Grigore Vasiliu Birlic, fetele umorului inconfundabil

Un unicat, conform etimologiei celui de-al treilea nume al sau, Grigore Vasiliu Birlic si-a trait viata facandu-i pe cei din jur sa zambeasca, indiferent de conditia sociala, de avere sau de culoare politica...

Cracanel din D-ale carnavalului de I. L. Caragiale, Lefter Popescu din spectacolul Doua lozuri de acelasi dramaturg sau Spirache Necsulescu din Titanic Vals de Tudor Musatescu au fost tot atatea roluri care i-au conferit notorietatea simpaticului Grigore Vasiliu Birlic.
Ca orice copil, actorul din Falticeni era atras de lumea fascinanta a circului si in special de clovnii care faceau din orice situatie o sursa inepuizabila de ras: „s...t O simpla grimasa in linistea deplina a orei si toata clasa izbucnea in hohote de ras, dand peste cap lectia...”, nota scriitorul Eugen Dimitriu in cartea Orasul Muzelor.
Dorinta sa de a distra lumea si spiritul sau glumet l-au determinat sa-si aleaga fara niciun fel de ezitare „meseria” de clovn de circ. Nu de aceeasi parere era insa si tatal sau, care ii prevestea tanarului Grigore un viitor stralucit, dar nu in actorie, „o meserie neserioasa”. Ascultator din fire, Birlic da admitere la Facultatea de Drept din Cernauti, aparand ca figurant si in piesele Teatrului National din acelasi oras.

Totusi, genialul actor nu isi abandoneaza visul din copilarie si incearca fara succes sa intre la Conservatorul de Arta Dramatica din Cernauti. Este respins insa de sapte ori, din cauza unui defect de vorbire care il dezavantaja: era peltic. Dupa ce reuseste in sfarsit sa fie admis, Birlic se remarca imediat printr-un puternic timbru personal si o intonatie inimitabila si ajunge sa cunoasca Bucurestiul in 1933, cand este adus de catre regizorul Aurel Maican la Conservatorul din Capitala.
Aici, maestrul Grigore Vasiliu joaca pentru prima data in comedia Musca spaniola, scrisa de vienezii Arnold si Bach si adaptata de dramaturgul Tudor Musatescu si de regizorul Sica Alexandrescu. Tot de la o piesa de-a celor doi vienezi si-a capatat acesta si porecla „Birlic”, chiar titlul respectivei opere. Un an mai tarziu, Grigore Vasiliu debuteaza in cinematografie, aparand in filmul Bing-Bang, alaturi de celebrii Stroe si Vasilache, in Pasi spre luna sau Serbari galante, dar si in piesele adaptate dupa comediile lui Caragiale.
„E foarte greu sa descrii un «monstru sacru», in doar cateva cuvinte... Grigore Vasiliu Birlic era un om la locul lui, comunicativ, modest, nefacand caz ca era vedeta. Pe Birlic l-am cunoscut inca din studentie, prin intermediul filmelor sale. Dupa terminarea facultatii, am fost unul dintre putinii actori privilegiati care au putut juca alaturi de el, in trei filme: Mofturi 1900, Post-Restant si Titanic Vals. Actorul Grigore Vasiliu avea un farmec deosebit, pe care toata lumea il aprecia, intr-un cuvant era carismatic, cum se spune in arta. Bineinteles, fizicul il avantaja in prima faza, dar avea si un anume firesc demn de invidiat. Rar mi-a fost dat sa intalnesc parteneri de platou de talia sa. Alaturi de Birlic nu aveai cum sa nu ai emotii. Ele se proiectau dintr-odata intr-o alta dimensiune sub influenta farmecului sau care eclipsa pe oricine”, a marturisit, in exclusivitate pentru revista VIP, actorul Ion Dichiseanu.

