Acest text nu va fi o cronica de film. Dar am vazut un film documentar despre Marilyn Monroe care merita mai mult decit o cronica. Dupa opinia mea, merita predat la scolile de film ca o poveste despre cum gloria de actor poate fi periculoasa, chiar mortala.

Marilyn se chema, in copilarie, Norma Jeane. Dupa ce, in adolescenta, si-a luat numele de scena, Marilyn n-a mai putut trece la virsta urmatoare: a ramas imatura, n-a mai avut adultete. Cazul merita studiat de psihanalisti, numai ca ochelarii lor de cal vor cauta traumele din care deriva viata sexuala a actritei si vor gresi. Asa a gresit si Greenson, psihanalistul vedetelor de la Hollywood, care a „tratat-o“ in lunile ce aveau sa fie ultimele pentru Marilyn.
Filmul se numeste Marilyn, ultimele sedinte si a devenit posibil dupa ce, in 2005, John Miner, unul dintre medicii legisti prezenti la autopsia actritei, fascinat de misterul mortii ei, a descoperit, chiar in posesia lui Greenson, o banda de magnetofon pe care Marilyn, cu citeva zile inainte de a se sinucide, s-a inregistrat in scopul de a-si continua terapia. Greenson lipsea din Los Angeles. Era in Europa si plecase acolo, de fapt, ca sa nu mai fie in preajma obsesiei care devenise, pentru el, pacienta sa. Obsesia era dubla: Greenson simtea ca devenise dependent de Marilyn si isi dadea seama ca nu o poate intelege prin ochelarii de cal ai psihanalizei. Pasiune erotica, pe de-o parte. Esec profesional, pe de alta parte. Marilyn nu facuse nicio pasiune erotica pentru Greenson, iar Greenson n-a putut intelege ca Marilyn nu evoluase inca pina la virsta sentimentelor pasionale. Esecul lui Greenson venea dintr-o inadecvare de situatie: un copil i se confesa ca si cum ar avea nevoie de psihanalist, ca si cum ar fi un adult cu probleme tratabile prin terapia freudiana. Marilyn a devenit vedeta fara a fi urmat scoala de actorie si fara a avea cu adevarat niciun fel de educatie (chiar daca terminase liceul). Din tot ce auzea prin lumea adultilor i s-a parut ca intelege ceva despre psihanaliza: e vorba, acolo, de sex. De aceea s-a dus la New York, la Actor’s Studio, o scoala de actorie pe baze freudiene. N-a invatat nimic acolo. N-a devenit nici mai actrita, nici mai adulta. A ramas copilul fara adultete care era si in adolescenta. Nu-i lipsea nimic. Nimic, in afara de adultete. Un copil printre adulti. Acelasi destin l-a avut si Michael Jackson. Numai ca el a avut parte de psihologi care l-au inteles si l-au pus sa vietuiasca printre copii. Si el, in ciuda virstei, ramasese inadult.
Cum se manifesta inadultetea in cazul lui Marilyn? Sexul n-a apucat niciodata, in cazul ei, sa fie asociat cu dragostea adulta. A ramas asociat cu pofta de joaca a copilului. Fiind acum printre adulti, Marilyn nu stia sa si-i apropie decit prin acest joc: hai sa facem sex. Actrita marturisea ca, de la o vreme, nu mai putea avea orgasm. De multe ori, bodyguarzii au gasit-o, fugita din hotel, in parcul din apropiere, unde oferea oricui sex gratis, intr-o joaca ce parea nebunie.
Marilyn n-a fost nebuna. Nici traumatizata in copilarie astfel incit sa mosteneasca complexe sexuale. Tocmai faptul ca n-a avut nici macar complexele etice pe care ti le da educatia de adult a facut-o sa se simta printre adulti o straina. Despre asta ii vorbea lui Greenson. Dar Greenson avea ochelari de cal. Marilyn a murit si pentru ca s-a increzut intr-o stiinta incapabila sa inteleaga sufletele normale – aceasta psihanaliza care pe multi mai mult i-a imbolnavit.