pe care abia acum, mi se pare mie, ca a descoperit locul perfect in care sa si-l exprime. Este vorba despre emisiunea pe care o realizeaza la TV-H, „Restart Romania”, si al carei slogan, „Vorbeste despre tine”, confirma credinta Cameliei ca mass-media inca mai are un cuvant de spus, in numele celui pe care il slujeste inainte de orice si de oricine: cetateanul. De luni pana vineri, timp de o ora si jumatate, au loc dezbateri pe temele sensibile ale momentului. Teme care nu se suprapun niciodata peste titlurile de o schioapa ale ziarelor „colorate”...

Spuneai candva ca televiziunea este „un microb de care scapi cam greu”...
Stii asta si tu, la fel de bine. Emisiunea asta este acum centrul vietii mele. O ocazie bine venita pentru agenda mea de jurnalist.

Care este formatul emisiunii?
Formatul imi apartine, dar am preluat titlul de la o emisiune care exista deja. Mi s-a parut un titlu foarte bun, motivant si mobilizant in acelasi timp. Emisiunea e putin diferita de ceea ce faceam eu pana acum. Nu este politica, ci bazata pe social si economic. Pentru ca din ce in ce mai putine emisiuni sociale sunt pe piata. Era nevoie de un restart.

Ai o agenda anume, personala? Sau urmaresti agenda publica?
Emisiunea este foarte aplicata, am abordat teme generale, sanatate, sistemele de invatamant, sanatate, investitii, fonduri europene. Am vrut sa trec mai mai intai prin toate, dar si aici avand teme dedicate. Apoi, vreau sa merg direct pe subiecte clare, bine delimitate, la punctele nevralgice. Si, cu invitatii mei, pe care ii aleg in asa fel incat sa aduca puncte de vedere solide, argumentate. Nu imi populez platoul cu „abonatii” talk-show -urilor. Rostul emisiunii e sa propuna solutii, sa vedem daca si cum se pot restarta lucrurile in domeniul respectiv.

Ai credinta si misiunea asumata ca emisiunea sa genereze o reactie. De obicei a institutiilor vizate sau a spatiului public. Ai avut acest feedback?
Nu stiu, e inca prematur. Imi amintesc de perioada cat am fost purtator de cuvant la Guvern si asteptam acest tip de feedback. A venit, dar, paradoxal, l-am primit in cea mai mare parte dupa ce mi s-a incheiat „mandatul”. Dar, sa revin la emisiunea mea: nu ma erijez in analist politic, nu sunt nici partinica, in asa fel incat sa devin „vizibila” in sensul tabloidizant. Repet, eu nu fac show in emisiunea mea, intentia e sa livrez concluzii decente si eventual mobilizante, pe baza unor informatii si analize concrete, pertinente. Daca lucrurile se vor misca, asta e de vazut. Schimbarile profunde se fac cu pasi fermi, dar mici. Important e, deocamdata, ca telespectatorul sa ne perceapa ca o sursa credibila, pusa in slujba lui. Misiune de la care din pacate au cam abdicat multi, stim de ce...

Ce reactie au invitatii tai?
Oamenii pe ii invit imi spun ca aici pot sa vorbeasca despre lucrurile care le plac, in care cred, care ii intereseaza. La alte televiziuni, se simt, imi spun ei, limitati de trendul si stilul unei agende destul de limitative, impuse de multe ori de cifre de audienta cu orice pret.

„In goana dupa rating media uita ca are si un rol educativ”
Ce emisiune ai simtit-o mai aproape de sufletul tau?
Cea in care am propus un subiect sensibil, greu si dureros: nevoia de modele. Avem o criza de modele, scara valorilor din societate se fragilizeaza, treptele sunt din doi in doi. Ce facem noi, ca societate? Ce oferim noi copiilor? I-am avut ca invitati pe Cristian Mititelu, de la CNA, (pentru ca am vrut sa vedem felul in care media influenteaza societatea, rolul ei in formarea, sau neformarea de modele) si pe George Grigoriu, un jurnalist foarte tanar si foarte bun. Plus doi tineri antreprenori, de succes in imobiliare, care au vorbit despre modelele din business, care chiar exista, dar nu sunt vizibile. Sau exista si pleaca din tara. Abia atunci media reactioneaza si le prezinta, ca modele, dar „de acolo” nu „de aici”. Pentru ca presa promoveaza doar senzationalul, scandalul, informatia negativa din orice domeniu, de la arta la politica si de la invatamant la afaceri. Concluzia nu e surprinzatoare: in goana dupa rating, media uita ca are si un rol educativ. Or, promovarea modelelor de succes poate avea un rol chiar pragmatic, prin efectul lor motivational, cu mesaje de tipul „Iata ca se poate”.

