Mihai Basarab Brancoveanu, secretele unor familii celebre

Avem nevoie sa stim ca au existat in trecut exemple de urmat, oameni care au excelat prin calitatile lor, puse in slujba societatii, pentru a ne cunoaste spatiul cultural si istoric.

Recent, am avut onoarea sa-l intalnim pe unul dintre descendentii neamului Brancovenilor, Mihai Basarab Brancoveanu, fiul celebrei aviatoare Marina Stirbei (fiica printului George Stirbei, fratele lui Barbu Stirbei, maresal al Curtii Regale) si al printului Constantin Basarab Brancoveanu. Acesta a venit in Bucuresti pe 6 aprilie a.c., tocmai de la Paris, cu ocazia concertului pianistului Dan Grigore, cand maestrul i-a avut ca invitati pe soprana Angela Gheorghiu, pianistul Andrei Vieru si actorii Ion Caramitru si Victor Rebengiuc, intr-un concert-spectacol desfasurat la Ateneul Roman —„Maestrii - Despre Muzica si alte nimicuri“.

Eram la repetitiile de dinaintea evenimentului cand am rugat-o pe producatoarea Ada Vertan sa ni-l prezinte pe print. El s-a apropiat de noi, cu statura-i impozanta, chipul parca pictat cu o pensula moale, in culori sterse, si parul in nuante de gri foarte delicate. Ne-au atras atentia ochii foarte mari si privirea vioaie si taioasa, a carei intensitate era controlata din cand in cand de un zambet larg, afisat cu generozitate.

Ne-am prezentat, apoi i-am spus ca dorim sa realizam un reportaj la Palatul Mogosoaia, in prezenta Domniei Sale. S-a declarat incantat de idee. „Eu locuiesc la hotelul Hilton, camera 330. Ma sunati maine dimineata si mergem. Dar nu voi avea foarte mult timp, pentru ca seara am avion. V-as ruga sa fie scurt...“, ne-a spus acesta, dupa care s-a retras, pentru a pregati in tihna recitalul sau de pian.

A doua zi, duminica, eram pregatiti pentru periplul nostru printre umbrele si fantomele unei lumi de altadata, redescoperind esenta parfumului istoriei alaturi de Mihai Brancoveanu, pe care l-am preluat, asa cum stabilisem, de la hotel. Racoarea diminetii innorate a fost, de altfel, si subiectul de start al dialogului nostru, ce avea sa se prelungeasca pana dupa-amiaza. „Bine ca mi-am pus hainele groase in bagaj“, a inceput sa comunice, cu o usurinta debordanta, Domnia Sa.

TATALUI SAU I SE SPUNEA “STATUIA”
Primul popas a fost la la Biserica „Sfantul Gheorghe cel Nou“, unde se afla mormantul lui Constantin Brancoveanu. Anul viitor se implinesc 300 de ani de la moartea lui (1714) si, cu siguranta, vor fi o multime de slujbe speciale, mai ales in perioada Sarbatorii Sfintilor Martiri Brancoveni, la data de 16 august a.c. „El, de fapt, dorea sa fie inmormantat la Hurezi. Isi pregatise mormantul acolo si mormantul e gol. Din cate stiu, Patriarhia si-a dat acordul ca anumite moaste ale lui Brancoveanu sa fie duse la Manastirea Hurezi. Sper ca voi fi acolo“, ne spune dl Brancoveanu.

Aflam in continuare ca, anul trecut, in perioada verii, a venit insotit de sotie si de cele doua fetite ale sale, de sase si respectiv opt ani. A petrecut aproape o saptamana la Hurezi, timp in care fiicele sale au avut ocazia sa vada cum arata slujbele religioase. La slujba am ajuns si noi, odata ce am sosit la Biserica «Sfantul Gheorghe cel Nou», in curtea careia triumfa statuia lui Constantin Brancoveanu.

Statuia stramosului de la kilometrul 0 i-a adus in memorie dlui Brancoveanu si o povestioara mai putin placuta: „Ma gandeam la tata care, licentiat in drept si tanar diplomat, atasat delegatiei, a fost inchis si condamnat la trei ani, in ’48, pe cand eu aveam doar trei luni. Dupa care au spus sa mai faca trei ani, ca nu ajunge, asa, pur administrativ, fara nicio condamnare, si l-au tinut mai mult. Eu nu l-am cunoscut, in fond, pana la varsta de sase ani. Apoi, a fost cu noi cinci ani, dupa care a avut o noua condamnare in 1959, cand a fost din nou o serie intreaga de procese politice; deci, in perioada aceea era cazangiu (n. red.- muncitor specializat in construirea și repararea cazanelor). Atat i s-a permis sa faca. Si a avut la un moment dat un accident. Erau niste gaze acolo, tata din pacate fuma si, imprudent, a aprins o tigara si s-au aprins niste flacari. A fost putin ars la fata, asa ca a trebuit sa-si lase barba. Pentru ca prietenii l-au vazut asa, cu barba, semana foarte mult cu domnitorul, i s-a spus «Statuia». Imi aduc aminte detaliul acesta“, devine nostalgic ghidul nostru printre ramasitele timpurilor demult apuse.

SOLISTII DE LA OPERA, SALVATI DE GHEORGHIU-DEJ
Amintiri din Bucuresti are multe, pentru ca a locuit in Capitala pana la varsta de 16 ani. A plecat cand era in clasa a X-a (pe vremea aceea erau XI clase). Era la Liceul „Sf. Sava“, intr-o clasa foarte simpatica, unde avea colegi cunoscuti drept cei mai buni elevi ai liceului. Multi dintre ei au ajuns ingineri, oameni de stiinta sau doctori in lumea intreaga. Cativa au ramas aici, totusi, din fericire pentru tara. „Eram deja pasionat de muzica si studiam pianul. Mergeam la concerte - la Ateneul Roman am fost de multe ori. Am amintiri cu maestrul George Georgescu, pe care il cunoasteam bine pentru ca eram prieten cu familia sa. Ii spuneam cu totii «nenea Gogu». Ma duceam des la Opera, unde era o echipa fabuloasa formata din Dinu Badescu, Serban Tassian, Valentina Cretoiu. Fratele meu, cu cinci ani mai mare decat mine, era prieten cu ei, deseori era invitat la cina. Intre ’58 si ’59 a fost un proces al cantaretilor la Opera si cei trei au fost inchisi, bagati la puscarie, unde au facut noua luni de inchisoare, dupa care a fost procesul propriu-zis si au fost condamnati la exact atatea zile cat savarsisera deja. Din fericire, i-au eliberat pe loc“. Fratele sau, care se stia ca merge la ei, a fost chemat ca martor la proces. Doar o minune a facut sa nu fie inchis si el, daca nu erau eliberati. „A fost foarte curajos. La un moment dat, a fost intrebat de procuror daca a auzit expresia «o viata de caine» in gura dlui Badescu. Si Constantin (n. red. - fratele) a raspuns: «Da, apropo de viata muncitorilor in Statele Unite». Bineinteles ca numai de asta nu era vorba. Si procurorul s-a facut foc si i-a spus: «Baga de seama, mai, ca, daca continui asa, te trimit acolo unde e taica’tu! »... Adica in inchisoare“. Pana la urma, totul s-a terminat cu bine.

Intamplator, acum cateva luni, de Craciun, Mihai Brancoveanu a facut cunostinta cu un tenor, care a studiat cu Valentina Cretoiu si canta acum la Biserica Romana din Paris, descoperind, totodata, si cine a fost eliberatorul solistilor. „Gheorghe Gheorghiu-Dej era pasionat de opera - ceea ce nu stiam deloc - si ii placea foarte mult Serban Tassian. S-a dus la un spectacol unde, de obicei, canta acesta, dar... nu era Tassian!. Si s-a infuriat: «De ce nu-i Tassian pe scena?». Moment in care i s-a spus: «Pai, stiti, e in inchisoare!». «Cum? Inchisoare? Sa-l scoateti imediat!». Asadar, Gheorghiu-Dej a facut presiune sa-i scoata de la carcera.
Compromisul a fost insa sa fie declarati huligani. Si Valentina Cretoiu, de o mare distinctie, se pare ca isi arata certificatul de huliganca. Asa cum in ’90 isi aratau certificatele de golani dl Paleologu si altii ca ei - cei din Piata Universitatii“, isi aminteste dl Brancoveanu, cu o usoara ironie.

