Dincolo de usile de fier ale Spitalului Penitenciar Jilava domneste o liniste aparenta. Civilizatia si-a facut loc in acest spatiu uitat de lumea cotidiana, iar atmosfera de puscarie clasica, specifica perioadei comuniste, pare sa se fi sters. In locul mirosului de mucegai, socheaza cladirile proaspat vopsite si amabilitatea gardienilor, pusi pe glume. Libertatea este doar o aparenta. Cu toate acestea, inca din curte, aflam prima stire-bomba. Generalul Stanculescu n-a fost niciodata inchis in Fortul 13, acolo unde si-a petrecut ultimele zile maresalul Antonescu, asa cum scriau ziarele noastre. Fortul este inchis de mai bine de cinci ani, iar unii dintre sefii inchisorii se gindesc chiar la varianta de a-l transforma in muzeu cu circuit inchis. Dupa ce am depasit o sumedenie de filtre, ajungem intr-o sala de sedinte. Un gardian ne opreste sa fotografiem bradul de Craciun, incadrat de drapelele Romaniei si UE. Intrebam care este motivul, dar raspunsul intirzie.
„Programat sa traiesc 91 de ani“
Stanculescu este prompt la intilnire si ne asteapta pe hol, unde schimba citeva fraze cu paznicii, mereu interesati de parerea „domnului general“ cu privire la actualitatea politica. Apoi, zimbind, se asaza la masa. „Haideti, baieti, dati prima lovitura! Ati ales terenul, acum incepeti jocul. E ca la fotbal“, ne spune amuzat. In ochi i se citeste licarirea omului care simte zbuciumul singuratatii, dar care isi calculeaza bine vorbele... I-am adus citeva reviste, dar ne uimeste in momentul in care asaza pe masa un exemplar din VIP. „Le-am spus sa-mi aduca si mie revista voastra, ca sa fiu informat“. Incepe sa rasfoiasca, iar la vederea unui articol despre Stefan Banica devine melancolic: „Baiatul asta are ceva din taica-sau. Am fost prieten cu el, cu Sararu (n.r. – care a publicat in anul 2004 cartea Generalul revolutiei cu piciorul in ghips) si cu Beligan. Cu Beligan m-am intilnit in urma cu un an, cind fusesem eliberat. Acum am auzit ca a fost sarbatorit, la 91 de ani. Cam atit mi-am programat si eu. Acum am 81…“ Apoi redevine serios.
„La 20 de ani de la revolutie ar trebui sa ne oprim si sa lasam istoricii sa cotrobaie prin hirtoage. Nu stiu ce ar mai putea gasi, dar s-ar putea ca multa lume sa aiba surprize. Uneori, dupa sute de ani, au iesit la iveala mari secrete. Ma uitam la Nefertiti... Dupa 3.000 de ani a inceput sa se scrie despre frumusetea ei, despre combinatiile politice“, isi incepe discursul intervievatul nostru.
Ceausescu, dezinformat de colaboratorii apropiati
Stanculescu incearca sa devieze discutia, dar, usor, usor, revenim la subiectul care ne doare. „Citeam undeva citi domnitori au fost omoriti la noi. Erau vreo 17. Fiecare il ucidea pe cel dinaintea lui, crezind ca-si face loc. Apoi am devenit una dintre tarile care si-au impuscat presedintele. Dar, spuneti-mi si mie, de ce dupa 50 de ani americanii nu stiu cine a fost in spatele asasinului lui Kennedy? Oamenii ar trebui sa nu mai zgindare atit de mult in trecut, pentru ca nu intotdeauna iese bine. Mereu am vrut sa avem trecutul tarilor din Vest. N-a fost sa fie. Am fost sub o cizma grea, dar ma bucur ca am reusit sa ne rupem de acea realitate. Cum spunea Constantin Tanase, <de la Moscova la Don, davai ceas, davai palton…>. Unul dintre motivele pentru care a trebuit sa ne rupem de trecut prin mult singe a fost si faptul ca acela care a fost in frunte n-a vrut sa se dea la o parte. De vina nu e el, ci aceia din jur, care ii spuneau: <Tu esti zeul nostru!>. Cind era pe ultima suta de metri, Ana Muresan si ailalti din CC se rugau de el, <nu pleca, stapine!>. Cine avea curajul sa-i spuna altceva? Era o lozinca, <nu-i spunem tovarasului, pentru ca se supara>. Si, din acest motiv, Ceausescu habar n-a avut ce se intimpla in jurul sau si a murit crezind ca este iubit de popor si ca este impuscat de tradatorul din fata dvs.“, glumeste generalul, cu un zimbet amar.
