Ion Dichiseanu, un spin este un trandafir...!
    POZA:
   
 

Ion Dichiseanu, un spin este un trandafir...!

Viata actorului Ion Dichiseanu este o piesa in care se exerseaza repetitiv rezistenta. Aceasta se focalizeaza asupra unui om blind, desi aparent sigur pe sine, autoritar. Reevaluind continuu trairile si retrairile, Ion Dichiseanu acumuleaza experiente de viata fara a se comporta autoritar, prin descatusarea energiei, incercind sa se impuna suficient de explicit si eficient prin calm, buna-cuviinta, tenacitate, ascunzind gindul pe care il are despre cineva, daca nu este tocmai bun, si asteptind indreptarea lucrurilor care il supara. Acest exercitiu de incredere a esuat uneori, actorul trebuind sa ia totul de la inceput...

Trenul vietii a plecat din gara Adjud
Ce secret al rezistentei aveti, maestre Ion Dichiseanu?
Secretul rezistentei mele exista sau nu. Sint si nu sint rezistent. Ceea ce-i clar si definitiv in constiinta mea e faptul ca sint om in viata si actor in actorie, cautind, in ambele, firescul. Exist si razbat prin trairile mele din viata, deopotriva cu cele din film, dar fiecare parte are claritate in sine.

Sa nu parasim prea curind „gara“ Adjud...
La Adjud m-a adus barza. Locul copilariei mele mi-a ramas in amintire cu o gara cenusie, lungile convoaie de vagoane, padurea Lahovari, prin care treceam in drumul catre scoala, unde invatatorul Patrascanu mi-a pus intiia data condeiul in mina…

Si, fireste, prima iubire…
Cred neintrerupt in iubire. Sint forever young (mereu tinar). Prima dragoste careia i-am inteles dulcele chin nu a fost chiar la Adjud, ci mai tirziu, pe la 15-16 ani. Invatam la Dimitrie Cantemir si am iubit o fata... pe Tanta Cretu. Dupa ce valurile vietii ne-au purtat pe drumuri diferite, nu am mai intilnit-o mult timp, pentru ca, la debutul meu pe scena, coborind printre spectatori, sa intilnesc o doamna, in compania unui domn, iar ea sa ma prinda de mina si sa rosteasca: „Stii cine sint? Dragul meu, eu sint Tanta Cretu…!“.

Iar prima dragoste adevarata?
Actrita Irina Gardescu. Am fost impreuna un an si jumatate. Aveam 26-27 de ani…

Inca nu am ajuns la Bucuresti. Trenul vietii mai stationeaza la Adjud…
Da. In el va urca, intr-o zi tragica, familia mea si va pleca, prizoniera, intr-un lagar german. Fiind ceferist, regulator de circulatie, tatalui meu i se impunea sa conlucreze cu nemtii, care controlau, in timpul razboiului, intreaga retea de linie ferata din Romania. Era la Adjud un neamt care frecventa des casa noastra, impreuna cu alti musafiri nepoftiti, tot fritzi si ei. Cind ne-am desprins de Axa si am trecut de partea Aliatilor, la 23 august 1944, aceiasi nemti pe care ii ospeteam ne-au ocupat casa, au indreptat armele asupra noastra si ne-au somat: „Sinteti prizonieri!“. Ne-au dus fortat in gara, ne-au urcat in vagoane de marfa si ne-au expediat spre lagarul de la Salzburg. Eram cinci frati (ceilalti fiind casatoriti si la casele lor), mama si tata. In tranzit, prin Ungaria, oamenii ne dadeau piine si apa. Tot ungurii s-au opus exterminarii noastre, invocind faptul ca eram civili. Cind am, azi, ocazia sa trec prin Salz­burg, ma opresc din calatorie si trec sa revad unde a fost lagarul, cu o retraire co­plesitoare. In locul lui se afla acum o fabrica de bere si un restaurant.

Idila nemuritoare cu „frumoasa spaniola“...
Sa vorbim despre viata. Interpretarea actoriceasca v-a adus celebritatea, dar sa venim mai aproape de inima: la iubire.

E mai frumos, desi uneori dureros. Sa vorbim despre „frumoasa spaniola“.
Este o pagina a vietii mele. Iubesc sa vorbesc despre Sarita Montiel. Am iubit-o cum iubesc iubirea, viata, omul… Nu pot trai fara dragoste, e sprijinul meu! Iubesc omul, asa cum spunea Dostoievski: „Iubesc omul napastuit, neajutorat, caruia neoamenii stapinirii-i atirna lanturi la picioare. In numele acestei iubiri, ma voi lupta, frate, cit voi avea putere in mine, si te voi salva!“.

Pe cine ati iubit: omul sau artista Sarita Montiel?
Cine a vazut-o a iubit omul, cine a cunoscut-o si inteles-o in cintec si film a iubit artistul. Eu am cunoscut-o, am ascultat-o, am inteles-o: am iubit si omul, si artistul.

