Cunoscutul dramaturg Paul Everac a vorbit in exclusi­vitate pentru revista VIP despre viitorul literaturii romane, politica si scriitori. Am fost surprinsi atunci cind, in loc sa ne raspunda la buna ziua, ne-a intrebat: „Dvs. nu stiati ca sint mort? Am murit. Sint un scriitor mort“.

Ne-ati socat cu raspunsul dvs. Cine sint aceia care v-au „ingropat“?
Timpul. A venit alta vreme. S-au dus valorile pe care trebuia sa le pastram, istoria noastra. Trebuia sa avem grija de demnitatea noastra. A venit o alta ordine, mai acuta, dar fara orizont. Problema este daca ceea ce ofeream noi, scriitorii de altadata, putea deveni consistent sau era doar o simpla iluzie. Oricum, ceea ce se intimpla astazi nu da dreptul la iluzii.

Cum vedeti acest nou val de scriitori care incearca sa-si faca loc in lumea literara?
Sint interesanti dintr-un anumit punct de vedere, pentru ca au o frustrare in a-si dezvalui tarele si bolile sociale si o fac cu o anumita brutalitate socanta, fiindca daca nu socheaza nu intereseaza. Sint atitea drame care s-au consumat si se consuma, incit omul nu poate sa mai fie atent decit daca este socat. Si acum asta se incearca. Sint citeva cai pe care se poate merge. Crima este una, sexul este a doua si acesta este foarte bine dezvoltat in noua dramaturgie (pe vremea lui Ceausescu el nu avea voie sa fie pus in evidenta), si ar mai fi groaza, situatiile incordate si incurcate din familie, dar incurcate bine, fara dezlegare. Cei care scriu astazi nu se aventureaza, o fac doar uneori, dar nu prezinta nici cea mai mica sansa de „iluminare“. Totul merge in jos, totul merge tiris, numai boala, si boala, si boala... Nu se adapteaza social, nu au ce minca, nu mai vor sa stea aici, vor sa fuga in alta parte, iar lucrurile se incurca crunt, este o cruzime teribila, pe care noi n-am avut-o, dar pe ei nu-i mai descurca nimeni. Noi mai aveam iluzia ca se poate descurca, dar acum, cind am vazut ca si societatea a incurcat-o, nu mai e scapare.

Sa fie de vina artistul care si-a pierdut sensibilitatea si a devenit un monstru, din pricina societatii in care traieste? Putem sa mai credem intr-un viitor al literaturii noastre?
Monstrii fac parte din literatura, monstrii sint niste fiinte care pot sa faca literatura. Am vazut o serie de piese romanesti si am fost surprins de cita cruzime este, dar si ce putin orizont.
Eu nu cunosc prea mult proza actuala, m-am ingrozit cind am pus mina pe doua, trei carti, si am ramas stupefiat de cite licente sint acolo, cite lucruri care nu au nici cap, nici coada. S-ar putea intimpla ca, dupa o prima socare, revar­sare morbida, excesiva, sa se mai adune niste oameni si sa inceapa sa construiasca. Daca nu redam macar o mica iluzie celor din jurul nostru, ca viata e posibila, nu le facem niciun serviciu. Or, eu admir faptul ca tinerii, astazi, au abordat zone pe care generatia mea nu le abordase inainte sau nu au intrat in miezul unor lucruri, au coborit undeva, sub derma sau eu stiu unde, asa cum face Mircea Cartarescu, ori in moravuri, asa cum o facea doamna Ioana Bradea.
Se vede ca, in momentul de fata, nu mai sint mari scriitori romani de proza sau poate nu am mai auzit eu de ei, nu mai au glorie; daca se citeste proza, se citeste proza straina. Nu era cazul inainte, cind exista o multime de scriitori pe care ii stiam foarte bine. Acum e greu sa spui cine ne-a dat vreo emotie; daca ar fi fost, probabil ar fi ajuns si la urechea mea si m-as fi putut orienta si eu. Ma intreb de ce s-a vorbit intruna despre o suma intreaga de opere de sertar care nu au vazut tiparul din cauza regimului ceausist, iar acum, cind, in fine, s-a deschis lada, nu a mai iesit nimic de acolo?...