Teroristi francezi, adapostiti in Ungaria
„Teroristii au fost atit straini, cit si romani. In prima sa carte, Sergiu Nicolaescu facea referire la <turistii> sovietici, care s-au plimbat in acele zile prin Romania, mai ceva ca turistii electorali de azi... Am aflat ca François Mitterrand se intilnise cu Gorbaciov la Paris si i-a spus acestuia ca, in cazul in care in Romania ar avea loc evenimente, ar putea interveni cu trupele speciale de tip Aquila. Asta explica faptul ca 90 de luptatori, care puteau intoarce pe dos un oras intreg, au locuit zile in sir in Ungaria, la frontiera cu Romania. Am citit o carte despre teoria conspiratiei, scrisa de un azer. Se vorbeste despre un grup KGB-GRU, care a plecat in decembrie ’89 din URSS, cu misiunea de a-l elimina pe Fidel Castro. La inceput au trecut prin Romania, apoi au mers in Spania, Franta, Marea Britanie si, in cele din urma, au ajuns in Cuba. Au ratat misiunea de a-l ucide pe Castro, dar interesant este ca in Romania au avut obiectivul de a amplifica miscarea creata impotriva lui Ceausescu, deoarece acesta trebuia eliminat. Scriitorul a recunoscut ca a avut acces la arhivele KGB-ului, iar in carte a notat ca trupele respective au primit ordin de a nu-l informa pe ambasadorul rus de la Bucuresti si nici pe reprezentantul KGB-ului in Romania cu privire la misiunea lor. Plasati deasupra unitatilor romanesti de Securitate, militie si armata, au tras in manifestanti pentru a spori ura oamenilor si a intensifica activitatea revolutionara, care era pur romaneasca. Sigur, au fost si teroristi romani, dar chiar eu am prezentat, la revizuirea procesului, marturiile unor familii care au declarat ca de la balconul casei lor au tras indivizi care nu aveau legatura cu militia si nu vorbeau romaneste“, a precizat Stanculescu pe un ton grav.
„Kemenici mi-a spus ca fara esarfa ma impuscau“
Drumul de la Bucuresti la unitatea militara de la Tirgoviste, unde erau retinuti sotii Ceausescu, nu a fost lipsit de peripetii, iar eroul povestirii noastre are banuielile sale. Inainte insa trebuie mentionat ca, prin consemn cu Andrei Kemenici, colonelul care coordona baza de la Tirgoviste, Stanculescu trebuia sa fluture o esarfa galbena inainte sa aterizeze cu elicopterul sau. „Am plecat cu o formatie de lupta, pentru care am dat toate ordinele necesare: <Descarcati tunurile, nu misca nimeni in spatiul aerian!>. Apoi am plecat spre Tirgoviste cu elicopterul. Cind am ajuns, Kemenici mi-a spus ca daca nu fluturam esarfa am fi fost impuscati. Primise ordin de la Bucuresti sa deschida focul, deoarece urma sa apara un comando care trebuia sa-l elibereze pe Ceausescu... Nu stiu cine a dat ordinul, dar il banuiesc tot pe Militaru“, continua generalul dezvaluirile.
Tentativa de omor, in noaptea sfinta de Craciun
O alta tentativa de omor asupra lui Victor Athanasie Stanculescu a avut loc dupa executia sotilor Ceausescu, exact in noaptea de Craciun. Fostul ministru povesteste: „In noaptea de 25 spre 26 decembrie, am aflat ca ambele cadavre au fost preluate si duse la Spitalul Militar. M-am urcat intr-un transportor blindat, am stabilit linia pe care voi merge si am anuntat, ca sa nu fie probleme. Cind am intrat in Drumul Taberei, s-a tras asupra noastra cu mitraliera. Am avut un mort si patru raniti. Nici pina azi nu stiu cine a tras in pneurile de jos, pentru ca aceste transportoare au un compresor, ce are rolul de a impinge aer, pentru a iesi din zona de conflict, daca se trage in cauciucuri. Numai ca, in cazul nostru, transportorul a ramas jos...“.
„Noaptea generalilor? Eu nu sint gay!“
Cititorii nostri isi amintesc celebrul serial Noaptea generalilor, alcatuit din filmari inedite din timpul revolutiei, cu generalii Stefan Gusa, Iulian Vlad si Nicolae Militaru. Cind abordam acest subiect, Victor Athanasie Stanculescu zimbeste cu tilc si simte nevoia unei paranteze: „Inainte de revolutie am vazut filmul Noaptea generalilor, cu Peter O’Toole, care juca rolul unui ofiter nazist, homosexual. Apoi, in 1996, am fost intr-o vizita la Istanbul, de unde mi-am cumparat o manta verde, lunga pina in pamint, si toti mi-au zis ca seman cu O’Toole, in filmul ala. Le-am zis ca poate doar ca imagine, ca eu nu sint gay... Lasind gluma, cred ca atit Gusa, cit si Vlad au vrut ca, prin acele filmari regizate, sa dovedeasca faptul ca au trecut de partea revolutiei. Se vedea ca dadeau indicatii armatei prin telefonul guvernamental, care nu exista decit la minister, dar eu n-am primit niciun apel. Apoi, au vorbit cu rusii, dar nu stiu cu care rusi vorbeau, pentru ca discutau prin telefoane operationale interne... Vlad si-a aparat foarte bine oamenii, ca sa nu aiba victime. Gusa nu a vrut sa stea linga mine la minister si a plecat cu Iliescu“.
Albert Camus si obsesia mortii
Repetam, obsesiv, cuvintul „moarte“. De altfel, moartea reprezinta cadrul in care s-au desfasurat evenimentele din decembrie ’89, dar si „sarea si piperul“ cinice, ce guverneaza discutia noastra cu generalul Stanculescu. „Trebuia sa fiu tratat ca un general al armatei romane si condamnat la moarte“, declara dinsul in urma cu mai multi ani. L-am rugat sa comenteze. „Ori ma consideri vinovat si ma pedepsesti, ori da-mi drumul din puscarie, pentru ca nu sint vinovat! Ma gindeam la romanul Ciuma de Albert Camus si observam cita groaza a transmis generatiilor urmatoare. Daca ai citit cartea asta, cind te ridici din pat te uiti daca n-ai purici sau daca nu iti umbla sobolanii prin casa. Camus a descris magistal aceasta groaza, apanaj al mortii. Eu imi duc pedeapsa pina la capat, ca oamenii sa vada ca Stanculescu n-a fugit. Iar acum, la 20 de ani de la revolutie, ma intrebati ce s-a intimplat la Timisoara. Am sperat in ce a zis Brucan, dar nici macar nu am invatat lectiile democratiei. Ma doare ca nu sint liber sa-mi fac vacanta de Craciun, dar, daca as putea sa aleg, as alege Egiptul…“, incheie generalul. Plecam ingindurati si pe undeva melancolici. La Jilava, bastionul gri al tacerii, melancolia se impleteste cu mirosul frustrarii, caldura noilor celule capitaliste cu speranta, ura cu umbra mortii si teama organica de necunoscut cu zimbetul misterios al oamenilor care au scris destinul acestei tari, care sint posesorii secretelor, dar ramin cumpatati in vorbe, pentru ca nu stiu in folosul cui va curge istoria.
Generalul Militaru, exponentul „Scolii de la Moscova“
Intrebat cui ii e frica de dinsul si de ce este tinut, in continuare, in inchisoare, generalul simte ca i se ridica mingea la fileu. Nu rateaza sansa si loveste violent: „Stiu cui ii era teama, dar nu mai stiu cui ii este acum. Pai... Sa le numaram. Pe 23 decembrie am fost schimbat din functie si in locul meu a fost adus generalul Militaru. Nu intimplator, pentru ca el facea parte din grupul de persoane care studiasera in Uniunea Sovietica. Militaru a adus, de asemenea, oameni care invatasera in URSS, chiar daca unii dintre ei erau terminati din punct de vedere fizic, si care au pus armata sa sara in sus. Efectele s-au vazut la 9 ianuarie 1990, cind a avut loc conflictul de la Marele Stat Major. Apoi, Militaru a vrut sa distruga USLA, iar scandalul a rupt Securitatea si Ministerul de Interne. Apoi, a dat comanda pe mina generalului Logofatu, care, intimplator, isi facuse studiile tot la Moscova... La 18 ianuarie, cind am venit eu in fruntea MApN, Logofatu era adjunctul ministrului si responsabilul cu securitatea si facea ce-i spunea Militaru. De fapt, generalul Militaru a scos din arhivele ministerului tot ce l-a interesat...“. Punct ochit, punct lovit.
Cum erau racolati agentii straini
Inevitabil, ajungem la capitolul dedicat interventiei externe si agentilor straini infiltrati. Stanculescu simte nevoia sa atace si, fara sa nominalizeze, face prima referire la Ion Iliescu si la studiile pe care acesta le-a efectuat la Moscova: „Fara indoiala, asemenea elemente au existat. Va dau un exemplu. Oricarui invatacel care primeste o bursa in strainatate, cind este intervievat, i se strecoara si intrebarea <nu vrei sa lucrezi pentru noi?>. Apoi, rusii erau specialisti in materie si acest lucru le-a oferit controlul asupra estului Europei“.
„Ceausescu nu l-a inteles pe Gorbaciov“
De ce a fost executat Ceausescu? Iata o intrebare la care nici pina in ziua de astazi nu am primit raspunsul. Generalul Stanculescu are o versiune proprie: „Daca Nicolae Ceausescu ar fi inteles de la Gorbaciov, asa cum au facut ceilalti sase-sapte conducatori ai tarilor est-europene, ca lumea trebuie sa se schimbe, lucrurile stateau altfel. Dar, pentru el, comunismul nu putea sa dispara. Ca sa piara comunismul in Romania, a trebuit sa moara Ceausescu!“. Totusi, pentru ca revolutia sa prinda contur, o conditie era absolut necesara: armata trebuia sa treaca de partea poporului. „Atunci trebuia ca oamenii sa inteleaga ca am pornit pe drumul fara intoarcere. Nu noi, militarii, am strigat <armata e cu noi!>, ci demonstrantii. Si totusi, eu ramin misteriosul criminal care a ucis oameni la Timisoara“, spune Stanculescu.
Stratagema lui ion Iliescu
Cind vine vorba despre procesul cuplului Nicolae si Elena Ceausescu, Stanculescu are o trasarire de orgoliu: „M-am bucurat sa ma ocup de acest proces! Va rog sa retineti ca am organizat acest proces fara sa am vreun document scris. Ion Iliescu a semnat actele abia pe 26 decembrie, cind pina si sentinta fusese indeplinita, pentru ca abia atunci a fost convins ca nu se mai poate intimpla nimic. Probabil se gindise: <Daca semnez inainte si Ceausescu se intoarce, ma lichideaza>. Eu am facut-o din convingere si acum platesc. Iliescu e presedintele de onoare al PSD. Pina in martie...“.