Unde v-ati intilnit?
In Liban, la Festivalul International de Film de la Beirut. La o receptie particulara, am fost trecut pe lista cu numele John Dicksen. Nu indrazneam sa o invit la o cafea sau la un restaurant, cu diurna mea. Un an mai tirziu, a venit sa cinte in Romania. La Sala Palatului, a intrebat de actorul John Dicksen. Nici prin cap nu-i trecea cuiva ca omul cu asa un nume ciudat puteam fi eu. Dar Sarita a descris tot ce stia despre mine si, in cele din urma, am fost identificat. Ma prefera ca prezentator de spectacol, asa ca cineva mi-a spus: „Tovarasu’, vino! Sara Montiel nu vrea sa cinte decit daca o prezinti.“ M-am dus, cum sa nu? Scinteia idilei noastre a scaparat. La fiecare spectacol ii aduceam un trandafir rosu, iar ea cinta cu el pus in par, tot spectacolul.

Este mai in virsta cu sase ani…
Da, dar nu am nicio prejudecata in legatura cu acest lucru.

De la trandafirul din par pina la floarea dragostei din inima... cararea a fost scurta?
A urcat, deci, pe scena Salii Palatului, am prezentat-o, a cintat. In ultima seara a programului de concerte in Romania, am primit o scrisoare de la Solana, dirijorul spectacolului, prin care eram invitat de doamna Sarita la masa de adio, de la Athénée Palace. Dupa aceasta intilnire, Sarita nu a mai plecat la Madrid decit peste mai bine de doua luni.

In cartea pe care ati scris-o, Frumoasa spaniola, frumoasa suedeza, ati destainuit ca Sarita dorea un copil cu dvs.
Asa este. Vointa nu a lipsit, dar au fost probleme. Sarita nu putea face copii.

Cine este „frumoasa suedeza“?
O suedeza frumoasa…

Regimul politic din Romania i-a invins…
De ce nu ati ramas impreuna cu Sarita Montiel?
Distanta si despartirile au luptat impotriva noastra, regimul politic din tara mea ne-a invins. Din Romania nu puteai sa pleci oricind si nici nu puteai reveni atunci cind ai fi dorit. Atit ea, cit si alte celebritati ale filmului mondial mi-au sugerat sa incep o alta viata, in lumea civilizatiei vestice. Dar nu am ales sa imi pa­rasesc tara. Iubirea mea cu „frumoasa spaniola“ a trecut prin ilegalitate, a supravietuit cit i-a fost dat, am fost fericiti, am suferit cit si cum ne-a fost dat…

Nu ati uitat-o pe „frumoasa spaniola“…!
Niciodata! Am si acum pe perete o poza cu ea. Nici Simona nu a putut, dar nici nu a dorit sa o dea jos. Avea consemn din partea „curtii martiale“ a familiei sa nu se atinga de poza Saritei.

Cum a fost reintilnirea?
Cu o mare incarcatura emotionala; m-a rascolit. Am vizitat-o la Madrid, cu Simona, iar ea ne-a vizitat la Bucuresti. Am avut si o intilnire la Surprize, surprize, caracterizata de tonusul acelei emisiuni. A vazut-o pe domnisoara mea, Ioana, a cunoscut-o, fireste, pe Simona. Mi-a spus ca am facut o alegere buna.

Poveste de familie si iubire, ramasa doar o amintire…
Asa a fost? O alegere buna?
Acum sintem divortati.

Povestea unei familii si a unei iubiri a ramas doar o amintire?!
Am divortat…

Ascund sau nu o suferinta aceste raspunsuri?


Ce regretati?
M-am nascut mai devreme cu 34 de ani decit Simona, asta regret...

Intilnirea si iubirea acum destramata, cu Simona, au o „consecinta fericita“: fiica dvs.
Intocmai. Realizarea vietii mele este Ioana, sufletul meu, „mon petit bijou“. Ea tinteste, ca si mine, aceeasi profesie a frumosului, iubirii si nebuniei: cinematografia si teatrul. Este casatorita cu grecul Luis Ilias, care a urmat o facultate de profil tehnic, si nici nu-si dezminte pasiunea si abilitatea etniei pentru comert. Casatoria Ioanei cu Luis inseamna, pentru mine, ca am cistigat un fiu, nu am pierdut o fiica.

Simfonia vietii, simfonia filmului
Ce note au acum portativele simfoniei vietii si filmului, pentru Ion Dichiseanu?
Cu bemoli si diezi. Una spina è una rosa! (Un spin e un trandafir) Alerg sa supravietuiesc. Dar sint „pleine forme“. Anul acesta am avut o vara fierbinte si fara vacanta, ocupata de viata de scena si cea casnica. Mi-am redecorat casa, in care locuiesc impreuna cu Ioana si Luis; continuu sa fac teatru si film. Am terminat, cu Sergiu Nicolaescu, filmul Ultimul corupt, in care interpretez un procuror. Am jucat roluri de taran, pasa, imparat roman, judecator… Imi lipsea „gloria“ de procuror. Ma laureaza cu ea acest film, iata! Pe scena am reluat spectacolele Pluralul englezesc si Scapino. Am turnee prin tara. Timp liber nu am suficient, dar, atit cit exista, trebuie trait frumos…!
de Aurel V. Zgheran - 5875 afisari
 
         
 
3.3 - 12 voturi