George Tarnea - balada printre amintiri
    POZA:

George Tarnea - balada printre amintiri

Daca cineva mi-ar fi spus ca, azi, voi scrie niste amintiri despre George Tarnea, la sapte ani de la trecerea sa in eternitate, cu siguranta ca nu l-as fi crezut. Doamna neagra, cea care loveste fara sa aleaga, a vrut insa altfel! In­tr-atit era si este legat numele lui George de tineretea noastra boema a anilor ’65-’70, incit orice istorisire - la timpul trecut - despre poetul Elegiilor dogmatice imi pare, si acum, un lucru in afara ordinii lucrurilor.

Tosca - paradisul boemei. Era o lege nescrisa si, poate tocmai de aceea, de netrecut, a boemei studentesti a anilor ’65 aceea ca, odata devenit student, trebuia sa te arondezi la cafeneaua aferenta facultatii al carei „boboc“ te aflai. Numai dupa ce primeai „botezul focului“ de la mai-marii breslei boeme te puteai numi un om facut! Sferele de influenta erau riguros delimitate: ASE-ul avea Turistul (in Piata Romana), Arhitectura, Filologia, Istoria, Geografia si locatarii Caminului Carpati (deasupra Librariei Eminescu) stapineau Albina. In schimb, noua, ­celor de la Filozofie si de la Drept, plus caminele din Complexul 6 Martie, ne era rezervata Tosca. Asa incit, venit eu „la filozofie“ (pastrez grafia vremii!) din Caracalul natal - dupa o halta la facultatea de limbi slave, fostul Institut “Maxim Gorki“- fireste ca prima grija, dupa ce m-am cazat la blocul E din caminul Grozavesti, a fost aceea de a patrunde, cu sfiiciunea de rigoare, in cafeneaua situata peste drum de sediul facultatii. Aici cunostintele se legau repede, fara vorba multa si fara firitiseli inutile. Drept care, dupa numai citeva zile, devenisem un familiar al locului si un „pretin intim“ cu somitatile scriitoricesti din facultate. Pe care le cunoscusem nu in amfiteatre, ci, bineinteles, la masa de lucru. Adica la mesele din cafenea!

Elegie cu dedicatie secreta
Putini mai stiu azi ca una dintre cele mai frumoase poezii din anii de inceput ai lui George Tarnea - Rememorari provinciale -, pe care o vom regasi in volumul Balade, are o dedicatie secreta. Motivele se vor vedea numaidecit. Dar, mai intii, iata citeva strofe: „Viseaza domnisoara Chloe/ in cadrul orei de pian/ o discordanta le­ga­tura/ cu primul paj olimpian.(…) Sub ohideea sclavagista/ un faraon mumificat/ pazeste umbrele polare/ de adevar sofisticat. (…) Spre seara moare pensionul/ iar domnisoarele model/ alearga-n peisajul pietii/ sa vinda inimi de candel.“ Aparuta in volum, prin 1976, poezia a fost scrisa in primavara lui 1969. Facind pereche cu o alta, tiparita in acelasi volum de Balade (Editura Cartea Romaneasca, 1976), si care se cheama Balada pajului cuminte: „Secrete sfori il tin in viata/ pe tristul paj care nu cere/ printesei balului de ceata/ decit un zimbet de placere.// Furat de ginduri el coboara/ printre matasurile crude/ cintindu-si norii la vioara -/ insa printesa nu-l aude.(…) Dar cind se face dimineata/ si pajul emigreaza-n soare/ printesa balului de ceata/ ramine singura si moare.“
Oricit m-as pretinde eu a fi adept al teoriei lui Proust, potrivit careia (opus tezei lui Saint Beuve) biografia operei este despartita de biografia autorului, trebuie sa marturisesc faptul ca aceste doua poeme au fost scrise (si dedicate!) uneia si aceleiasi persoane. Si anume unei admirabile colege de studentie, om cu totul deosebit din toate punctele de vedere. La acea vreme, prietena noastra traia o frumoasa – dar atit de trista! – poveste de dragoste cu un baiat, student si el, dar intr-o alta citadela universitara. Numai ca, asa dupa cum este scris in mai toate povestile frumoase si triste de dragoste, „oameni rai din lumea rea“ le tot tineau cararea. Deseori, colega noastra ma ducea intr-un amfiteatru de la etajul I al cladirii din bulevardul 6 Martie a Universitatii. Acolo se afla un pian, iar ea ma ruga sa ii cint („numai pentru mine si fara sa stie nimeni“) trei melodii: Scrisoarea de Jancsy Korossy, Nimeni de H. Malineanu („Nimeni nu va lua locul tau, niciodata/ Nimeni nu va fi-n viata mea ce-ai fost tu“) si De ce-ai venit, de ce-ai plecat? de Radu Serban („Dar, daca-a fost adevarat/ De ce-ai venit, de ce-ai plecat?“). Cit priveste numele, Chloe, prin care George Tarnea a transfigurat fiinta colegei noastre, acesta a fost inspirat de cel al eroinei minunate din neuitata poveste de dragoste Spuma zilelor a lui Boris Vian, proaspat aparuta in versiune romaneasca si care se afla la loc de cinste in topul lecturilor noastre.
In realitate, pe prietena noastra, studenta, pe atunci, in anul III, la Facultatea de Matematica a Universitatii ­Bucuresti si colega in redactia revistei Universitas, o chema, pur si simplu, Zoia Elena, iar cele doua poezii pe care i le-a dedicat George i-au placut intr-atit de mult, incit i-a cerut autorului sa i le transcrie cu o dedicatie numai de ei doi stiuta.

Tarnea a avut un debut pe masura harului sau
Prima mea cunostinta a fost Mihai Pelin, student in anul II, redutabil publicist la revista craioveana Ramuri (seria Ilie Purcaru), cunoscut, dupa 1990, mai ales ca autor al Cartii albe a Securitatii. Prin el am facut prima cunos­tinta cu „lumea buna“: prozatorul Corneliu Stoiciu, student in anul IV, si tot prin el am publicat primele texte in prestigiosul lunar craiovean de cultura. Intr-o zi, la masa noastra a venit un baiat inalt, care s-a prezentat scurt „George“. De fapt, mi s-a prezentat, fiindca pe Mihai il cunostea, ei fiind colegi de grupa in anul II filozofie generala. Fara vorba multa, s-a asezat, si-a comandat cafeaua si coniacul de rigoare, dupa care a scos din buzunar niste foi de hirtie. A citit pret de o jumatate de ora, iar cind a terminat de citit, Misu a decretat scurt, fara drept de apel: „Te duci cu poeziile la Viata romaneasca, direct la Florenta!“. Florenta era poeta Florenta Albu, sefa sectiei de poezie de la prestigioasa revista a Uniunii Scriitorilor. Ce-i drept, drept ramine! Poetul a dus versurile la Viata romaneasca, la Florenta Albu, dar dupa doi ani si mai bine. In Viata romaneasca au si aparut, daca nu ma insel, prin 1967 sau 1968, intr-un grupaj amplu, sub iscalitura auto­rului: George Tarnea, acest grupaj fiind, de fapt, adeva­ratul debut al poetului George Tarnea. Vreau sa zic, un debut pe masura harului sau.
de Serban Cionoff - 3767 afisari
 
         
 
5.0 - 55 voturi