Discutia este intrerupta de un apel telefonic. Cunostintele profita de vizita Domniei Sale in tara si se incearca rezolvarea mai multor probleme. Dar, din pacate, timpul este stapanul tuturor. Mai respiram putin din aerul diminetii racoroase, in fata bisericii, si urcam din nou in masina, cu destinatia Palatul Mogosoaia. Pe drum aflam povestea conacului Druganesti din satul Floresti - Stoienesti.
Mama sa, aviatoarea, zbura cu avionul personal in tara si in strainatate. Era prin anii ’30. Odata, se intorcea catre Bucuresti, venind din directia Pitesti, si a vazut un conac care i-a placut foarte mult. A reusit sa cumpere locul acela. Erau mai multi proprietari si avea un teren in jur, care era impartit. A inceput sa restaureze conacul de piatra din veacul al XVIII-lea, in stil oarecum brancovenesc, cu marele arhitect George Matei Cantacuzino, cel care a lucrat si la restaurarea palatului de la Mogosoaia. Lucrarile au inaintat pana au venit comunistii la putere. Atunci conacul a fost confiscat, iar lucrarile s-au oprit. „Mama nu a putut locui niciodata acolo. Eu am fost sa-l vizitez dupa ’90. Era Muzeul de Etnografie, traditii, cu obiecte de arta populara, mai ales unelte folosite de tarani in agricultura. Am recuperat, la un moment dat, acest conac, prin proces, pentru ca nu exista inca Legea retrocedarilor, dar nu am avut ce face cu el, pentru ca are 35 de incaperi. In plus, satul in sine nu e prea frumos. In imprejurimi au crescut niste case tiganesti in stil pagoda, cu acoperis de cositor. E ceva ingrozitor. Asa ca l-am vandut“, povesteste dezamagit Mihai  Brancoveanu.

Urmele Bucurestiului de altadata, prea multe dintre ele dispar... Este concluzia peisajului deplorabil al strazilor martore ale unui bombardament teribil, ce ni se infatiseaza prin geamul masinii... „Cand eram mic, locuiam la coltul strazii din Popa Tatu-Popov, pe atunci strada Berthelot. Ulterior a devenit Nuferilor si dupa revolutie si-a reluat numele de Berthelot... Si eram chiar acolo la colt, la zece minute de piata Matache. Nu era un exemplu de curatenie, dar avea un anumit farmec acea hala“, rememoreaza el.

CUM A RENASCUT, DIN CENUSA, PALATUL BRANCOVENILOR
In scurt timp ajungem la palat. Pe aleea ce ne conduce la intrarea fostelor lacasuri brancovenesti, vine in intampinarea vizitatorilor Biblioteca „Martha Bibescu“. Cum altfel, daca nu memoria unei printese romanciere, poeta, om politic și memorialista sa ne introduca in lumea Curtii Domnesti de la Mogosoaia. „Anul trecut, am fost foarte miscat sa descopar aceasta biblioteca. Aici erau casele paznicilor. Stiu ca din ’90 incoace, cand vizitezi palatul, vezi numele ei peste tot. Inainte, bineinteles, nici nu exista Martha Bibescu. Totul era sters, ca si regele; nu exista. Era ca in povestea celor doua orfeline. Nu ne stiam obirsiile. Dupa revolutie a fost o lucrare de reconstituire a trecutului, a istoriei, a lucrurilor adevarate. Si ea continua“, povesteste acesta.

