Jubileul de diamant al Reginei Angliei, sarbatoare de miliarde. Sase miliarde!

In Regatul Unit, primele cinci zile ale lunii iunie au fost dedicate Reginei Elisabeta a II-a, care a sarbatorit cu fast implinirea a 60 de ani de la urcarea pe tronul Marii Britanii.
Vineri, 1 iunie, manifestarile prilejuite de Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a au debutat cu un pranz oficial oferit de Majestatea Sa, la eveniment participand principalele familii regale din lume, dar si printul William si sotia sa, Kate. Printul William a obtinut calificarea de capitan pe elicopterele de salvare Sea King cu cateva zile inainte de jubileu, dar nu a anuntat pe nimeni decat dupa evenimente, deoarece nu a vrut sa-si eclipseze in vreun fel bunica. Calificarea de capitan in misiuni de salvare este foarte greu de luat, standardele sunt foarte mari si rigoarea este extrema. Altfel spus, William ar fi avut toate motivele sa fie mandru de reusita lui, si nu a facut-o - anuntul a fost simplu si sobru, dupa jubileu.

Familia regala din Romania a fost reprezentata de Principesa Margareta si Principele Radu, care au luat parte la toate manifestarile importante din cadrul grandioasei desfasurari de forte.
Prima zi (sambata, 2 iunie), a fost marcata de derby-ul Epsom, singurul in care caii reginei nu au fost premiati pana acum. Imediat dupa a urmat o demonstratie aeriana a „Sagetilor rosii”, fortele aeriene regale ale Marii Britanii. La sfarsit, in prezenta a 130.000 de oameni, regina a inmanat cupa jubiliara pentru cursele hipice din acest an.
A doua zi a Jubileului de Diamant (duminica, 3 iunie), intreaga suflare britanica a participat la Jubilee Big Lunch (Marele Pranz al Jubileului): oamenii din Marea Britanie si Irlanda de Nord au luat pranzul in strada, din cele mai mici asezari rurale pana la marile orase, in frunte cu Londra, impartind masa de pranz cu vecinii si prietenii. Ideea de baza a acestei etape este consolidarea relatiilor din interiorul comunitatilor si dintre comunitati.
Tot duminica, Regina a vizitat si Royal Barge, ambarcatiunea adaptata special pentru procesiunea de pe Tamisa. Intr-o procesiune impresionanta, 1.000 de ambarcatiuni (caiace, baleniere, pirogi, slepuri sau gondole) au plutit pe apele raului londonez intr-o eveniment fastuos, asemanator celui din timpul regelui Charles al II-lea (secolul al XVII-lea). Nici sportivii celebri nu au lipsit de la parada de pe Tamisa: medaliatii olimpici cu aur Matthew Pinsent si Steve Redgrave au insotit alaiul naval intr-o alta ambarcatiune.
La bordul barjei regale care a navigat 11 kilometri pe Tamisa, de la Podul Battersea pana la destinatia finala, Tower Bridge, s-au aflat si Printul Philip, precum si Kate, William, Harry, Printul Charles si sotia sa Camilla. Securitatea cortegiului a fost asigurata de 190 de nave, coregrafia „baletului” nautic fiind pregatita cu luni de zile inainte. Peste 6.000 de politisti au supravegheat evenimentele de la Londra, in vreme ce 7.000 de agenti de securitate au fost trimisi pe malurile fluviului Tamisa.
In a treia zi a manifestarilor dedicate reginei (luni, 4 iunie), 2012 felinare au fost aprinse succesiv, de la Tonga, din Pacific, pana la Londra, unde insasi Regina Elisabeta a II-a a aprins al 2012-lea felinar pe bulevardul Mall, decorat cu steagurile Regatului Unit. Ziua s-a incheiat cu un concert extraordinar (precedat de un picnic) desfasurat in fata palatului Buckingham, la care au participat: Sir Paul McCartney, Stevie Wonder, Sir Elton John, Sir Tom Jones, Robbie Williams, Jessie J., Ed Sheerin, JLS, Kylie Minogue, Annie Lennox, Alfie Boe, Grace Jones, Shirley Bassey, Sir Cliff Richard, Renée Fleming si Gary Barlow. Aproximativ 570.000 de oameni, dintre care 70.000 in piata din fata palatului, au asistat la acest eveniment muzical unic.
