TVR, istoria unui dezastru economic

Intotdeauna dependenta de sfera politica a facut din Televiziunea Romana o institutie extrem de vulnerabila. Societatea Romana de Televiziune sau, mai simplu, Televiziunea Romana a fost incontinuu o vaca de muls pentru politicieni, pentru ca niciodata nu au existat sanctiuni pentru cei care au fost demisi de la conducerea ei. Din pacate, in ultimii ani imaginea acestei institutii este cea a unei servitoare care face tot ce-i dicteaza cei care ajung la putere.

Oamenii din televiziune au foarte multe conexiuni in afara ei si fiecare picura ce-i convine. Astfel, se influenteaza foarte mult mediul si societatea, iar TVR devine un instrument de manipulare. Vorbim in randurile ce urmeaza despre cauzele care au dus la dezastrul din TVR, despre personalul al carui numar e colosal, despre contracte paguboase, o proasta administrare si coruptie, un numar mare de programe, in conditiile in care cea mai puternica tara din Europa, din punct de vedere economic, Germania, nu-si permite mai mult de doua posturi de stat: cel regional, respectiv cel general.

Stere Gulea: „Situatia de azi, similara cu cea din 1997“
Regizorul filmului Morometii, Stere Gulea, a fost numit presedinte al SRTv in data de 16 decembrie 1996, cand alegerile au fost castigate de Conventia Democrata Romana (CDR), si a ocupat aceasta functie pana in data de 9 iulie 1998. Inca de la inceput, Gulea a acuzat ingerintele politicului in activitatea TVR. „In perioda aceea, din punct de vedere financiar lucrurile nu stateau mai bine. Atunci nu exista nici macar o evidenta. Functiona sistemul in care ce se incasa ca venit umplea imediat gaurile financiare vechi si de demult. Era vorba de contracte, deci programe sau filme, sau alt fel de licente sau lucruri de felul acesta, care nu erau onorate cu anii. Evident ca la acestea se adaugau penalizari. Pana la urma, era un fel de alergare de a mai petici cate ceva”, a explicat pentru revista VIP Stere Gulea, care isi aminteste ca primul pas pe care l-a facut atunci cand a ajuns in functie a fost acela de a cere un audit. Nici macar auditorii nu au reusit sa descopere cat de proasta era situatia televiziunii, nu doar din punct de vedere financiar, dar nu se stia nici macar valoarea patrimoniala a institutiei. „Situatia care este astazi in TVR eu am gasit-o la inceputul lui 1997. Din pacate, legea asaza din capul locului gresit televiziunea in sfera politicului. Atata timp cat Consiliul de Administratie este reprezentat de partidele politice, nu se va intampla o schimbare si in administrare. De multe ori, oamenii care intra in consiliile de administratie ori nu au nicio tangenta cu managementul unor institutii, ori nu-i intereseaza lucrul asta. Ei nu au o responsabilitate. Ii demit, dar nu patesc nimic, nu li se dau sanctiuni. Oamenii vin acolo, reprezinta interesele celor care i-au trimis si pe ale lor. Sunt destui oameni in consiliu care sunt fie din sindicate, fie sunt mascati, adica fosti oameni din televiziunea publica, persoane care s-au tot plimbat prin aceste consilii de administratie, avand interese economic-financiare foarte clare in institutia respectiva. Au continuat sa-si faca emisiunile, sa aiba tot felul de jocuri de genul: «Tu imi dai mie, eu iti dau tie»“, spune Stere Gulea.

Legea in TVR: „Te-ai potcovit cu un om, il duci in spinare, mort-copt”
Stere Gulea a punctat ca fiind o cauza a dezastrului din TVR personalul angajat, care este supradimensionat ca numar. „Daca te duci la TVR, asa, in trecere, o sa vezi multa lume despre care nu prea intelegi ce face. Asta se intampla pentru ca legea e de partea angajatilor. Te-ai potcovit cu un om, il duci in spinare, mort-copt. Trebuie sa se taie raul de la radacina, sa se regandeasca tot, sa se aleaga un model care sa mearga, cum este BBC-ul. Insa in institutiile de stat din Romania managementul este dezastruos. Asa-zisii manageri ori sunt prost alesi, ori sunt pusi prin intermediul unor concursuri false”.