Mihai Brancoveanu anunta ca trebuie sa soseasca atat dna Ada Vertan, impreuna cu scriitorul Mihai Ispirescu, dar si Dan Grigore, cu sotia. Cu totii vor sa mai stea cateva ceasuri impreuna cu printul, inainte ca acesta sa paraseasca tara.

Mogosoaia a fost construita de Brancoveanu in 1702, pentru Stefan, cel de-al doilea fiu al familiei. A fost folosita drept o resedinta de vara. Epoca Brancoveanu este renumita pentru acel stil unic, in care se regasesc elemente orientale, bizantine si cele specifice arhitecturii Renasterii italiene. El a adaugat si elemente specifice romanesti, rezultand acest amestec denumit „stil brancovenesc“.
Am urcat impreuna la etaj unde, altadata, se aflau dormitoarele si apartamentele familiei. Parterul era folosit de servitori, de suita care il insotea pe domnitor in perioada de vara. Potrivit documentelor vremii, interioarele erau decorate cu picturi, cu fresce deosebite ce ilustrau scene din diverse perioade istorice, dar si scene din viata de familie a Brancovenilor, atat in interior, cat si in exterior. Cea mai mare parte a frescelor a disparut dupa anul 1714, respectiv dupa moartea Brancovenilor. Etapele distructive, din pacate, au continuat. „Era complet abandonat dupa moartea lui“, ne atrage atentia printul. Din nefericire, Brancovenii au avut o soarta tragica... „Era ziua lui de nastere, pe 15 august, cand a fost ucis. Acesta era un cadou suplimentar. Subtilitatea turcilor. Ziua cand implinea 60 de ani“, mai adauga printul.

Brancoveanu, dupa mama, provenea din Cantacuzini, care, nu de putine ori, au tradat, facand din asta un obicei. „Deja Toma Cantacuzino trecuse la rusi, si Stolnicul, care era om de carte, voia sa-l puna pe Stefan in locul lui Brancoveanu. Brancoveanu a fost ucis, iar Stefan a fost spanzurat. Exista totusi o dreptate. E dura istoria cand te gandesti ca mama lui Brancoveanu era sora lui Serban Voda“, se revolta printul.

Cantacuzinii erau manati de ambitii politice, vine interventia din partea noastra, privind tablorile de arta. „Cred ca istoricii au stabilit asta intr-un mod foarte cert“, raspunde taios printul. Se stie insa ca Brancoveanu a murit cu demnitate, revenim, in sustinerea unui dialog. „Dar nu se cunosc uneltirile care s-au facut in umbra“, raspunde din nou, ferm,  Mihai Brancoveanu.

In 1714 turcii ocupa Mogosoaia, incendiaza interioarele si astfel se pierd o parte a frescelor deosebite. La foarte putin timp, acest palat devine un fel de han, unde se odihneau calatorii obositi de drum. Ultimul descendent pe linie directa a fost Banu Grigore Brancoveanu. Cum nu avea copii, a infiat-o pe Zoe Mavrocordat Brancoveanu. In anul 1826, Zoe se casatoreste cu Gheorghe Dimitrie Bibescu, astfel ca Mogosoaia devine proprietatea familiei Bibescu. Ultimii proprietari de drept ai Mogosoaiei, cei care i-au redat farmecul de altadata, au fost printul George Valentin Bibescu si sotia acestuia, principesa Martha Bibescu.
Intre timp, soseste si maestrul Dan Grigore, care ni se alatura...

“MARTHA BIBESCU PUNEA INTREBARI LA TANC SI PE CHESTIUNI PRECISE”
Amintirile incep sa curga: „Am cunoscut-o pe Martha Bibescu cand am parasit tara, in ’64, si am plecat in Anglia, pentru ca mama mea avea o sora acolo, pe sotia arhitectului Cantacuzino, care a lucrat la restaurare. Martha Bibescu venea des in Anglia, deoarece fiica ei locuia acolo. Era nasa de cununie a parintilor mei. Nunta a avut loc aici, jos, in pivnita“, ne precizeaza acesta, cu seriozitate. Mihai Brancoveanu si-a dorit sa faca studiile la Paris, in ’65. „Am locuit trei ani intr-o camaruta cu o jumatate de etaj deasupra apartamentului ocupat de Martha Bibescu. Ne vedeam foarte des. Ea mi-a dictat chiar anumite memorii ale ei. Timp de opt ani ne-am vizitat. Era o persoana plina de farmec, cu o memorie nemaipomenita. Isi aducea aminte de toate celebritatile pe care le intalnea. L-a cunoscut si pe Ramsay McDonald, fost prim-ministru al Angliei de mai multe ori, caruia ii trimitea cartile ei, iar el raspundea cu o scrisoare-manuscris, in care ii arata ca citise cartea“, ne dezvaluie Mihai Brancoveanu. Martha Bibescu scria foarte frumos, vorbea admirabil, cunostea foarte bine datinile si obiceiurile si intelegea bine oamenii. „Ceea ce m-a uimit la ea era absenta totala a unui anumit snobism - avea opinii foarte personale si un fel de a privi catre viitor fara a se intoarce catre trecut. Cand am sosit in Franta, multa lume voia sa stie cat de ingrozitor era in Romania pe vremea aceea. Ea nu punea astfel de intrebari. M-am mirat cand m-a intrebat: «In ce stadiu se afla proiectul de constructie a hidrocentralei de pe Dunare, la Portile de Fier?». Marturisesc ca din partea unei femei de litere nu ma asteptam la aceasta curiozitate. In spatele intrebarii era un alt adevar: acesta era un proiect al sotului ei“.

Martha Bibescu era foarte critica fata de guvernele din perioada interbelica pentru alte motive decat cele legate de regimul comunist. „Imi spunea ca sotul ei, care era mare aviator, facuse o multime de demersuri pe langa guvern sa dezvolte aviatia. Si maresalul Alexandru Averescu, care a fost prim-ministru la un moment dat, isi batea joc de avioane zicand ca «fac tumba in aer cu roti de bicicleta». Martha isi aducea aminte de toate acestea. Uimitor... Punea niste intrebari foarte la tanc si pe chestiuni foarte precise. Cunostea foarte bine, avea o viziune deloc paseista si nu regreta nimic. Ca si mama, de altfel. Niciodata nu se plangea. Zicea: «Asta este, ce sa-i facem!?». Si s-a adaptat cu foarte mult curaj. Tata la fel“...

MARINA STIRBEI, CEA CARE L-A ADUS PE SAINT-EXUPÉRY IN TARA
Nostalgia isi face loc in sala Palatului Brancovenesc, ca o fantoma. Amintirile devin, si ele, usor intunecate. „Martha o ducea destul de greu in Franta, pentru ca averea pe care o detinea disparuse, dar se descurca si avea un simt al formulelor. «Cand eram tanara traiam pentru a scrie, acum scriu ca sa supravietuiesc», spunea ea. Eleganta a caracterizat-o pana la sfarsitul vietii“, adauga printul.
La capitolul tabieturi, Martha Bibescu avea in camera sa o masa joasa, acoperita cu un cristal, pe care punea mereu cate o floare intr-un vas ingust. Nu erau buchete mari, erau mai multe flori, fiecare in cate un vas.

Intre timp, soseste si dna Ada Vertan, iar atentia noastra, a tuturor celor prezenti acolo, se indreapta catre familia lui Mihai Brancoveanu. „Cum v-am spus, mama mea era aviatoare si l-a cunoscut foarte bine pe scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry. El a venit in Romania. L-a adus mama cu avionul ei. In timp ce erau sus, in aer, Saint-Exupéry a inceput sa-si faca cruce. Mama l-a luat putin in gluma zicand: «Chiar asa prost pilotez, sa-ti faci cruce? Ti-e frica?». El a raspuns: «Nu, deloc! Ma rog lui Dumnezeu si ii spun: „Faceti in asa fel incat sa nu mai fie icre moi diseara“». Linistea palatului este tulburata de rasete in hohote. Atmosfera devine tot mai calda si mai familiara. Peste tot pe unde scriitorul mergea, erau receptii cu icre moi si acesta nu le mai suporta, deoarece se mancau cu lingura, cu polonicul, la vremea respectiva. „Mi-aduc aminte ca - aveam vreo zece ani - mai existau cativa cofetari foarte buni. Era unul pe strada Berzei, Sepeteanu, si unul pe Bulevardul Elisabeta. Apoi au disparut cu totii. Au ramas doar cofetariile de stat. Incet, incet, s-a distrus totul“. Dl Dan Grigore intervine, mentinand buna-dispozitie. „Exista o zicala ruseasca, care era foarte gustata de publicul sovietic pe atunci: «E usor sa faci dintr-o balta de peste o ciorba de peste. Dar sa faci dintr-o ciorba de peste, la loc, o balta de peste, nu se poate». Umorul rusesc...“.

Aflam de la ghid ca oamenii sunt fascinati de modul in care a reusit Marhta Bibescu sa infrumuseteze Mogosoaia. De mozaicul venetian, pardoseli etc...

Am ajuns si in sala de concerte, unde s-a incercat sa se refaca oarecum lumea aceea, perioada fanariota si tot ce a implicat ea ulterior. „De fiecare data, reflectorul din aceasta sala scoate zgomote“, ne spune ghidul, dar nimeni dintre cei prezenti nu pare impresionat de acest fenomen paranormal. Aici sunt expuse doua chilimuri foarte frumoase si o masuta deosebita. Apoi, intr-o vitrina de sticla, o rochie ce a apartinut unei domnite fanariote. Este lucrata cu fir metalic aurit. Pe langa toate acestea, mai tot timpul, exista intrebari din partea vizitatorilor despre tuneluri secrete, fantome din timpul noptii etc...Trecem mai departe.

MARTHA HARRY SAU MARTHA BIBESCU IN JOCUL NEMTILOR
Si revenim, din vorba in vorba, din nou la ceea ce a reprezentat femeia Martha Bibescu si viata lor de familie. Martha era o femeie frumoasa, acuzata de-a lungul vietii si a sederii ei in Romania ca ar fi facut jocul nemtilor. „I se spunea Martha Harry. Totusi, nu cred asa ceva. Ea isi batea joc, avea un cuvant, vorbea franceza, cu toate ca stia romaneste, dar spunea: «Si daca as sti romaneste, ar fi o insulta pentru limba romana, pentru ca nu sunt capabila sa ma folosesc suficient de bine de ea». Dar iti dadeai seama ca stia destul de bine. Si cand vorbea franceza, folosea deseori termenul, dar intr-un mod ironic, de «lume buna». Cand zicea ea «lumea buna», era, de fapt, invers“, ne mai dezvaluie Mihai Brancovenu din arhiva sa sentimentala.

Discursul ei codat era descifrat mereu de prietenii apropiati. „Am cunoscut-o la sfarsitul vietii ei, cand ne-am vazut prima data, dupa ce ne-am cunoscut la inceput de tot in Anglia, mi-a spus, asa, cu acelasi simt al formulelor: «Ne intalnim pe un peron de gara; tu sosesti si eu plec». N-am auzit-o niciodata vorbind de rau pe cineva, desi unii spuneau ca-i placea sa barfeasca. Poate cand era tanara. Oamenii se schimba. De fapt, constat ca oamenii se schimba foarte putin. Am tendinta sa cred ca, pur si simplu, nu o interesa barfa. Avea alte lucruri, mult mai interesante de facut. De asemenea, i s-a reprosat ca ii frecventa pe cei mari, din cercurile inalte. Evident ca ii placea, doar erau oameni remarcabili cu care a intretinut o prietenie foarte puternica. Au schimbat scrisori, era o femeie nu numai frumoasa si cu farmec, dar si cerebrala“. Si, evident, cei mari ai lumii o apreciau. I s-au reprosat fel de fel; ca ar fi avut o legatura cu consulul german, ba chiar cu regele Ferdinand, la un moment dat. “Mama mi-a spus ca Martha Bibescu ar fi avut oroare de dragostea fizica. Si acum i se preteaza o multime de aventuri... Ea vorbea foarte frumos despre sotul ei, George Valentin Bibescu. Stiu, s-a spus foarte mult ca el a inselat-o mereu. Asta poate ca e adevarat - era un aventurier in toate sensurile, dar un om foarte curajos, de altfel. Stiu ca ea imi spunea in mod regulat ca el avea o mare distinctie britanica. In timpul Primului Razboi Mondial, el se dusese pe la Ploiesti sa dea foc puturilor de petrol, ca sa nu profite nemtii de ele. Pentru fapta sa a fost decorat de englezi. Era foarte curajos si ca aviator. Niciodata nu am auzit-o spunand ca o insela; era un barbat fioros. Acum toate cuplurile pot avea dificultati, dar nu ai nevoie sa le expui intr-un mod public”, este de parere printul...

