Valeria Racila si Steven van Groningen - Dragostea, cel mai mare risc

Ii vedem in competitii sportive, in topurile celor mai buni manageri, dar nu-i auzim vorbind despre dragoste sau familie. Valeria Racila van Groningen si Steven van Groningen sunt un cuplu deja cunoscut in lumea sportiva si a afacerilor. Mesajul vietii lor ar putea fi un tipar perfect pentru o noua Romanie.

Cand spunem Valeria Racila ne gandim la multipla medaliata la Jocurile Olimpice. A obtinut medalia de bronz in 1979 la Bled, in Slovenia, la dublu, cu Olga Homeghi, aceeasi coechipiera cu care apoi a cucerit bronzul olimpic la Moscova, argint in 1982 la Lucerna, in Elvetia, sau argint in 1985, in Belgia, la Hazewinkel. Varful carierei il considera, evident, medalia olimpica de aur de la Los Angeles, din 1984, cand Romania s-a intors acasa cu 53 de medalii.
Cine a spus ca sportul inseamna viata avea mare dreptate. Dupa ani buni dedicati antrenamentelor, Valeria Racila van Groningen l-a cunoscut pe actualul sot tot intr-o competitie sportiva. „Era in Elvetia, in 1982, la Campionatele Mondiale de Canotaj si am vazut-o pe Valeria stand pe o banca cu cativa colegi si... gata. The rest is history (n.red. - restul e istorie), cum spun englezii”, isi aminteste bancherul Steven van Groningen. Atractia a fost reciproca. „Cred ca e vorba de chimia aceea cand te intalnesti cu cineva. E o lumina pe care nu poti sa o descrii”, spune Valeria. Cei doi fosti sportivi implinesc anul acesta 26 de ani de casnicie. „Ne-am intalnit an de an la concursuri internationale - contrastele se atrag. Steven este o fire foarte calculata, face lucrurile cum trebuie, are rabdare. Eu sunt putin mai apriga...”, spune fosta canotoare. Sotul ei facea parte din lotul national olandez, iar in 1985, dupa Mondiale, cei doi au decis sa-si uneasca destinele in fata lui Dumnezeu. Steven a venit cu actele in Romania si au asteptat aprobarea timp de sapte luni. Asta pentru ca el era cetatean strain. „Am plecat din tara pentru ca eram indragostita de Steven, nu din cauza sistemului. Dupa trei luni eram in Olanda... tineri, sportivi, frumosi”, rememoreaza Valeria Racila povestea sa de iubire. Si-a asumat astfel cel mai mare risc: dragostea, pe care a ales sa o traiasca in necunoscut. „A fost foarte greu. In Romania eram campioana olimpica, m-am dus in Olanda unde eram doar «sotia lui Steven» si cam atat. A fost alta cultura, alta clima... Dar daca vrei, poti sa faci orice in viata”, spune Valeria, care a reusit pana la urma sa invete si limba olandeza, pe care multi o considera foarte grea.

Medaliata cu aur la JO servea cafea la Universitate
A continuat sa faca sport, ceea ce ii pastra tonusul si ii ridica moralul. S-a antrenat la un club de canotaj de acolo si a facut diferite joburi ca sa invete limba. „Am servit si cafea la universitate...”, povesteste multipla medaliata. “In Olanda a fost ca si cum m-as fi nascut a doua oara, am vazut altfel lucrurile. In Romania am stat pana la 28 de ani in cantonamente, am trait intr-un mediu comunist. Daca cineva ma intreaba acum cine este modelul meu in viata, spun ca soacra mea. De la ea am invatat foarte mult”, ne spune, zambind, aceasta.
In tot acest timp, Steven a facut trecerea naturala de la sport la functia de bancher si a inceput sa-si cladeasca o cariera solida in acest domeniu. „Eu am facut sport in timpul studiilor. Cand am terminat facultatea, am gasit de lucru in sistemul bancar, care oricum era o traditie la noi in familie. Acolo am luat-o de jos. Am optat pentru o cariera internationala si asta m-a ajutat intr-un fel, pentru ca la un moment dat am ajuns si in Romania. Trecerea de la sport la sistemul bancar s-a realizat pur si simplu. Nu am fortat nimic. Nu mi-am stabilit un obiectiv, nu am zis ca acolo vreau sa ajung. A fost un drum pe care l-am urmat mai departe...”. La scurt timp au aparut in viata lor si copiii: Sijmen si Jan Wessel. „In Olanda nu poti sa-i lasi la bunici. A fost destul de greu cu doi copii mici, sa am grija de ei si sa-i cresc cum trebuie. Dar am avut multi prieteni olandezi, de la clubul sportiv, vecini etc”. Cei doi sunt acum la studii in Olanda. Sijmen, baiatul cel mic, nu prea vine in Romania pentru ca are antrenamente. Jan a fost in tara noastra chiar de doua ori anul trecut. „Sijmen face canotaj la un club de studenti si spera sa ajunga la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Jan practica acest sport de placere. S-a lasat, pentru ca este un sport destul de greu. Ii place mai mult baschetul”, ne spune Valeria, completata fiind de Steven. „Ne dorim ca fiii nostri sa fie oameni buni, fericiti, sanatosi, cu valori corecte, normali. Asta i-am invatat de mici. Noi doi am avut un anumit succes in anumite lucruri, dar l-am obtinut intr-un mod etic, bazandu-ne pe valorile noastre. Asta este mai important decat rezultatul final, medaliile. Daca castigi nerespectand  regulile sau nu esti cinstit, ce valoare mai are asta? In afaceri este la fel: daca trebuie sa fii neonest, ca sa faci bani, inseamna ca esti un om slab sau lenes”, a adaugat el.
Dupa ce a locuit sapte ani in Olanda, pentru Steven s-a ivit o oportunitate ca sa lucreze in Romania: sa faca consultanta la Banca Nationala a Romaniei. Cunostea tara, vorbea limba si oferta i s-a parut foarte interesanta. Firma de consultanta la care lucra in Olanda castigase, asadar, contractul pentru un an. Dar destinul l-a purtat tot in Romania, unde a revenit mai tarziu. De ce? „Evident ca sotia se simte bine aici, jobul meu e interesant, e un mediu in care sunt multe dificultati, dar si oportunitati”, marturiseste Steven. Dar nimeni nu a privit asta ca pe un sacrificiu, ci ca pe o alegere inteleapta, desi a fost bazata mai mult pe ce i-a dictat inima. „Consider ca, daca ai o atitudine pozitiva si daca e vorba de iubire adevarata, locul este mai putin important. Cred ca am fost fericit si in Olanda, si-n Rusia, si-n Ungaria. Si aici sunt fericit. Romania este, probabil, cel mai potrivit loc pentru noi. Asta nu inseamna ca asa trebuie sa fie si in viitor. Am locuit impreuna in patru tari. Si sacrificii cred ca au fost mai mult din partea Valeriei, cand a venit in Olanda, in 1986”, este de parere bancherul.
Primul impact al olandezului cu tara noastra a fost unul dur, dupa cum isi aminteste acesta. „Era noiembrie, anul 1985. Lucrurile erau altfel decat acum: fara lumina, foarte intuneric, oameni amabili. Inainte de revolutie imi era greu sa cred ca pot locui in Romania, ca se poate trai aici”. Multi manageri de top sunt fosti sportivi sau practica miscarea intr-un mod constant. Care este legatura dintre ele? „Sportul este foarte important, mai ales cel de echipa”, incepe sa ne explice Valeria, ideea sa fiind dusa la capat de Steven. „In orice afacere, astazi e prea complicat ca sa poti face performanta singur. Intotdeauna faci parte dintr-o echipa. Trebuie sa stii sa lucrezi in echipa si sportul te invata acest lucru. E important sa faci un sport de echipa, nu neaparat de performanta. Acesta din urma te ajuta sa-ti focusezi resursele pe ceea ce vrei sa obtii. Sa fii dispus sa faci pasi mici ca sa imbunatatesti situatia este un lucru care nu este intotdeauna inteles in afaceri“, spune Steven.

„Sportul romanesc e putin in deriva”
Valeria si Steven van Groningen au fost la Londra la Jocurile Olimpice, unde au petrecut timp o saptamana. Ei au inteles poate mai bine frustrarile si supararile sportivilor implicati anul acesta in competitie, decat noi cei care i-am urmarit din fata televizorului. Rezultatele nu au fost imbucuratoare, dar ei au dat vina pe lipsa de experienta (in anumite cazuri) si demotivarea sportivilor. „Este pentru prima data cand nu se ia medalie la canotaj, din 1965, la Olimpiada. Cred ca din cauza lipsei de experienta a echipei tinere. S-a gresit si in pregatire, intrarea in forma a fost poate prea devreme, pentru ca antrenorul a precizat, inainte de Olimpiada, ca au scos cei mai buni timpi la antrenamente. Ceva s-a intamplat. Fetele cele mai experimentate, Susanu si Andronache, au avut nesansa sa concureze pe culoarul I unde nimeni nu a luat medalia la aceasta Olimpiada”, spune Valeria Racila, care spera sa avem la urmatoarea Olimpiada mai multi concurenti. In cele din urma, si locul IV sau V este bun la un concurs de o asemenea anvergura. Iar in sport important este sa participi: cateodata castigi, cateodata pierzi. „Nu e vina cuiva anume pentru rezultatele de acum. Sportul romanesc e putin in deriva. Pe vremuri, noi puneam harta Romaniei in cui, pentru ca Nadia, Nastase si altii au facut cunoscuta Romania. E pacat ca nu se mai investeste ca inainte in sport, nu neaparat bani alocati Comitetului Olimpic, ci e vorba de selectia copiilor din scoli. Nu trebuie sa faca matematica si sport in locul educatiei fizice. Sa ne amintim ca, atunci cand te angajezi, te intreaba daca ai facut un sport. Trebuie sa ai si alte activitati, nu numai sa inveti...”, considera Valeria Racila.

„Lipsa de respect fata de sportivi e ceva colectiv”
S-a dovedit faptul ca, atunci cand faci sport, trebuie sa fii determinat, sa ai un psihic foarte bun si sa-ti placa ceea ce faci. In situatia in care trebuie sa fii impins de la spate, atunci nu se mai ajunge la performanta. „Cand venea Ceausescu la Snagov si era interdictie pe apa, ma gandeam daca imi ies din forma in acele trei zile, cum o sa ma descurc dupa”, puncteaza ea. Moment in care Steven simte nevoia sa intervina. „Acum poti sa iesi pe lacul Snagov, dar e plin de barci care fac valuri. Lipsa de respect fata de sportivi e ceva colectiv. Nu e o chestiune de vina a COR (Comitetul Olimpic Roman) sau a Federatiei. Pentru ca ne-am intors recent din Anglia, va spun ca englezii au o adevarata cultura pentru sport. Acolo nu exista marginalizare: indiferent de nationalitate, toti sunt implicati”.
Steven a remarcat si o lipsa de viziune a celor care gestioneaza pregatirea sportivilor pentru Jocurile Olimpice. „La Olimpiada nu poti sa anticipezi cu sase luni inainte ca iti mai trebuie ceva. Asta se face la inceputul celor patru ani dintre olimpiade. Faci planuri pe termen lung. Membrii din echipa mea din Olanda au spus ca peste patru ani participa la Olimpiada, s-au pregatit si au reusit. Mediul pentru ajutorul sportivilor trebuie sa fie permanent, nu numai dupa obtinerea unor medalii. Inainte, n-o face nimeni. Esti singur”. In Romania se investeste foarte putin in sport. Doamna Valeria Racila organizeaza Maratonul International Bucuresti si de cinci ani numarul competitorilor romani e in crestere. „Este foarte important daca ne uitam in jurul nostru, lumea mananca foarte prost. Daca faci sport, te gandesti si ce mananci si cum te comporti, nu vei sta in baruri unde se fumeaza pana tarziu in noapte. Ma bucur ca din ce in ce mai multi tineri incep sa se gandeasca si la sanatatea lor” se entuziasmeaza Valeria.