Valentin Nicolau: „Cand am plecat din TVR am lasat in conturi 17 mil. €”
Valentin Nicolau a fost numit presedinte director general al SRTv in data de 9 iulie 2002 si a ocupat functia pana la 27 iunie 2005, fiind propus de PSD. El a demisionat din functie motivand decizia prin ingerintele politice in activitatea TVR. De asemenea, acesta a reclamat presiunile politice exercitate asupra sa si a TVR, transformarea televiziunii in obiect de „troc politic pentru jocurile de interese ale partidelor" si „incalcarea principiilor si legilor care reglementeaza activitatea televiziunii publice".

Ce datorii avea TVR cand ati preluat dvs. conducerea?
Zero. Evident, nu vorbesc de datoriile curente de la o luna la alta si cele aflate in litigiu.

Care era valoarea patrimoniului TVR atunci?
Nu stiu sa fi existat vreodata o evaluare completa. Oricum, nu-mi mai amintesc cifrele si nici nu cred ca mai sunt relevante.

Domnul Stere Gulea, cel care a fost numit director interimar (1996-1998), spunea ca a angajat specialisti de la BBC pentru a face o evaluare a „plusurilor" si „minusurilor" acestei institutii. Ati gasit acel raport? Ce reiesea din el?
Da, doar ca evaluarea vorbea despre lucruri stiute, pe care nu era nevoie sa vina cineva din afara sa ni le spuna, pe bani multi.

Ati avut initiativa de a afla care sunt persoanele care au semnat contractele ce au creat respectivele probleme financiare ale institutiei publice? Ce s-a intamplat?
Da, cand a fost necesar. Numai ca marile ilegalitati au inceput sa se faca in TVR dupa plecarea mea. Hotiile mari incep odata cu 1 iulie 2005.

Legea ii protejeaza pe angajatii TVR, astfel ca, daca ii concediati, acestia castigau in instanta… Ati avut astfel de probleme cu anumiti angajati, sa-i numim „oameni ai politicienilor"?
In 2002 tocmai se schimbase Codul muncii, intr-o varianta deosebit de avantajoasa pentru angajat si puternic restrictiva pentru angajator. De altfel, chiar la o luna dupa ce am preluat TVR am fost nevoit sa reangajez aproape o mie de persoane ce fusesera concediate printr-o procedura de restructurare colectiva in anii 1999-2000 si, pentru ca a fost prost facuta la vremea aceea, a cazut in instanta. Eram obligat nu doar sa-i reangajez, ci sa le si platesc salariile pe perioada de timp scursa, plus despagubiri etc. A fost o mare presiune pe bugetul „subtire” al TVR, dar m-am descurcat in final. Cand am plecat din TVR am lasat in conturi 17 milioane de euro! Ca sa aiba ce fura cei care au venit dupa mine...
BBC-ul nu permite publicitatea. De ce TVR, si cu bani castigati de la stat, si din taxe, si din publicitate a ajuns in situatia critica de azi?
BBC e singura televiziune, cred, din Europa care isi finanteaza doar din taxa si din alocatii guvernamentale productiile si emisiile internationale. Fiecare televiziune nationala are propria ei schema de finantare. Cele mai multe dintre televiziunile publice europene au, ca si noi, trei surse de finantare: taxa, publicitate, alocatii bugetare cu destinatii exclusive. De ce a ajuns TVR in halul acesta? Pentru ca, vreme de sapte ani, a fost jaf si incompetenta. S-a furat in TVR, cum s-a furat in intreaga tara. Incompetenta a fost la putere, cum a fost in intreaga Romanie. Simplu, dar dureros…

Cand ati simtit ca „funia se apropiase prea mult de par”?
Doar din punct de vedere al presiunilor politice, alte „funii” n-am prea simtit. Clasa politica, in special garnitura aflata la putere, a pus tot timpul presiune pe televiziunea publica, ca un reflex al guvernantilor fata de vechea televiziune de stat. Odata cu venirea lui Traian Basescu la Cotroceni, lucrurile au luat-o razna. Basescu nu si-a dorit doar sa controleze TVR, ci sa o posede, si pentru asta a lasat liber la praduiala, beneficiarii spolierii fiind slugile care-i executau ordinele.