AVEA O VALIZA PE POST DE LEAGAN
Revenim incet in prezent... Mihai Brancoveanu nu a fost ocolit de problemele legate de justitia romana.
Mama lui avea o casa pe langa Cotroceni. Considerand ca e prea mica, a facut schimb si a luat una mai mare, pe langa Aviatorilor. Cand s-a nascut acesta, in 1948, a locuit acolo, la verii Florescu. „Ca leagan, se pare ca aveam o valiza. Eram expropriati. Ne luasera casa. Cand am incercat, dupa 1990, sa recuperam locuinta de pe Grigore Mora, a fost un mister toata povestea. Am ajuns la un avocat care a fost temporar si al regelui Ghika. S-a ajuns la un act de vanzare-cumparare cu semnatura mamei pe el - mama mai traia in epoca aceea. Niciodata nu ne-a spus ca ar fi vandut casa. Imi amintesc si acum cum ne-au scos afara, ne-au confiscat pianul, primit de parintii mei ca dar de nunta, si tot ce exista acolo - portelanuri si cristaluri - cum le-au facut tandari in camera, pana s-a facut un strat gros de cioburi“, povesteste cu amaraciune dl Brancoveanu.

Marina Știrbei a lucrat pentru o perioada intr-un atelier de mecanica pe la Baneasa. Avea colegi foarte draguti, pentru ca nu faceau afirmatii rautacioase la adresa ei —ca de exemplu printesa care repara masini. „Mi-a povestit ca trebuiau puse peste tot portretele marilor stabi. Mamei mele i s-a cerut sa atarne astfel de tablouri si trebuia sa bata cuiele de care sa se prinda portretele. I s-a spus: «Marino, da-i cu mai putina sete, pentru ca se vede!». Ea vazuse undeva ca Sfanta Marina este deseori reprezentata pe icoane si pe fresce dand cu ciocanul in capul dracilor“. Aflam de la Mihai Brancoveanu ca a condus masina, avea un Bugatti, pana la varsta 88 de ani. „Imi amintesc de o intamplare amuzanta: avea vreo 70 si ceva de ani cand s-a dus la garaj si le-a spus oamenilor de acolo ca este un zgomot putin suspect la motor. «Eu cred ca ar fi cutare faza», le-a spus ea mecanicilor. Mecanicul s-a uitat la ea: «Ce vrea si baba asta? Se pricepe la motoare?». S-a dovedit apoi ca mama avea dreptate. De atunci, muncitorii au avut un soi de respect extraordinar pentru ea“.

In sala de concerte salasluieste un pian, la care se asaza maestrul Dan Grigore, in aplauzele noastre, si incepe sa interpreteze Chopin. Mihai Brancoveanu este vizibil emotionat. Muzica domneste si ne transpune intr-o lumea ireala, lipsita de griji si necazuri.
Duminica regala se incheie cu melodia despre Ursitoare: „Sunt cele care intorc firul vietii“, spune Dan Grigore, care ne multumeste la finalul microrecitalului.

