Stephan Pelger - Creatori vs impostori, dive vs buruiene

Stephan Pelger reprezinta cu succes generatia tanara a designerilor talentati din Romania. Creatiile sale sunt inspirate din cele mai naturale trairi umane. O zi ploioasa, un tablou, o plimbare cu iahtul sau, pur si simplu, un film se transforma pentru el in colectii vestimentare cu priza la publicul roman si international.

Pentru Stephan Pelger, pasiunea pentru moda s-a transformat treptat intr-un business, el lucrand in paralel la diverse proiecte de fashion si, mai nou, prezentand emisiunea Efectul WoW de la Prima TV, unde impartaseste romancelor noastre secretul unui look armonios si la punga... putin gros. „Printre altele, lucrez la o colectie prêt-à-porter Dress to dress By Stephan Pelger, care e deja trimisa la cinci agentii in Germania, dupa care va fi trimisa in Austria si Rusia”, povesteste Pelger, cu un ochi la noi si cu altul la schitele de pe biroul sau. Cu zambetul pe buze si ferm in ceea ce sustine, intrucat pregatirea nemteasca in domeniu i-o recomanda, designerul trateaza tesaturile cu acelasi respect cu care trateaza oamenii, indiferent de cultura lor in materie de fashion. Bunul-simt si echilibrul sunt valori universal valabile in orice arta, fie ca este vorba doar despre arta de a te imbraca.  
Totusi, ca in orice alt domeniu, exista acum doua directii de raportare la fenomenul modei: a celor care creeaza si vorbesc in baza unor diplome si concursuri internationale castigate si a celor pe care microbul modei, capatat pe diverse cai, mai mult sau mai putin obscure, i-au transformat peste noapte in creatori de moda. „Ca in orice alt domeniu, si in moda este nevoie de o pregatire solida. De aceea unii ajung la Hollywood, asa cum este Maria Lucia Hohan, iar altii vor ramane la stadiul de a le imbraca pe diverse dudui din fotbal. Am ajuns sa avem mai multi creatori de moda decat Franta si Italia la un loc, daca enumeri si duduile care s-au trezit peste noapte creatoare de moda. O apreciez mult pe Irina Schrotter, una dintre putinele care au promovat designul tanar romanesc prin Festivalul de Moda de la Iasi, pe Doina Levintza, pe Maria Lucia Hohan, Mihaela Glavan, Ingrid Vlasov. Exista insa si foarte multi tineri aparuti in peisaj, foarte creativi si care vin din urma. Nu le apreciez deloc pe anumite neveste de fotbalisti, asistente de televiziune etc., care s-au trezit peste noapte creatoare de moda. E frumos din partea lor ca s-au apucat, dar in aceeasi masura arata si creatiile lor. In plus, singura careia am simtit nevoia sa-i ripostez este Iulia Albu, care spune ca nu exista creatori de moda sau designeri vestimentari in Romania si care ma determina sa o contrazic. Mai intai ar trebui sa se vada pe sine, daca este coerenta in ceea ce spune si face, pentru ca nu prea vad sa ajunga departe. Sa faca niste scoli ca sa fie credibila, deoarece lumea rade de ea”, sustine Stephan Pelger. Romancele sunt tot mai atrase de ideea de a avea un look, daca nu in tendinte, macar unul care sa le puna in valoare personalitatea si fizicul. „Nu trebuie sa iei mot-à-mots ce spune moda, ci trebuie sa combini tinutele si sa iti atribui fiecare element, in asa fel incat sa te simti confortabil. Nici macar nu este sinonim cu a purta haine scumpe... Personal, ma imbrac deseori cu un tricou de la H&M, cu un pantalon de la Balenciaga si un pantof de la Sepala. Imi place sa combin elementele si sa-mi creez singur stilul”, spune acesta.
Din punctul de vedere al creatorului de moda, femeia anului 2012 devine tot mai independenta, axata pe cariera, pe venituri proprii. „Nu mai vor sa fie intretinute de soti sau amanti si acesta este, in general, targetul pe care il vizez eu. Din pacate insa, in privinta stilului vestimentar al barbatilor nu am sesizat o evolutie. Acestia nu s-au dezlipit inca de camasile lucioase sau de tricourile cu Versace, scris mare pe ele, gablonturile din aur atarnate la gat, papucii cu varf ascutit, strasuri etc. La barbat sunt suficienti un jeans bine croit, o camasa si un pantof simplu, din piele, ce nu trebuie sa apartina neaparat unui brend si pe care sa se vada clar logo-ul. Simplitatea este mai apreciata decat opulenta. Una peste alta, romancele sunt foarte cochete, doar ca nu si-au gasit inca stilul care sa le reprezinte. Cand ai un decolteu pana la buric, nu mai trebuie sa pui si o fusta pana la fund. In plus, unele sunt prea stralucitoare”, mai precizeaza Stephan Pelger, care ne ofera si cateva exemple cunoscute in ceea ce priveste bunul-gust. „De pilda, Andreea Raicu este o aparitie eleganta, Monica Barladeanu este un simbol al bunului-gust, Ileana Badiu este chiar simbolul brand-ului Stephan Pelger, imi mai plac Laura Cosoi, Mihaela Radulescu etc. De cealalta parte, avem foarte multe dudui care promoveaza stilul porno, abordat de toate sanzienele, buruienele, mai exact toate plantele din viata de noapte a Bucurestilor”, spune Pelger, prin stil porno intelegand  un fel de metastaza a stilului piti. Chiar daca nu-i sta in obicei sa critice aspru oamenii, din punct de vedere vestimentar, l-am rugat pe Stephan sa comenteze pe marginea unor fotografii.

Victor Ponta
Foarte ingrijit, desi n-as putea afirma ca imi plac foarte mult alegerile sale in materie de costume. De exemplu, acesta nu ii vine foarte bine. Consider insa ca nu are nici silueta potrivita pentru a purta costume.

Robert Turcescu
Nici el nu exceleaza in ale modei, dar are multe alte calitati. Pot spune ca nu pune absolut deloc pret pe moda.

Amalia Nastase
Tot timpul la zece ace, imbracata perfect, asortata. Am vazut-o foarte des purtand negru, desi nu cred ca este in doliu. In rest, e impecabila!

Margareta Paslaru
Este o prezenta extrem de sofisticata, oriunde apare. As putea-o numi o diva de la Hollywood gen Greta Garbo sau Marlene Dietrich, deoarece este tot timpul impecabila.

Oreste Teodorescu
E prima data cand il vad pe Oreste imbracat sport. Ceea ce este o mare greseala la barbati sunt sandalele, care nu sunt permise decat la plaja.

Andreea Banica
Parul Andreei este elegant, coafat simplu si consider ca s-a dezvoltat destul de mult, de la un personaj provocator, in sensul ieftin, devenind un personaj elegant, rafinat. Imi place.

de Mirabela Gucea - 10935 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi