Sziget este cel mai mare festival de muzica din Europa Centrala si de Est si unul dintre cele mai mari din lume. Atrage, in cinci zile, peste 300.000 de oameni. Anul acesta s-a desfasurat insa, in perioada 6-13 august, adica au fost opt zile de concerte, evenimente, betii, bronzat, zacut, vizitat si orice altceva. Doar despre asta e vorba: libertate totala.

Fiind editie aniversara, a 20-a, concertele au fost transmise si pe YouTube. Un motiv de bucurie pentru mine, am profitat de ocazie si am zis „sa vedem cum e la sapte ani distanta fata de cand am fost eu”. Si am vazut cam tot ce am prins. Urmarind concertele pe YouTube, citind trairi personale ale participantilor, mi-am dat seama ca nu prea au cum sa fie diferente mari. Atata doar ca anul acesta festivalul a durat opt zile.

Si totusi, ce experienta!
Suntem in tren, la jumatate de ora de Budapesta, intr-o caldura infioratoare. Intra doi studenti peste noi in compartiment, sa ne intrebe daca mergem la Sziget. Nici nu apucam sa raspundem bine, ca ne trezim cu o harta care ne explica exact cum sa ajungem de la gara pana la festival. Daca nu erau baietii astia, erau indicatoarele si semnale cu „Sziget” in toata gara.
Cald rau! In drum spre insula, ma intrebam daca pe caldura asta nu se dilata corzile de la chitara. Foarte cald! Am ajuns in apropierea insulei. Ne luam pass-urile pentru cele patru zile de festival. Si asteptam sa se deschida insula. Alaturi de, probabil, 10-15.000 de persoane. Va dati seama ce caldura!
Dupa doua ore de asteptat, timp in care mie mi se face rau, unii lesina, altii huiduie, toti ne enervam, se aud strigatele de victorie la capatul podului: „S-a deschis insula!”. Stiam ca trebuie sa ne grabim un pic, pentru a prinde un loc cat mai bun de intins cortul. Stiam ca vrem umbra si un loc cat mai putin aglomerat. Am traversat podul. Apoi am dat peste baietii de la securitate. Am vazut aeroporturi cu proceduri mai relaxate decat ce am vazut la Sziget. Nimeni n-a trecut cu tacamuri de metal, sticle, bricege sau altele. Erau munti de astfel de obiecte de-o parte si de alta a aleii de intrare. Am trecut cu bine si destul de repede de „securisti”.
Si-am gasit locul perfect, liniste, putine corturi, dusurile aproape, scena principala la 10-15 minute, pacat ca era in panta.
Astea au fost amintirile care mi-au trecut prin fata ochilor in timp ce asteptam primul concert, pe YouTube. Primele ore de la Sziget mi s-au parut infernale atunci, iar acum sunt printre cele mai placute amintiri. Pornisem, odata cu traversarea acelui pod, in descoperirea unei lumi noi. La asta m-am asteptat, asta am primit!
Dupa ce ne-am asezat cortul, am inceput sa colindam insula. Am identificat repede toaletele, dusurile si cea mai apropiata ghereta cu mancare. Apoi am luat la colindat insula, in cautarea celor 20-30 de scene, a satului African, a zonei ONG-iste, a zonei de lounge, a cortului cu Internet etc. Ce mi-a placut din prima la insula este ca temperaturile erau suportabile, locul fiind foarte bine impadurit.
Prima zi de concerte, in mod traditional, este dedicata trupelor maghiare. Si am asistat la concertul uneia dintre ele. In timp ce ascultam concertul, imi rulam o tigara si ma uitam in jurul meu: „Ce de oameni!”. De fapt, nu numarul m-a mirat, ci diversitatea lor: punkeri, rockeri, hipioti, rapperi, raveri etc. Ii cer celui mai incruntat punker din zona un foc. Se intoarce catre mine incruntat, baga mana in buzunar, eu ma sperii un pic, dar ma relaxez in momentul in care scoate bricheta si ii se lumineaza fata: „Sigur ca da, prietene!”. Imi aprind tigara, ii dau bricheta, omul o ia, o baga in buzunar si dintr-o data devine iar suparat. Apoi am observat ca era si cu maica-sa, si ea un fan al genului punk, si ea plina de tatuaje si cercei.
In prima dimineata, ne-am trezit in ritmuri de tobe africane, batute de niste rasta francezi. Restul grupului era impartit in diverse activitati: unii faceau yoga, altii gateau, unii aveau grija de copii si inca cativa rulau niste joint-uri, in timp ce beau un ceai.
Ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca toata lumea era foarte relaxata, foarte zambitoare. Eram salutat la intamplare; cand cineva se oprea sa ma intrebe cum sa ajunga undeva, sigur mai stateam cinci minute de vorba, schimband impresii despre ce este „misto” de facut pe insula.
Ideea festivalului este ca, pe langa foarte multe concerte pentru toate gusturile posibile (scene dedicate de folk, de heavy-metal, corturi unde bubuia muzica electronica, corturi cu trupe de coveruri, scene micute pentru cei care aveau chef sa cante etc.), sunt si multe alte activitati de facut, orice va puteti imagina intre sport si body-painting.
Despre concerte, imi aduc aminte ca atunci mi-au placut foarte mult Underworld si Basement Jaxx, desi, altfel, cei din urma nu-mi plac deloc. Dar concertul a fost senzational. Am asistat, cu emotie, si la concertul Korn. Formatia asta a fost una dintre cele mai influente trupe de rock a anilor ’90, inspirand formatii precum Rammstein, Disturbed sau Incubus. Totusi, in 2005, concertul lor a fost dezastruos. Au cantat cam opt sau zece piese, aveau pauze de cinci minute intre melodii, desincronizari intre instrumente, un rateu total. Si totusi, au avut parte de cea mai consistenta audienta, peste 40.000 de oameni.
Anul acesta, cu un album proaspat lansat (Path of Totality, decembrie 2011), si ei au parut mult mai in forma. Cu un show bine inchegat, au cantat cu vana si chef, prestatia lor fiind, din punctul meu de vedere, cel mai bun concert din acest an. De altfel, si-au cerut scuze cu varf si indesat pentru concertul precedent.
Un festival cum e Sziget-ul, putine sunt, in mod sigur. Simti dintr-o data ca faci parte dintr-o alta comunitate, una care iti place, pentru ca toti oamenii au venit acolo pentru un singur lucru: sa fie liberi, sa se manifeste asa cum vor, sa asculte live muzica preferata, sa descopere lucruri noi, oameni noi, activitati noi…