Sintem in saptamina lui 1 Decembrie. Intr-un cu totul alt context, am spus si acum un an, ziua noastra nationala, scrisa in cifre, este numarul de telefon al apelului de urgenta: 112 (1.12). Ce potrivire mai buna sa fie, pentru un popor mereu in stare de urgenta, cu motive sau fara, intr-o panica totala, pe care aproape poti s-o atingi cu degetul cind mergi pe strada? Nu sint destul de „copt“ sa inteleg toate motivele pentru care mergem mai mult la vale decit sa urcam dealul, pentru care traim mai multe apusuri decit rasarituri si pentru care ai putea sa iei bataie pe strada daca-ti permiti luxul sa zimbesti. Dar am „fiert“ suficient de mult in ultimul timp, vazind cum mereu dam vina pe altii pentru tot ce ni se intimpla mai rau, cum asteptam minuni de la cei mai pacatosi si diabolici oameni, politicienii, cum refuzam sa renuntam la ideea ca un popor este alcatuit si traieste din oameni, si nu din functii. Nu ma intereseaza, din punct de vedere politic sau administrativ, de ce atitea lucruri nefiresti si ilegale se intimpla in Romania. Alegerile electorale, pina de curind din patru in patru ani, sint ca olimpiada: alesii sau „vice“-alesii doboara record dupa record in ale hotiei si vor sa ia cit mai mult aur, dar nu in medalii… Eu vreau o tara ca afara, iar decorul este gata. Harta, si geografica, si geopolitica, ne avantajeaza. Din pacate, prea multa figuratie pe-aici si prea putine personaje pozitive. Ridem si apla­udam la comanda si nu ne implicam deloc in „scenariul“ care trebuie sa aiba happy-ending. Nu cred in ideea plecarii dintre granite, nici daca la anul intram in spatiul Schengen. Cred in lupta personala a fiecaruia dintre noi cu tara lui proprie. Intimplator, se cheama Romania. Pentru unii e un miracol, pentru altii, blestem.
„Vreau o tara zimbitoare/ Asta e prima schimbare“ si cred pina la Dumnezeu in ideea asta. Totul ar merge mai usor daca la una dintre miile de cozi la care trebuie sa stam si noi, clientii, dar si ei, angajatii, am zimbi mai mult si nu ne-am injura printre dinti.
Daca pe strada, in trafic sau pe trotuare, am fi mai relaxati, am fi si mai puternici si ne-am bucura unii de altii.
Cind nu poti sa schimbi niste lucruri, pentru ca nu stau in puterea ta, atunci iti ramine sa schimbi punctul de vedere si unghiul din care privesti respectivele probleme. Nu putem sa schimbam legile, orasele, sa facem locuri de parcare, sa dam jos guverne, sa-i invatam pe doctori medicina si pe preoti bunul-simt. Dar putem sa alegem sa privim toate aceste probleme si multe altele, cite mai sint, cu o alta mentalitate si cu puterea pe care ti-o da mereu un nou inceput.
Vreau o tara ca afara, vreau o scoala ca afara, vreau sosele ca afara, vreau spitale ca afara, vreau o viata ca afara. Acesta este inceputul meu si viitoarea mea tara. De cealalta vreau sa scap urgent si o sa sun la 112, sa vad daca se rezolva.