Invoci o misune publica…
Este nevoie de o dezbatere serioasa nu doar pe agenda publica, dar mai ales la nivel inalt, de o intelegere, ”marea intelegere” intre mediul politic si cel de afaceri, pentru a ajuta acesti copii minunati. Si societatea, mai ales clasa ei medie, este cea mai vaduvita de lipsa de directie din acest moment.

Cum relationezi cu agenda parlamentara?
Este o intrebare buna. Incercam sa deschidem teme de interes public inclusiv pe initiativele legislative, sa aducem legile in dezbatere publica inainte de a ajunge la comisii. Daca iti amintesti, noi, presa libera, asta faceam prin anii 90. Acum insa presa e cum e, iar societatea civila ramane din pacate in urma evenimentelor, se trezeste si reactioneaza abia dupa ce o lege a fost adoptata si publicata in Monitorul Oficial. Daca miza e mare iar subiectul de importanta, abia atunci incep interventiile ONG-urilor, ale actorilor din spatiul civic. De multe ori, fara succes. Sau cu legi peste legi, hotarari de guvern... timp si bani irositi. Pe spatele contribuabilului.

E si vina politicului aici? O chestiune de comunicare?
La nivel politic exista o grava inabilitate de comunicare. Care vine tot din mecanismele politice, tot mai clientelare. Daca tu, ca politician, nu intelegi ca ai nevoie de profesionisti in jurul tau, care sa iti sustina si sa te consilieze in chestiuni pentru care nu ai pregatirea necesara si iti alegi echipa pe alte criterii, risti sa faci mari gafe. Asa ajung la Bruxelles documente aberante, penibile, pe care le primim inapoi, cu stampila de incompetenta. Nu mai vorbim de documentele interne... Pentru ca si administratia centrala si locala sufera de acelasi sindrom: inlocuirea profesionistilor cu „relatii utile”.

„As face un pact, un «triumvirat» intre politic, economic si societatea civila”
Sa trecem si la Camelia Spataru de dincolo de platou. Ce mai faci tu, altfel?
Pictez. Am un atelier in miniatura acasa, care ma spala de toate mizeriile pe care nu reusesc sa le ocolesc. Este oaza mea de relaxare, alaturi de prietenii si oamenii dragi din viata mea. Descopar lumea prin calatorii, lecturi, merg la opera, ascult Chopin, Paganini, muzica de camera, vad filme... Imi plac mult filmele romanesti; le revad pe cele vechi, le caut pe cele noi.

Care este primul gand, cand te trezesti, dimineata?
Ca, odata cu o noua zi, viata iti da si o noua sansa. Totul e sa o vezi la timp.

Daca ai avea toate resursele si autoritatea din lume, ce ai face pentru Romania?
As face un pact, un „triumvirat” intre politic, economic si societatea civila, pentru construirea de parghii care sa puna in miscare fortele creative si resursele acestui popor. In paralel, as elimina gastile care ne capuseaza economia si ne alunga investitorii. Daca as putea… Apoi as demara o campanie pentru educatie la nivel national. Si nu exclusiv legata de sistemul de invatamant, care oricum ar fi prioritar. Dar si o educatie civica, o campanie care sa ajunga pana la baza, la nivel de familie. Un demers care sa reaseze valorile acolo unde le este locul; ca sa crestem generatii sanatoase, e nevoie sa ii invatam pe copii, inca de la gradinita, ca exista o bariera bine definita intre bine si rau. Sa le dezvoltam deprinderi morale, dincolo de orice conditionari. Ei sunt cei care ne vor conduce cand vom fi batrani. Si vreau ca atunci sa ma simt pe maini bune.