Ce se intampla in interiorul TVR in perioada de campanie electorala?
Definisem proceduri foarte clare de activitate si monitorizare a activitatii, tocmai pentru a respecta prevederile legii electorale ce priveau direct TVR si pentru a preintampina sau actiona, daca era cazul, imediat, daca apareau „defectiuni”. In mandatul meu nu au fost niciun fel de astfel de probleme. Doar incidentul petrecut pe strada, in fata intrarii din Bd. Dorobantilor, repet, pe strada si nu in interiorul TVR, cand in seara ultimei confruntari televizate Traian Basescu a fost injurat si scuipat de oamenii lui Gabriel Oprea (pe atunci membru marcant PSD). Numai ca dupa ani, ati vazut, cei doi s-au pupat politic, reevaluandu-se reciproc ca oameni de mare tinuta morala.

Curatenia din TVR incepe mereu de sus. Cat de important este ca aceasta sa mearga pana jos?
Este vital.

In concluzie, cine a distrus TVR-ul? Guvernantii sau managerii?
Managerii, spijiniti direct sau tacit de guvernanti. Sau, daca ne gandim ca managerii au fost numiti de guvernanti, atunci, deopotriva, sunt vinovati si unii, si altii.

Giurgiu: „Anii trec, tunurile in TVR se dau la fel!“
Regizorul Tudor Giurgiu a ocupat functia de presedinte al SRTv din data de 27 iunie 2005 pana in data de 28 iunie 2007. „Am acceptat sefia TVR convins fiind ca aceasta institutie se poate schimba in bine si nu e un bau-bau, o gaura neagra. Din pacate, a fost o naivitate”, spune Tudor Giurgiu. „Situatia actuala cu meciurile de la Euro si sublicentierea catre Dolce seamana ca doua picaturi de apa cu situatia pierderii drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I din 2007. Aceleasi personaje implicate, tot facturi neplatite la termen s.a.m.d. Singurul lucru care nu se spune este valoarea spagilor si a comisioanelor pe care le-a presupus operatiunea desfasurata in 2007, cand, profitand de instalarea unei noi conduceri la directia economica, cei care erau responsabili sa trimita factura la plata au preferat sa o lase in sertar. Afacerea a fost perfectata din timp, de catre multe persoane, a fost o vendetta tipica TVR”, a mai spus regizorul pentru revista VIP, continuand: „Faptul ca TVR a intrat pe pierdere la finalul mandatului meu a fost o consecinta fireasca a acumularii mai multor factori: colectarea tot mai scazuta a taxei de abonament - Electrica se impartise in 2005-2006 in foarte multe societati autonome - acumularea unor restante mari de plata catre societatile de gestiune colectiva, schimbarea unor prevederi legislative privind plata TVA la achizitia de licente, aparitia taxei de 15% pentru cinematografie, prevederile aberante ale contractului colectiv de munca - indexari salariale continue, sporuri etc. Si as mai putea continua…
Problema a fost ca nu am stiut sa gestionam situatia si sa explicam din timp faptul ca TVR va intra pe pierdere, lucru care s-a intamplat «in oglinda» si simultan cu majoritatea televiziunilor publice din Europa - vezi cazurile din Spania, Portugalia, Cehia sau Austria. Personal, ma bucur ca nu am girat incheierea unor contracte tip «teapa» si am refuzat sa semnez, spre exemplu, incheierea unui contract dubios, de multe milioane de euro, care mi s-a pus pe masa dupa nici trei luni de la inceperea mandatului, de achizitie a cinci care digitale de reportaj, cu firma Ager Leasing, care peste cativa ani s-a dovedit implicata in scandalul urias al dotarii Politiei Romane cu Loganuri multi-functionale”, ne-a dezvaluit presedintele TVR din perioada 2005-2007. Stoparea organizarii Cerbului de Aur a fost o alta decizie logica, intrucat Cerbul se transformase intr-o afacere de familie tipica TVR. „Nu voi intra in detalii, dar auditul pe care l-am cerut a zguduit institutia. Pe durata mandatului meu nu am beneficiat de nicio finantare, din fondul pentru cinematografie, pentru vreun film pe care sa-l fi regizat sau produs compania mea Libra Film. Verificarile interne si externe au dovedit acest lucru. Primul contract de achizitie filme de la Transilvania Film a fost incheiat cu mult timp inainte de a veni eu in TVR, iar pe durata mandatului meu s-au mai semnat unul sau doua astfel de contracte, la preturi identice per film cu ceilalti jucatori de pe piata. Nu a fost, asadar, favorizata in niciun fel firma Transilvania Film. Atentie, Transilvania Film nu s-a transformat niciodata in Napoca Film. TF este in continuare unul dintre cei mai importanti distribuitori de film european din Romania”.

