"Generatia de azi este foarte comoda si are convingerea ca pe internet poate vedea tot ce doreste"

Adaugata 2011-06-10, la ora 09:29:43
"Generatia de azi este foarte comoda si are convingerea ca pe internet poate vedea tot ce doreste" Luminita Cioaba a prezentat la TIFF documentarul "Lacrimi rome / Romane Iasfa", ce prezinta o poveste putin cunoscuta, "o pagina neagra din istorie": Holocaustul romilor. Lansat in 2006, filmul a avut mai multe vizionari internationale si a luat si premii, dar in Romania abia acum a avut o proiectie oficiala. Documentarul "Lacrimi rome" cuprinde o multime de marturi ale romilor supravietuitori din toata tara si incepe si se incheie cu cate o poezie scrisa de Luminita Cioaba si recitata de inegalabilul Florian Pitis.

Prin ce este important pentru dvs ca regizor Festivalul de Film TIFF Cum a fost perceput filmul dvs Lacrimi Rome in cadrul acestui eveniment?
Este pentru prima oara cand particip in Romania la un festival de film. Faptul ca am putut participa la TIFF in calitate de regizor si scenarist de film ma bucura mult si m-am simtit onorata de aceasta participare pentru ca este o premiera cand TIFF-ul are o participare de film documentar creat de o roma regizoare. Filmul a fost foarte bine primit de public si eu sunt convinsa ca cei prezenti in sala au avut ocazia sa inteleaga multe lucruri cu adevarat nestiute despre romi.

Cum credeti ca ar putea fi dezvoltata in Romania cultura festivalurilor de film? Cred ca TIFF este un exemplu de curent pozitiv creat in jurul vizionarii de filme, inclusiv a celor romanesti.
Mi-ar placea ca pe viitor sa fie invitati si producatori de film si  sa se poata realiza colaborari de lunga durata cu actori, regizori si scenaristi. Ar fi foarte benefic daca in cadrul festivalului de film sa fie incurajati tineri regizori si scenaristi.

Cum credeti ca ar putea un om care are o dupa-amiaza libera sa aleaga un film? Dvs cum faceti?
Oamenii, cu parere de rau trebuie sa va spun, au uitat sa mai mearga la un film sau sa citeasca o carte. Generatia de azi este foarte comoda si are convingerea ca pe internet, in fata calculatorului sau a televizorului poate vedea tot ce doreste. Tinerii ar trebui sa reinvete sa aprecieze ca vizionarea unui film intr-un cinematograf si citirea unei carti se deosebesc mult de calculator sau televizor. 

La ce proiect lucrati in prezent? Ne puteti da mai multe detalii?
Imi doresc foarte mult ca la Sibiu sa pot termina ce a inceput tatal meu Regele Ion Cioaba imensa constructie a unui muzeu si centru cultural pentru romi. Vreau sa ma implic si mai mult in educatia copiilor de romi si cred ca incepand din toamna se va putea deschide un Centru de Zi, after school. Imi doresc, de asemenea, sa pot realiza lung metraje. Am multe scenarii de film si foarte interesante.Vreau sa fac film dezvaluind viata reala a romilor privita din interior spre exterior.
de Ancuta Balan - 3542 afisari
 
         
 
3.1 - 2284 voturi