La final, Mihai Brancoveanu lasa un mesaj in cartea oaspetilor: „Multumim pentru minunatele momente petrecute in acest palat unde amintirea stramosilor si a Marthei Bibescu mai este inca, cat se poate de vie“. Semnat, Mihai Brancoveanu, 7 aprilie 2013.

Scriitorul Sorin Turturica ne-a dat spre publicare si un pasaj dintr-un dosar aflat la Securitate. Cea care dadea cu SS (subsemnatul) era o prietena de familie, Ioana:
„MINISTERUL AFACERILOR INTERNE / STRICT SECRET/ 0123/I Din 18.XI.1963. Catre MAI/Directia a III-a: «Va informam ca recent regina Belgiei ELISABETA a intervenit la Legatia R.P.R. din Bruxelles pentru a se aproba acordarea vizei de iesire definitiva din tara a numitului BRANCOVEANU C-TIN, BRANCOVEANU MARIA, sotia sa si a celor doi fii ai lor, BRANCOVEANU C-TIN si BRANCOVEANU MIHAI, toti cu domiciliul in Bucuresti, str. Alexandru Popov nr. 55. (...)

BRANCOVEANU C-TIN (...) La 17.VIII.1959 a fost retinut de organele M.A.I. pentru uneltire contra oranduirii sociale. A fost condamnat la 8 ani inchisoare, in prezent este incarcerat la Penitenciarul Gherla.

Are un frate MATEI plecat in Franta din 1946 . „In ziua de 11 ianuarie (1964), inainte de masa, am fost la doamna Brancoveanu Maria, unde mai era o persoana, fost director (roman) al unei firme germane de aviatie. Dupa ce a plecat, am ramas singure si am vorbit de sotul ei care este inchis. Mi-a spus ca e la Gherla si ca a auzit ca a fost pus la bucatarie, ceea ce pentru ea este un semn bun, deoarece crede ca e o masura premergatoare eliberarii lui (adica un regim alimentar mai bun si mai deosebit). Mi-a spus ca ea traieste din banii pe care ii trimite sora ei din Anglia si o prietena. Ii primeste prin banca si revin la 1 200 lei pe luna, dar acum ca fiul ei e la universitate si nu mai castiga, suma nu mai este suficienta si ar vrea sa mai faca si ea ceva. M-a intrebat daca cred ca ar putea da lectii.

Fiul ei cel mare este un student excelent si, cu toate ca a fost laudat in public, totusi nu i s-a dat bursa, desi dupa note si venit i s-ar cuveni.

Am vorbit despre vizita ministrului Angliei, Murray, si ea a spus ca au fost foarte draguti, atat doamna Murray, cat si ministrul. Au stat cam trei sferturi de ora si Murray a intrebat-o daca ii e frica (de faptul) ca el a venit acolo s-o vada. I-a raspuns nu, caci daca ar fi intrebata de organele de Securitate de ce l-a primit ar raspunde ca nu putea sa-l dea afara pe ambasadorul englez. Murray a intrebat-o foarte mult despre sotul ei, ce face in inchisoare, care este starea sanatatii lui, daca lucreaza. S-a interesat foarte mult de el. A mai intrebat-o care este situatia cu plecarea ei, daca mai stie ceva. La care ea a raspuns ca din partea autoritatilor romane nu stie nimic, dar ca de la sora ei stie ca, pentru moment, adica pentru un timp, plecarile au fost sistate, dar ca ea in Anglia nu a primit un raspuns negativ si ca trebuie sa mai astepte.

Am mai intrebat-o daca Murray i-a spus sau i-a dat sa inteleaga ca ar putea el sa intervina pe langa cei in drept pentru ca sa poata pleca cu copiii si sotul. Mi-a raspuns ca in chestiunea aceasta nu i-a spus nimic.

Deoarece conditiile in care locuieste sMariat Brancoveanu sunt foarte saracacioase (in mansarda, mobila putina si rupta, fara covoare si perdele), am intrebat-o daca Murray a facut vreo remarca despre aceasta stare de lucruri. Mi-a raspuns ca nu.»“

de Anca Lapusneanu - 8572 afisari
 
         
 
4.3 - 4 voturi