Curtea de Conturi: peisaj terifiant al jafului din TVR
In Raportul de audit al performantei privind realizarea veniturilor si utilizarea acestora in perioada 2008-2011 la SRTV, prezentat de Curtea de Conturi, se arata faptul ca in situatia lipsei unui cadru legal clar referitor la cheltuirea fondurilor, precum si prin luarea unor decizii manageriale defectuoase, cheltuielile SRTv au crescut vertiginos in ultimii ani, institutia inregistrand pierderi in activitate incepand cu 2006, situatie care s-a agravat de la an la an. Astfel, deficitul anului 2006 a fost de 17.158.538 lei, pentru ca in 2011 sa se ajunga la un deficit anual de 160.807.909 lei. SRTv acumulase pana la 31.12.2011 datorii in valoare totala de 553.881.806 lei, constituite din obligatii de plata catre furnizorii interni si externi de bunuri, servicii si imobilizari, personalul unitatii, bugetul general consolidat al statului, credite bancare etc. Datoriile mentionate au cunoscut o dinamica accelerata, de la suma de 117.131.201 lei, la 31.12.2008, pana la suma de 553.881.806 lei la 31.12.2011.
Cauzele principale care au condus la cresterea vertiginoasa a cheltuielilor sunt reprezentate de: achizitia de licente pentru filme si pentru transmisii sportive fara a se avea in vedere o proiectie a resurselor bugetare pentru mai multe exercitii financiare, incheierea unor contracte colective de munca care nu au asigurat incadrarea cheltuielilor cu resursa umana in posibilitatile financiare ale institutiei, precum si acumularea unor majorari/penalitati de intarziere foarte mari (aproximativ 17 milioane de euro), rezultate in urma neachitarii la termen a datoriilor catre bugetul statului, pe fondul lipsei de disponibilitati banesti.
Nici anterior si nici in perioada auditata - 2008-2011 - nu s-a realizat achizitia de filme si programe tv, avand in vedere o proiectie a resurselor bugetare pentru mai multe exercitii financiare. Acest lucru a avut influente foarte negative pentru SRTv, mai ales in conditiile in care s-au realizat contracte de achizitie cu desfasurare multianuala.
Un impact deosebit de negativ l-a avut contractul incheiat intre SRTv si NBC Universal in anul 2004, in conditii impovaratoare pentru institutie, incheiat pentru o perioada de sase ani, SRTv achizitionand atat programe individuale (Volume Deal Agreement - VoD), cat si seriale (Run of Series - RoS). Clauzele conform carora SRTv achizitioneaza serialele pe masura ce acestea se produc, cu cresteri procentuale anuale de 20%, au facut ca intelegerea incheiata cu Universal sa fie una necontrolata ca efect financiar si durata. NBC Universal a somat SRTv in aprilie si iulie 2011 la plata restantelor, a intregii valori, ca penalitate conform contractului, chiar daca produsele nu fusesera livrate, precum si a intregii valori a RoS-urilor filmate pana la acel moment si a celor ce ar fi urmat sa fie filmate.
NBC Universal a initiat in august 2011 o actiune la Curtea Superioara din California - Los Angeles, avand ca obiect incetarea contractului si plata de restante, despagubiri, penalizari de aproximativ 22 de milioane de dolari. Ulterior, partile au inceput o negociere in vederea solutionarii pe cale amiabila a situatiei litigioase, negociere ce s-a derulat la inceputul anului 2012. Clauzele negociate sunt pozitive fata de prevederile initiale, dar esalonarea platilor pentru conditii obliga la un efort financiar consistent pentru perioada 2012-2015. La nivelul SRTv nu a fost intocmita o strategie multianuala de achizitii de programe reprezentand evenimente sportive interne sau internationale, in care sa fie consemnate: competitiile care sunt vizate de SRTv pentru transmisie; criteriile obiective care stau la baza selectiei acestor evenimente; costurile maxime/minime/medii estimate si propuse top managementului; obligatia analizei audientelor pentru competitiile similare transmise de SRTv in trecut si, corelat cu aceasta, propuneri pentru stopare/contractare; obligatia analizei veniturilor din publicitate obtinute in sezoanele anterioare pentru competitiile sportive televizate, astfel incat sa fie propuse transmisiuni generatoare de venituri din publicitate.
