Ceausescu a visat, cu fiecare cincinal, sa ajunga la un nivel de investitii de 30% din buget. N-a ajuns mai sus de 25% din cauza sau datorita faptului ca n-a putut reduce consumul romanilor intr-atit incit sa nu le mai dea nici macar oase de porc, desi mai usor gaseai oasele decit carnea in ultimii sai ani de domnie.
Exista o similitudine intre statul cea­usist si statul actual: consumul romanesc (salarii, pensii, asistenta sociala, datorie publica, cotizatie catre UE) a fost, pina ieri-alaltaieri, de 70% din buget. Atita doar ca statul actual nu avea de platit cu acest 70% si salariile clasei muncitoare. Mai exista o similitudine: statul actual a implinit visul lui Ceausescu, a ajuns sa aiba investitii echivalente cu 30% din buget. Dar nu erau 30% din buget, ci proveneau din capitaluri private, straine in primul rind. Cita vreme ritmul investitional din Romania mergea astfel, nu parea a fi o mare problema ca bugetul tarii era papat pe consum (70%). Asta insemna salarii mai multe si mai mari. Asta insemna rezerve babane pentru supraconsumul electoral.
Dar vremea aceea s-a dus si investitiile straine s-au retras. A venit criza. Guvernantii au vazut-o venind la timp, de la inceputul anului 2009, cind tara era pe mina unei combinatii PDL-PSD, dar s-au gindit numai la supraconsumul electoral. 2009 urma sa fie anul marii batalii Basescu- Geoana. Pe mina cui dam tara? Si am dat-o tot pe mina lui Basescu. Care ne promitea o reforma forte a statului. Asta insemna (dar abia acum vedem) ca Basescu calculase corect ca, pentru a se putea realege, trebuia sa bage tara in datorii mari ca sa nu scada salariile in 2009. La fel calculase si Geoana, dar lui nu-i pasa de vreo reforma a statului. Veniturile la buget scadeau dramatic inca de la inceputul lui 2009 si era clar ca nu vor urca din nou decit dupa iesirea globala din criza. Basescu stia inca din 2009 ca in 2010 va trebui sa reduca salarii (nu se gindea inca si la pensii).
Daca le-ar fi redus inca din 2009, n-ar fi trebuit sa le reduca cu 25%, ci doar cu 10% (cum s-a intimplat in Ungaria, de pilda) si ar fi pierdut alegerile, iar Geoana le-ar mai fi redus cu inca 10% in 2010, caci nici PSD-ul nu ar fi gasit bani de investitii. Nu s-ar fi ajuns la taierea pensiilor, caci PSD-ul ar fi introdus cota de impozitare progresiva si TVA-ul diferentiat (cit mai mare la produsele de lux), sperind sa creasca veniturile la buget. Ar fi crescut nominal, dar n-ar fi crescut ca valoare reala, pentru ca am fi avut inflatie ca pe vremea lui Ciorbea si Radu Vasile. Cursul de schimb nu ar mai fi putut fi tinut decit pa­pind toata rezerva de la Banca Nationala. Cum ar fi fost sa fie ca sa nu ajungem aici, la un pas de intrarea tarii in incapacitate de plata? Daca nu ar fi fost drama financiara din Grecia (care a deschis ochii Europei asupra propriei sale situatii dezastruoase), puteam merge inainte, imprumutindu-ne in continuare. Acum nu mai ai de unde sa te imprumuti. Cu o exceptie: China. Basescu, se stie deja, vrea un imprumut de la chinezi. Daca iesim cu bine din 2010 (ceea ce nu e sigur deloc), vom avea bani destui in 2011 (presupunind ca ne ajuta China).
Poate ca si Geoana s-a gindit la un imprumut din China. Sau din Rusia. Si el are finantisti realisti pe linga el. Problema insa nu e imprumutul in sine, ci investirea lui in lucrari creatoare de locuri de munca si de crestere economica. Iar aceasta problema nu are solutie pina nu vom vedea la puscarie citiva mari sifonatori de bani publici. N-are China bani citi pot fura romanii cu pile politice.