Steven: „Arta si cultura ma ajuta in lupta cu stresul”
Steven si Valeria calatoresc impreuna foarte mult, iar locurile preferate de la noi din tara raman Bucovina (de unde este Valeria Racila),Transilvania, Delta Dunarii ori muntele. Clipele de relaxare sunt posibile cel mai des cu ajutorul artei. Steven van Groningen a fost pentru o perioada la Asociatia Prietenii Muzeului National de Arta al Romaniei, de unde a plecat cu o paleta vasta de informatii referitoare la artistii romani. „Arta, ca si sportul, este un element important pentru viata unui om si te ajuta sa gestionezi stresul, sa-ti gasesti o anumita identitate sau sa depasesti mai usor dificultatile. Arta si cultura trebuie sprijinite”, spune Steven. Cat priveste impresiile pe care i le-au lasat intelectualii romani fata de respectul pentru arta, Steven recunoaste ca ii e greu sa comenteze acest aspect. „Mi-e teama ca generatia urmatoare nu va aprecia felul in care actuala generatie gestioneaza patrimoniul national. Cu un efort minim,  anumite lucruri ar putea fi pastrate, nu distruse si neglijate, mai ales in cadrul arhitecturii. Poate ca unii considera arta un lux, dar cred ca nu trebuie tratata asa”. Perioada interbelica i se pare cea mai interesanta. Totodata, apreciaza picturile lui Theodor Pallady si Alexandru Ciucurencu. In cazul artei contemporane, lucrurile sunt mai dinamice, pentru ca are posibilitatea sa intre direct in contact cu artistii, iar relatia cu opera lor este cu totul alta. „Daca am timp sa ma duc in muzeul de arta, ma duc la galeria de arta moderna, interbelica. La birou nu am decat o lucrare de Aurel Vlad”, spune Steven.  Intrebat daca s-a implicat in aducerea operelor lui Brancusi in tara, acesta a spus ca nu a facut un astfel de lucru, pentru ca nu i s-a parut interesant. „Tu ai anumite sume de bani pentru arta si trebuie sa te hotarasti ce faci cu ele: dai totul pentru o lucrare sau pentru o colectie mai reprezentativa care creste valoarea muzeului? Este o decizie complicata. Mai bine incercam sa pastram cladirile cu o arhitectura deosebita in Bucuresti, decat sa avem o singura lucrare de arta de mare valoare la muzeu. Nu va veni nimeni sa se uite la o opera de Brancusi expusa intr-un muzeu din Romania, cu exceptia lucrarilor din Targu Jiu. Daca vrei sa vezi lucrarile lui Brancusi, te duci in Paris sau in Philadelphia”. De asemenea, trebuie sa tinem cont si de faptul ca in arta s-au intamplat mult mai multe lucruri decat faptul ca Brancusi s-a nascut aici.

Lipsa de viziune a politicienilor incurca investitorul strain
Anul acesta a fost unul bun din punct de vedere profesional pentru Steven van Groningen, acesta primind cel de-al doilea mandat la conducerea Consiliul Investitorilor Straini (FIC). Bancherul ne-a vorbit putin si despre situatia investitiilor din tara noastra, dar si despre controversata Rosia Montana. „Trebuie sa avem o strategie clara pentru Romania. Ce vrem noi cu aceasta tara, ce aducem noi la masa in contextul european. Daca viziunea noastra este ca tot ceea ce putem face este sa ne vindem resursele - lemn, aur - trebuie sa mergem mai departe cu investitorii care exploateaza zacamantul din Romania. Daca viziunea noastra este ca vrem sa exportam sau sa producem lucruri cu valoare adaugata mai mare, trebuie sa ne uitam catre alte sectoare. Sau daca vrem sa exploatam frumusetile tarii,  atunci ne trebuie alt tip de investitie. Toate acestea sunt decizii politice. Eu am ideile mele referitoare la ele, dar consider ca este responsabiliatea politicienilor. Ei trebuie sa stabileasca strategii si viziuni despre ceea ce este cel mai bine pentru Romania pe termen lung. Din pacate, acestea lipsesc”. Investitiile, indiferent de segment, se fac pe termen lung. In acest context, un investitor care creeaza locuri de munca trebuie sa stie insa cate taxe are de platit, legislatia muncii, cum se dezvolta infrastructura in timp etc. Insa toate acestea lipsesc iarasi. „E foarte clar faptul ca o cresterea economica presupune existenta banilor, or, in Romania nu sunt bani, nu economisim destul, nu avem fonduri de pensii: trebuie sa gasim bani in strainatate. Putem sa imprumutam, dar asta inseamna ca generatiile viitoare trebuie sa plateasca datoriile noastre. Putem folosi fondurile europene, dar s-a dovedit in ultimul timp ca nu suntem in stare din punct de vedere administrativ sa le absorbim. Mai sunt banii romanilor trimisi din strainatate in tara, care dispar cu timpul. In cele din urma, putem sa aducem firmele straine sa faca investitii in Romania. Asta poate fi macar o sursa pentru cresterea economica. Daca nu avem o viziune clara, gen «astazi Rosia Montana, da», «maine Rosia Montana, nu», e greu de vazut cum un investitor strain va veni in Romania cu o suta de milioane, sau cinci sute de milioane, pentru o investitie din care scoate bani in zece ani...”. Steven spune ca in Romania ne trebuie investitii care sa creeze valoare adaugata in tara si joburi si nu se bazeaza doar pe salariile mici pe care romanii le asteapta. Dar pentru asta trebuie sa existe o viziune, care poate fi creata doar de fortele politice...
Printre oamenii de afaceri care au intuit potentialul Romaniei se afla si Steven van Groningen: tara mare, pozitie buna, pamant fertil, multe posibilitati de imbunatatire. Insa nu i-a trebuit mult timp sa realizeze faptul ca progresul de imbunatatire a mediului de afaceri este greoi. „Exista rapoarte internationale facute de Banca Mondiala si alte institutii care arata ca tara pierde la competitivitate si asta e un lucru ingrijorator. E greu de vazut cum se poate dezvolta, daca nu devine competitiva. Pe plan mondial resursele sunt limitate. In aceasta perioada - august, septembrie, octombrie - se iau decizii de alocari de buget la nivelul firmelor internationale. Se hotareste unde, in ce tara, la ce proiect se dau bani. Daca avem o situatie incerta sau greu de explicat pentru investitorul strain, va exista un impact negativ pentru apetitul de investire in Romania”, spune cunoscutul bancher. Cat despre lucrurile bune, van Groningen este de parere ca, in termen absolut, fata de anul 1985, situatia din Romania s-a schimbat mult, „s-a investit, exista libertate, legi”. In termen relativ, fata de alte tari cu situatie asemanatoare, Romania nu s-a miscat prea bine. „Prea des se intampla sa vedem ca suntem pe ultimul sau penultimul loc in Europa. Si este pacat. Nu am reusit sa cream un mediu predictibil si prietenos pentru mediul de afaceri, un mediu in care tineri cu incredere incep o afacere si cand au succes sa nu se loveasca de aspecte care tin de coruptie sau de birocratie. 86% dintre tineri cred ca nu poti face o afacere in Romania daca esti un om cinstit. Este groaznic. Cineva care are talent si isi doreste sa faca ceva, mai bine se duce in strainatate si nu se mai intoarce de acolo”. Un peisaj demoralizator, in care Steven le spune angajatilor sai ca trebuie sa-si asume raspunderea pentru ceea ce fac. „Sa fie jucatori de echipa, sa contribuie la rezultatele organizatiei. Nu-mi trebuie o prim-balerina sau altceva. Am nevoie de oameni care sa stie sa lucreze impreuna, sa fie corecti, transparenti. Daca gresim, spunem”.

In studentie, Steven era fotograf de nunti
Revenind la stilul de viata al cuplului, cei doi nu pot sa renunte la sport. In weekend, seara merg la teatru sau fac jogging impreuna. Steven mai are ca pasiune si fotografia, pe care si-o cultiva inca din tinerete. „Cand eram student si lucram pentru o agentie de presa faceam mai multe poze si, inevitabil, pozam si la nunti. Acum e mai mult pentru placere. Folosesc procedee vechi din 1850 si e mai complicat decat in digital. Daca faci o schita pe hartie si o lucrare in ulei pe panza trebuie sa fie perfect de la inceput. Important este sa treci prin faza in care vezi ca esti incompetent la ceva, sa faci ceva nou”.  Satisfactia unei vieti implinite tine insa si de pastrarea echilibrului intre aspectele legate de elementul creativ, de sanatate, de sport, de succesul in afaceri si de implicarea in societatea din care faci parte. „Avem succes, dar asta nu inseamna ca suntem mai destepti ca altii. Am avut mai mult noroc in viata. Eu simt asta si ca o raspundere sa-i ajut pe cei care au mai putin. Este un lucru de care ai nevoie ca sa fii un om integru”, incheie Steven van Groningen.

 

de Anca Lapusneanu - 21290 afisari
 
         
 
4.2 - 9 voturi