Scriitorii romani nu se fac vazuti in lume, nu se mai remarca prin opera lor, dar Herta Müller a luat Premiul Nobel...
Herta Müller a luat Premiul Nobel intr-un fel care pe mine m-a lecuit sa cred ca Premiul Nobel mai inseamna ceva astazi. Am incercat sa citesc doua carti ale ei, Animalul inimii si Inca de pe atunci vulpea era vinator, si m-am oprit la pagina 50, intelegind ca nu sint nimic altceva decit niste schite lipsite de orice fel de buna­vointa, de o viata dura plina de angoase, de o tara de badarani care se complac in murdarie, jeg. Herta Müller nu are nicio legatura cu literatura romana. Premiul Nobel nu i s-a acordat literaturii romane. I s-a dat, probabil, doar doamnei cancelar al Germaniei, printr-o reprezentanta a Germaniei, care nu mai luase de mult Premiul Nobel, si care isi povestea amaraciunile ei din tinerete, facindu-ne pe noi toti cu ou si cu otet. Eu nu am intilnit in aceste doua carti ale doamnei Müller o trasatura umana care sa fie, cit de cit, nu binevoitoare, pentru ca nu am nevoie de bunavointa ei, dar sa lase deschisa o relatie umana posibila. Totul este falsificare, suspiciune. Ii urez doamnei Müller sa-si urmeze cariera, iar pe domnii de la Stockholm i-as intreba cine i-a pus acolo, pe ce criterii au fost numiti? Este destul de bizara aceasta alegere a lor, pentru ca ea nu ne onoreaza cu nimic.

De unde apar legaturile dintre un scriitor si actuala putere? Zilele trecute, Mircea Cartarescu decla­ra ca nu mai crede in Traian Basescu, pe care l-a sprijinit pina atunci. Si dvs. ati fost acuzat, in trecut, ca ati scris la comanda lui Nicolae Ceausescu. Cum comentati?
Pentru asta trebuie sa vina cineva cu o dovada. Sa ia frumos pasajul, sa puna degetul pe el si sa zica: „Uite, acesta este!“. Dar  nu are nicio proba. Eu am avut o atitudine, in general, de stinga. Si era normal sa am o astfel de atitudine, pentru ca asta era inclinarea mea. Vreau sa vad si eu care este opera mea libidinoasa, inchinata stapinirii, ca sa mi se dea ceva. Si ce sa mi se dea? Eu nu am avut in comunism niciun rang.

Ati fost directorul Televiziunii Romane...
Da, asta dupa Ceausescu. A venit Ion Iliescu la mine si m-a rugat de cinci ori pina am acceptat. I-am spus: „O iau un an, ca sa atrag asupra mea jumatate din inju­raturile care sint cauzate de dumneata“. Asa s-a si intimplat. Dupa un an, cind am capatat suficiente injuraturi, am plecat.

Cum percepeti dvs., in calitate de scriitor, relatia dintre Mircea Cartarescu si Traian Basescu?
S-au gindit sa faca o punte. Sau poate ca unii intelectuali – scriitori, filozofi sau oameni de litere, ca Liiceanu, Plesu, Carta­rescu si Patapievici –, s-au strins acolo doar, doar le iese ceva. Asa s-a intimplat in toate dictaturile. Acum au vazut ca se poate naste un curent de impotrivire si si-au zis: „De ce sa ma huiduie si pe mine, ca doar nu am arat la acelasi plug, am facut altceva, am facut literatura!“. Ei nu au scris despre Basescu. Sint curios despre ce au scris. Cartarescu este scriitor, a facut literatura, dar ceilalti trebuiau sa faca filozofie. Au facut eseistica, atit. Pina acolo s-au ridicat! Or sa vada treaba asta, pentru ca eu i-am bagat intr-un studiu de-al meu pe care o sa-l dau la tipar. Probabil il veti citi la anul.