La sfarsit, Regina Elisabeta a II-a a urcat pe scena, alaturi de muzicieni, si a fost intonat imnul national al Regatului Unit, God Save The Queen. Ulterior, Majestatea Sa a aprins Flama Nationala de pe Mall, ultima dintre cele 60 de flame care au fost aprinse pe tot cuprinsul tarii, in semn de omagiu pentru cei 60 de ani de domnie.
Plimbarea cu caleasca, un obicei pe care Elisabeta a II-a il respecta
Finalul ceremoniilor prilejuite de aniversarea a 60 de ani de la urcarea reginei Elisabeta a II-a pe tron (marti, 5 iunie) a fost dedicat traditionalei plimbari a reginei, fiului sau, Charles, si a sotiei acestuia, Camilla, intre Palatul Parlamentului si Palatul Buckingham, intr-o caleasca descoperita, cea care i-a purtat pe printul William si Kate la nunta lor din 2011. In ultima seara de sarbatoare, regina i-a salutat de la balconul palatului Buckingham pe toti cei veniti sa o vada, si a asistat la o parada aeriana alaturi de alti membri ai familiei regale. In afara de aceste doua momente, peste 4.000 de faruri au fost aprinse in Marea Britanie si in jurul lumii - dintre acestea aproximativ 200 doar in Wales. Cel din urma far din Marea Britanie a fost aprins de Elisabeta a II-a, focul de artificii de la Palatul Buckingham fiind anuntatorul punctului terminus al Jubileului de Diamant.
Adrian Postelnicu, corespondent Digi24 la Londra, a punctat pentru revista VIP cateva dintre cele mai importante reactii din timpul jubileului: „In general, a fost o sarbatoare a mandriei nationale, care le-a amintit tuturor englezilor de ce sa fie mandri ca sunt britanici. MS Regina este o constanta intr-o lume schimbatoare, un simbol viu al demnitatii si al serviciului public facut cu modestie si eleganta, fara emfaza cu care romanii, de exemplu, sunt mult prea obisnuiti. Fara indoiala ca entuziasmul a fost vizibil cand MS Regina a aparut la celebrul balcon al Palatului Buckingham. Per total, presa franceza scrie despre Marea Britanie cu un amestec de ironie si admiratie. Londra este singurul oras european care conteaza cu adevarat, in care se intampla lucruri, in timp ce Parisul este un muzeu imens in care se mananca bine, dar atat - iar jurnalistii din Hexagon stiu lucrul acesta.
Presa franceza a descris admirativ fastul festivitatilor, dar pe alocuri nu s-a putut abtine de la inevitabilele impunsaturi legate de o anumita desuetudine a monarhiei sau remarci despre Perfidul Albion, care face fata ploii intr-o zi de sarbatoare.
La un moment dat, MS Regina le-a spus britanicilor ca este «coplesita» sa vada bucuria cu care s-au reunit cu ocazia jubileului. De cate ori vedem un sef de stat care isi declara smerenie fata de cei pe care ii slujeste cu atata naturalete si demnitate si intr-un mod atat de sincer?
Incepute inca din luna februarie, evenimentele dedicate Jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii au fost onorate cu participarea tuturor reprezentantilor monarhiilor importante din lume, cu exceptia caselor regale din Spania, Bhutan, Cambodgia si a sultanatului Omanului.
Jubileul de Diamant al Reginei a costat economia nationala a Marii Britanii nu mai putin de sase miliarde de lire sterline.

de Alexandru Stratan - 3224 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi