Ajuns la venerabila virsta de 94 de ani, Ion Diaconescu pare mai preocupat ca oricind de ceea ce se va intimpla cind va trece dincolo, convins fiind ca nu mai are mult de tras. Vaduv, ros de suferinte, cu o sanatate extrem de fragila, si-a pus totul la punct. Stie cui da apartamentul din Unirii si terenul de la tara. Are multi nepoti, care se ocupa de el. Cit despre partidul lui (PNT), pentru care si-a distrus tineretea in temnitele comuniste, ei bine, Ion Diaconescu ii cere ingaduinta Celui de Sus: un bob zabava, pentru a pleca linistit ca i-a implinit vointa lui Maniu: „Nu lasati partidul sa moara“.

Am constatat cu surprindere ca multi conationali de pina in 30-40 de ani nu mai stiu cine este Ion Diaconescu. E pacat, caci omul acesta este „istoria vie“ a Romaniei. Putini politicieni de azi ar avea curajul sau inconstienta de a fi gata sa moara pentru un ideal… L-a sprijinit pe Emil Constantinescu la alegerile prezidentiale, dar azi abia se mai poate misca. Umbla numai cu ajutorul celor care-i stau aproape sau al cadrului metalic. Sa vorbeasca mai mult de zece minute este un efort imens pentru singurul plamin functional al acestui om. Cu greu inghite cite ceva. Este regalist pina in virful unghiilor, dar nu-l mai apreciaza pe rege, din motive pe care singur ni le explica.
S-a casatorit la aproape 50 de ani, fara a cunoaste insa fiorii din stomac ai unei mari iubiri, ci linistea si sprijinul oferit de partenera de viata. Fiind atit de bolnav la iesirea din puscarie, a preferat sa nu aiba copii… Cine i-ar fi crescut daca  bolile l-ar fi rapus? Cu toate acestea, are multi nepoti.
La aproape 95 de ani, Ion Diaconescu ii cheama pe taranisti la unificare. Recunoaste gruparea condusa de Victor Ciorbea, nu pe cea a lui Aurelian ­Pavelescu (acesta l-ar vrea sef pe ex-premierul ­Radu Vasile).

„Ma doare sufletul cind vad ce se intimpla cu partidul pentru care am suferit 17 ani“
In ultimii ani nu v-a mai vazut ni­meni, domnule Diaconescu…
M-am retras din viata politica. Doar din activitate, nu insa si in ceea ce priveste dorintele si idealurile mele politice. Din pricina virstei, a batrinetii, a betesugurilor, a suferintelor, nu am mai putut sa apar. Am dat „binecuvintari“ doar de la distanta; au venit ei la mine acasa. Insa m-am atasat total de acest partid, pentru care am sacrificat cea mai mare parte a vietii mele.

Nu va doare sufletul cind vedeti ce s-a ales de acest partid, pentru care ati zacut 17 ani in inchisoare? Aproape ca a murit si el.
Ma doare. Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intilnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cind conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara“. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ginditi-va ca atitea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cind compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sint un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atita suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde.

Credeti ca acest partid taranist – infiintat in 1926 de Maniu, interzis apoi de comunisti, reinfiintat de Coposu si dvs. dupa revolutie, ajuns la guvernare, va mai fi acolo unde era pe vremea dvs.?
Eh… In tot cazul, datoria noastra este sa luptam, sa incercam. Nu-i musai sa ajungem la putere sau sa avem ministri sau mai stiu eu ce, insa este obligatoriu ca principiile pentru care am luptat si inclusiv lupta sa ramina in paginile de istorie a tarii. Este foarte important. Am acumulat atita suferinta - atit eu, cit si multi prieteni… Am stat 17 ani in puscarie. M-au luat la 30 de ani si m-au tinut pina la 47.

La 30 de ani era in virful ierarhiei, la 47, toti i-au intors spatele
Cind ati intrat la puscarie, erati un tinar cu legaturi puternice la virful tarii. Ce-a ramas din acel tinar in omul de 47 de ani, chinuit cumplit de foame, batai si izolare, timp de 17 ani? Ati trecut prin chinurile iadului. V-au dat drumul, intr-un final, iar atunci toti prietenii de dinainte v-au intors spatele… Erati nepotul lui Mihalache, al doilea om in PNT, dupa Maniu.
Am incercat, dar nu am avut niciun succes. Toti imi gaseau cite o hiba, cind aflau ca veneam din puscarie. Erau politicosi, dar nimeni nu ma lua in spatiu, sa am buletin de Bucuresti, pentru a ma putea angaja. Garsoniera in care locuisem, in urma cu 17 ani, imi fusese luata. Spuneau ca nu mai au loc… La aproape un an de la iesirea din inchisoare, mi s-a permis sa muncesc la Ascensorul. Acolo am ramas pina la pensie. M-am casatorit cam la un an dupa eliberare.

Va mai amintiti cum a fost? Va cu­nos­teati dinainte?
Nu. Eu nu mai stiu acum cum a fost. Nu mai stiu prea multe… Ne-am cunoscut la o reuniune de familie. Eu aveam o virsta, eram constient ca aveam nevoie de un suport familial, nu de iubire... Eu, din nefericire, sint o persoana epuizata, care numai de dragoste nu poate sa vorbeasca. Ma gindesc numai la ce va fi dupa mine.

De bolnav ce era, a refuzat sa aiba copii…
Ati ramas vaduv de un an. Nu aveti copii, dar… nu v-ati dorit?
Am iesit atit de beteag si cu atitea suferinte din puscarie, ca nu am mai facut copii.

Frati aveti?
Da. Am avut, mai degraba. Am mai ramas citiva. Toti s-au dus, se duc… Am avut o familie numeroasa. Tatal meu, Popescu dupa numele de nastere, a fost preot si a facut multi copii. O sora de-a lui, casatorita tot cu un preot, Diaconescu, m-a infiat pe mine si pe o alta nepoata, pentru ca nu aveau copii. Deci unchiul si matusa mi-au devenit parinti adoptivi.

Citi frati ati fost?
Sapte. Eu sint al cincilea. Mai traieste cel mai mic, care-i tot preot. De vreun secol, avem o generatie de preoti. E la tara, in comuna Cindesti din Dimbovita, nu aici, in Bucuresti. Ultima data ne-am vazut de Sfintul Ioan.

„Am aranjat actele de succesiune. Tot ce am ramine nepotilor“
Va descurcati tare greu. Cine are ­grija de dvs.?
O doamna are grija, dar mai vin si nepotii mei destul de des. Nevasta-mea a murit anul trecut, pe 30 mai. Am locuit aici, in casa asta din zona Unirii, impreuna cu ea. Am aranjat o succesiune si pentru apartamentul acesta, dar si pentru proprietatea de la Botesti, pentru ca am avut si eu acolo ceva, de la parinti. Beneficiari vor fi nepotii mei. Am multi nepoti. Pe dvs. va preocupa mult problemele mele familiale, dar pe mine, nu.

Ce va vine prima data in minte cind va ginditi la sotia dvs?
Viata linistita, familiala. Am avut o viata linistita, caci ne-am casatorit tirziu. Eu aveam aproape 47 de ani, iar ea avea vreo 40. Adica era treaba serioasa, nu cum se face astazi, cind sotul are 70 de ani, iar mireasa 20 – casatorii doar pentru obtinerea unor bunuri si bogatii. Poate ca, daca ar fi fost la 20 de ani, as fi trecut prin acea viltoare de sentimente, dar la aproape 50 de ani, dupa toate suferintele din puscarie, imi doream siguranta, intelegere, liniste. Am devenit, probabil, mai intelept.

Ce va place sa mincati?
Mai nimic. Acum, la batrinete, maninc greu. Consum brinzeturi, salate. Nu am avut pretentii… Foametea a fost cea mai grea boala a mea. De la iesirea din  puscarie iau un pumn de medicamente pe zi sa-mi pot duce zilele. Au fost perioade cind, de foame, nu ma puteam ridica in picioare. La Aiud m-au tinut in lanturi, pe ciment, timp de sase luni. Am suferit de foamete crunta. Azi, astia se duc la puscarie ca la seminar. Eu am fost chinuit cu foamete, batai si umilinte pentru niste principii.

Partidul dvs. era desfiintat… Dupa 17 ani de detentie, ati continuat totusi, in mare secret, sa va intilniti cu ceilalti taranisti care mai erau in viata. Maniu si Mihalache murisera in inchisorile prin care ati zacut si dvs. Coposu insa scapase cu viata…
In puscarie nu era permis sa faci politica, dar dupa eliberare am continuat, clandestin si extrem de discret, cu toate riscurile unei noi arestari. Am trait aceasta teroare. Era perioada in care Dej si apoi Ceausescu au tinut sa isi restabileasca relatiile cu Occidentul si atunci – nu la prima abatere – gata, ma arestau. Mai intii ma anchetau, ma amenintau si apoi continuau mai discret.

Dupa revolutie ati refacut Partidul Taranist…
Da, dar trecusera doua generatii de la Maniu pina atunci. Oamenii aceia nu mai erau in viata, doar citiva dintre cei tineri, care ma intrebau cine a fost Maniu sau Mihalache. Am incercat sa punem partidul in functiune, asa cum a spus Maniu. Insa a fost greu. Au existat urmatoarele fenomene: noi, care, la venirea comunistilor, reprezentam tineretul taranist, eram trecuti de 70 de ani si mare lucru nu prea puteam face. Al doilea fenomen a constat in faptul ca, in lupta asta a noastra impotriva comunismului, ni i-am facut dusmani pe comunisti. Atunci, la revolutie – eveniment care nu a fost o schimbare a spectrului politic din tara - dupa ce l-au omorit pe Ceausescu si i-au inlaturat pe alti citiva, au ramas in continuare aceleasi cadre, aceiasi oameni, precum si ura lor impotriva noastra. Ne-au tratat tot cu reticenta.

Ati ajuns apoi in cercurile politice, in virful tarii. S-au facut anchete, pri­meati rapoarte de la serviciile se­­crete. Care au fost teroristii?
Or fi fost asa, citiva, de afara, dar nu s-a gasit cineva anume. Revolutia, de fapt si de drept, a fost cauzata de evolutia vietii politice mondiale; in Rusia a venit Gorbaciov, care a vrut sa faca schimbari; in Occident s-a gasit un punct de sprijin. De fapt, semnalul l-a dat Gorbaciov. In toate tarile au aparut mici revolutii. Ultima a fost la noi. La noi or fi fost si citiva teroristi, dar daca nu i-a prins guvernul lui Iliescu, cum sa-i prindem noi? Nu s-a facut insa o ancheta, pentru ca, din cite stiu de la Emil Constantinescu, care era presedintele sustinut de Conventie (PNT si PNL) la ora aceea, nu erau niste actiuni ale unor structuri special create; erau grupuri de reactionari fata de regim. Dar nu astia au schimbat puterea vietii politice, ci faptul ca, dupa aceasta revolutie, multe dintre cadrele regimului trecut au ramas.

Dar dvs. ati ramas in relatii bune cu Ion Iliescu, desi faceati parte din tabere adverse si, in plus, era unul dintre acele cadre despre care spuneti ca au venit din regimul trecut, dupa revolutie.
Da, sigur ca da, dar in sensul ca ne felicitam de sarbatori… Nu pot spune ca sintem prieteni.

Da, stim, va suna primul de Sfintul Ioan, sa va ureze „La multi ani…“
Da. Cine v-a spus? Iliescu?