Un impact deosebit de negativ l-a avut contractul incheiat intre SRTv si UEFA in anul 2008, cu privire la transmiterea Ligii Campionilor la Fotbal (UCL). Contractul a prevazut acordarea dreptului de difuzare a UCL pentru trei sezoane (2009-2010, 2010-2011, 2011-2012) pentru suma totala de 38.500.000 de euro. Clauzele contractuale sunt din nou impovaratoare pentru SRTV, atat in ceea ce priveste suma totala de plata, cat si din punctul de vedere al scadentelor asumate.
Astfel, asa cum s-a contractat, costurile celor trei sezoane cresc de la an la an: 2009-2010: 11.000.000 de euro; 2010-2011: 13.000.000 de euro; 2011-2012: 14.500.000 de euro.
SRTv a reusit cu mici intarzieri achitarea integrala doar a sezonului 2009-2010, in suma de 11.000.000 de euro, dupa care nu a mai reusit sa faca fata acestor plati, astfel incat la 31.12.2011 restanta acumulata de institutie, precum si sumele cu scadenta in 2012 au ajuns la 16,9 milioane de euro.
Anterior incheierii contractului cu UEFA, in vederea transmiterii UCL pe durata a trei sezoane, s-a facut o estimare a veniturilor ce urmau sa fie obtinute din publicitate. Estimarea acestora nu a fost fundamentata realist, fapt usor de observat daca vom compara datele din estimare cu realizarile din vanzarile totale ale tuturor break-urilor de publicitate, inclusiv minutele oferite UCL, realizate in anii 2009, 2010 si pana la 01.10.2011 de catre SC Splendid Media SA, comisionarul care a vandut spatiul de publicitate al SRTv, incluzand si minutele oferite UCL. Astfel, valoarea estimata a veniturilor din publicitatea vanduta ca urmare a transmiterii UCL in suma de 22.757.605,4 de euro depaseste veniturile realizate de comisionar in suma 20.555.134 de euro pentru tot spatiul publicitar al SRTv in perioada amintita.
Lipsa de consecventa in derularea unei politici de personal a fost influentata si de schimbarile dese (la aproximativ 2,5 ani) ale echipei de management superior (presedinte - director general) si ale Consiliului de Administratie, fiecare dintre acestea avand viziunea proprie asupra modului de organizare si functionare a activitatii SRTv. De aici si modificarea periodica a structurii organizatorice a unitatii si fluctuatii ale personalului din functiile de conducere si de executie. Incheierea unor contracte colective de munca (in anii 2008 si 2010) prin care a fost prevazuta in mod ferm acordarea unor drepturi salariale - sporuri, adaosuri, prime, ajutoare - indiferent de posibilitatile financiare ale unitatii. Dintre drepturile salariale acordate prin aceste CCM, exemplificam: prima de vacanta (85% din indemnizatia de concediu de odihna), prima de fidelitate (pana la sase salarii minime pe unitate), prima de Craciun/Paste (un salariu minim), indemnizatie de pensionare (pana la opt salarii de baza), ajutor de accident (pana la trei salarii), spor pentru activitatea prestata sambata/duminica (100%), spor program de lucru fractionat (30%), indemnizatie interupere concediu de odihna (15%), compensatii concediere colectiva (pana la 20 de salarii).
De altfel, au fost acordate de angajator chiar si drepturile conditionate prin CCM de posibilitatile financiare. De exemplu, tichetele de masa, pentru acordarea carora efortul financiar al SRTv in perioada auditata 2008-2011 a fost in suma totala de 20,6 milioane lei, au fost sistate abia in septembrie 2011.
La randul sau, prima de vacanta, pentru care efortul financiar al SRTv in perioada auditata 2008-2011 s-a situat la 39,3 milioane lei, a fost plafonata la nivelul a doua salarii minime pe unitate (1.876 de lei) in martie 2011, pana la acel moment avand un nivel de 85% din indemnizatia pentru concediul de odihna. In urma acestei masuri s-a realizat o diminuare a cheltuielilor in anul 2011 cu suma de 1.705.105 lei, fata de nivelul anului precedent.

Alexandru Lazescu: „Bittman a castigat multi bani din Danutz SRL”
Asadar, cand a venit la conducere, fostul presedinte-director general al TVR, Alexandru Lazescu, a gasit televiziunea intr-o criza financiara accentuata. Motivele prezentate anterior spun mai mult decat orice declaratie a Domniei Sale. „Erau salarii foarte mari. Chiar la preluarea mandatului am avut un deficit acumulat de 61 de milioane de euro, un contract cu NBC-ul care in anul urmator se ducea la noua milioane de dolari, obligatie de plata de peste un milion de euro pe luna si datorii catre acestea.
Televiziunea a avut conturile blocate din februarie 2010, cu luni de zile inainte de a veni eu acolo. Danutz SRL l-am coborat eu la 10.000 de euro de la 18.000 de euro. Dan Bittman a castigat foarte multi bani din aceasta emisiune, iar eu l-am tras in jos. Am tras in jos si O data-n viata; Nicolae Botgros, care castiga in jur de 7.000-10.000 de euro pe luna – s-au purtat negocieri pentru injumatatirea sumei primite lunar. Erau oameni care castigau 26 de milioane lei vechi pe editie, colaborator – pragul a fost coborat la 4-500 de lei. Facea o emisiune de ecologie. Cristi Parvulescu avea 95 de milioane lei vechi pe luna, Iosif Boda avea 120-130 milioane pe luna. Ioana Lupea avea 60 de milioane lei vechi pe luna. Sunt de acord ca sunt in TVR oameni platiti cu mult mai mult decat merita. Divertis a fost un lucru bun: ajunsese undeva la 10.000 de euro pe editie, in comparatie cu show-ul de la Pro TV, de unde luau 30.000 de euro. Emisiunile lui Moise Guran si La Mustata isi iau banii singure din publicitate”, a declarat pentru revista VIP Alexandru Lazescu. Acesta a vorbit si despre incredintarea meciurilor de la Euro 2012 catre Dolce. „S-au facut mai multe pachete si s-au licitat. La Campionatul Mondial din 2010, un meci a costat undeva intre 100 si 120 de mii euro. S-au scos in medie in jur de 15.000 de euro pe meci din publicitate. Oricine cumpara aceste meciuri pierde 80-85% din bani. In mod normal, nu cumpara o televiziune care castiga din publicitate, ci erau interesate cele doua grupuri media, Romtelecomul si RDS-RCS, care-si lansasera canale de sport si aveau alt model, dorind sa-si atraga mai multi clienti. Sa va dau un exemplu: TVR-ul va transmite la Jocurile Olimpice in jur de 100-200 de ore. In mare, noi (televiziunea publica) putem lua, conform contractului, totalul transmisiunilor de la Londra, care e undeva intre 40-50 de ore pe zi, pe care nu ai cum sa le pui. TVR-ul nici nu are canal de sport. El transmite in jur de 10-12 ore pe zi de la J.O., ceea ce este destul pentru marile competitii. E clar ca restul se pierd. Costurile de transmisiuni de la Londra se situeaza in jurul valorii de peste jumatate de milion de euro. Daca faci o intelegere cu cineva, le imparti la jumatate. Astfel, scade efortul pe care-l ai de facut.“

de Anca Lapusneanu - 3760 afisari
 
         
 
4.5 - 4 voturi