Alexander Babia: "Trebuie nu doar sa faci dovada ca stii, ci si ca poti"

Adaugata 2013-07-15, la ora 06:24:57
Alexander Babia: "Trebuie nu doar sa faci dovada ca stii, ci si ca poti" Aflam ca, in Serbia, la Karatas, baza olimpica de pe malul Dunarii a vecinilor nostri, stagiul de pregatire al luptatorilor de Ashihara Karate, la care au participat o parte dintre membrii lotului national sarb si Clubul ARES Dojo, Romania. Printre sportivi s-a numarat si vechiul nostru prieten, Alexander Babia, cvadruplu campion mondial.

Te-ai intors de curind din Serbia, despre ce stagiu e vorba?
Ca in fiecare an, sarbii au organizat stagiul lor de pregatire in vederea Campionatului Mondial de Ashihara Karate, care se va desfasura, pentru a doua oara deja, in Romania, in perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, la Sala Polivalenta din Bucuresti. Si, tot ca de obicei, ne-au invitat sa participam la aceasta pregatire. Anul acesta din pacate n-au putut fi prezenti membrii lotului nostru national, am mers doar cu Clubul Ares Dojo.

De ce nu a fost prezent lotul national?
Perioada stagiului organizat de sirbi s-a suprapus in acest an cu alte citeva stagii si competitii ale cluburilor noastre, iar unii ditnre membrii loturilor erau prinsi si in examene scolare...

Am inteles ca a fost si un examen de centura…?
De regula, in toate stagiile de pregatire la nivel national sau international au loc si examene de grad. Este normal, avand in vedere numarul de sportivi, concentrarea „de forte” si faptul ca pregatirea insumeaza trei antrenamente zilnice. Prietenii nostri sarbi au insa intotdeauna in program si o competitie in cadrul stagiului lor.

Deci, rutina, am putea spune… Totusi, am aflat ca, de data asta, examenul a fost mai special, sensei Alex…
N-a fost special, examenele de grad sunt ceva obisnuit in artele martiale. Cred insa ca stiu unde bati (rade). A fost putin mai interesant, sa zic, si asta pentru ca au fost patru centuri negre si un Nidan de obtinut… Colegii nostri sarbi au dat examen pentru obtinerea centurii negre, iar eu am obtinut Nidan-ul, adica centura neagra 2 Dan si, cum spui, dreptul de a fi numit sensei.
A fost greu?

Pai, acesta e si scopul, testarea tehnicilor, andurantei, spiritului de arte martiale, deci examenul de centura, mai ales pentru gradele mari, este complex, serios. E un moment al testarii limitelor, trebuie nu doar sa faci dovada ca stii, ci si ca poti si, mai ales, ca NU renunti, oricata oboseala ai resimti. Trebuie sa ramii in picioare pana la capat!


N-am asistat niciodata la o astfel de examinare, ce inseamna obositor sau, cum spui, „sa ramii in picioare pana la capat”?
Ia sa vedem, dupa trei ore de examinare, in care treci prin teste fizice, executarea tuturor tehnicilor impuse si, la final, prin numarul de kumite (lupte) aferent gradului pe care aspiri sa-l obtii, tu cam cum crezi ca te-ai simti? Sarbii inglobeaza in cadrul examenului si competitia, astfel incat examenul, in total, a tinut vreo 11 ore, cu o pauza de refacere de trei ore, deci doar vreo opt efective.

Tu cate lupte ai avut? Ai participat si la competitie?
Exact numarul alocat gradului, respectiv 25: 25 de lupte de cate un minut fiecare, fara pauza. Nu, la competitie nu am luptat; in schimb, am arbitrat.

Felicitarile noastre pentru gradul obtinut si pentru intreaga ta activitate sportiva! Ne bucuram sa te avem printre prieteni! Un cuvant de final?
Acelasi dintotdeauna: copii, tineri, adulti, faceti sport! Practicati arte martiale, sunt printre disciplinele care dezvolta intr-adevar plenar: corp, minte, spirit!

de Anca Lapusneanu - 6789 afisari
 
         
 
3.0 - 5499 voturi