Da.
Acum vreo zece ani, la o astfel de sarbatoare, a venit cineva la mine si mi-a spus: „De aici, ma duc la domnul Iliescu. Aveti ceva sa-i transmiteti? Urari sau altceva…?“; „Pai, zic, eu sa-l felicit? El e mai tinar. El sa ma felicite, nu eu“. A plecat de la mine si nu stiu ce i-a spus, dar de atunci, Iliescu ma suna in fiecare an, sa ma felicite. Cam asta este povestea. Bine, eu am intretinut relatii cordiale cu toti politicienii, indiferent de orientarea lor. Sint crescut in spiritul vechii democratii, iar adversarii politici nu-mi sint dusmani de moarte, ci oameni cu care pot vorbi, lucra...

Sintem, ca tara, acolo unde ati crezut ca vom fi dupa revolutie?
Noi am crezut ca o sa fim in rindul lumii, alaturi de Occidentul democrat. Dar acum, din pacate, am ajuns ultimii din Europa. Nu stiu, parca doar Albania mai e in urma noastra.

Cum ii vede seniorul pe politicienii de azi. PNT ar avea nevoie si de ajutorul lor
Ce politicieni de acum va atrag atentia?
Din cei de azi? Partidul nostru, fiind mai izolat, a incercat tot felul de aliante. Trebuie duse tratative cu fortele care ne pot ajuta sa punem partidul pe picioare. Trebuie sa vorbim cu cei care ne pot ajuta. Chiar si cu Basescu, daca intervine si ne ajuta sa se faca totul drept. El are influenta in justitie. Exista Partidul Taranesc, pe linia lui naturala, dar si tot felul de alte asociatii din astea, care deriva din el. Ei se numesc taranisti pentru ca vor unii sau altii sa se numeasca presedinte de partid… Nu numai Basescu ne poate ajuta, ci oricine din fortele astea puternice – si liberali, si pesedisti, si pedelisti. Daca ne-ar ajuta sa reintram in normalitate, noi am fi incintati. Consider ca este si datoria lor sa ne sprijine sa reinfiintam partidul. La ora actuala, s-a transformat. Trebuie sa ne ajute, caci noi sintem pastratorii acestui tezaur, adica democratia. Pentru asta am putrezit in puscarii. Sa ne ajute! Ramura asta cu Ciorbea si Sarbu ma reprezinta.

Ce parere aveti despre inchiderea spitalelor? Va afecteaza si pe dvs.?
Un batrin dintr-un sat nu poate sa se deplaseze la spital, pentru ca acesta nu mai exista. Trebuie sa se opreasca undeva, chiar daca guvernantii se gindesc doar la economie. Eu am nepotii care ma ajuta (n.r. – nepotii nu stau permanent cu el, dar vin totusi zilnic). Din pensie mi s-a taiat, dar putin (n.r. - nepoata, care se afla alaturi de politician cind stam de vorba, adauga: „A trait modest toata viata; cine a mincat 17 ani terci in inchisoare nu se plinge de insuficienta banilor“).

De celelalte forte politice ce parere aveti?
UDMR joaca o carte foarte interesanta. Voteaza in functie de ce drepturi are de obtinut. Sondajele arata ca PSD si PNL au sanse la alegeri. Sint mai apropiat de liberali. Pe Antonescu l-am cunoscut cind era tinar. Cind eu eram presedinte la Camera Deputatilor, PNTCD si CDR, el era in parlament.

Aveti aproape despre toti o opinie. Dar Oprescu, ca primar, cum vi se pare? Stim, puteti estima mai mult din ceea ce vedeti la tv, pentru ca sanatatea precara nu va mai permite sa iesiti in oras.
Nu s-a comportat rau ca primar, dupa cite am vazut eu la televizor, dar nu cred ca are sanse prea mari. Nu are un sprijin prea mare.