Doi ochi de o infinita tristete
Hazul sau molipsitor si optimismul imbatabil au fost intotdeauna in „maneca” actorului, dovedindu-si utilitatea in cele mai neasteptate situatii... In viata de zi cu zi, Grigore Vasiliu Birlic era pasionat de cursele de cai, de masini, tinea cu echipa de fotbal Progresul si juca carti in noptile din lungile turnee. Dincolo de aceste hobby-uri, Birlic adora sa faca haz de necaz si sa ii vada zambind pe cei din jurul sau, fie ei spectatori sau colegi de scena sau platou...
„Birlic era un om dragut, minunat, cu un simt al umorului unic. O intamplare care si acum ma face sa rad s-a produs intr-o zi, in drumul spre Buftea, unde mergeam sa filmam. La un moment dat, s-a intamplat sa rastoarne mancarica de telina a Valeriei, o fata mult mai tanara, care avea grija sa-i «administreze» portia zilnica. Mereu pus pe glume, Birlic a stiut sa «imbrace» imediat stangacia sa, replicand: «Va rog sa nu-i spuneti nevesti-mii ca n-am mancat toata telina». Era atat de suparat ca s-a rasturnat sufertasul... Alta data, umorul sau a fost de-a dreptul molipsitor: filmam un cadru pentru Post-Restant, unde eu eram iubitul fetei lui -interpretata de actrita Coca Andronescu - inginerul care-i faceam curte. Birlic stia ca personajul meu era inginer de meserie. Intr-o scena, eu o prindeam in lift pe iubita mea, in timp ce tatal sau - Birlic, cobora scarile. Urmatoarea secventa impunea ca eu sa o sarut pe fiica sa. In clipa urmatoare, Coca (n.red. - Coca Andronescu) trebuia sa-mi spuna: „Tata!”, iar eu, din fata liftului, inchideam usa si rosteam replica: „E in reparatii, trebuie sa repar liftul”. Birlic atunci pleaca mai departe... insa a vazut totusi ca am pupat-o. Dupa terminarea cadrului, reactia sa a fost una pe cat de savuroasa, pe atat de neasteptata: «Mai vreau un cadru». Regizorul filmului, Gheorghe Vitanidis, i-a raspuns: «Hai, mai, ca a iesit bine». Birlic a continuat: «Nu, nu. Mai vreau un cadru, mai vreau un cadru»... Cred ca i-a placut nespus scena dintre mine si Coca...”, ne-a povestit Dichiseanu.
Un barbat tandru, romantic, cuceritor, care adora sa le faca curte doamnelor din preajma sa, asa cum il descria Carmen Olaru intr-un interviu acordat ziarului Evenimentul zilei, Birlic a fost casatorit de doua ori, cu Angela Mateescu si apoi cu Valeria Nanci, insa nu a avut copii, dedicandu-si timpul doar actoriei si scenei. „Un om maruntel, insignifiant, cu o figura caricaturala” care avea „in mijlocul acestei fete ilare doi ochi de o infinita tristete, doi ochi de caine batut”, dupa spusele maestrului Radu Beligan, Vasiliu Birlic a stiut mereu sa se mentina intre tragic si comic, asemeni unui echilibrist care merge pe-o sarma. „Foarte ciudat, el traia comedia ca pe-o drama, situatia era comica, nu se stramba sa fie comic... Comicul parca ieșea din ochii lui tristi”, remarca Victor Rebengiuc.
Asa cum avea sa remarce insusi Birlic, actoria si efervescenta sa erau doar o chestiune de minute, de ore, poate de zile... „Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului si a muzicantului, arta actorului este, din pacate, perisabila! Din creatia lui nu ramane nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate, dand actorului un pic de acces la nemurire. (...) Eu, Birlic cel din sala, il urmaresc pe Birlic de pe ecran, dandu-mi seama ca el va supravietui, ca aceasta imagine a artei mele va continua sa traiasca in ochii unui spectator, care nu s-a nascut inca”. Inainte de a muri, in februarie 1970, actorul a mai sustinut o ultima reprezentatie a spectacolului Birlic, cel care-l consacrase cu cateva decenii inainte. Aplauze, zambete, ovationari si un public entuziast, asa a fost sfarsitul carierei urmasului lui Charlie Chaplin sau Louis de Funes...

de Alexandru Stratan - 5812 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi