Deformatie... nationala!
    POZA:
 
 

Deformatie... nationala!

Mi-e rusine sa recunosc, insa am descoperit ca sufar de „deformatie... nationala“! Nu, nu cautati acest termen in dictionare! Este o simpla gaselnita a imaginatiei mele. O adaptare, de fapt, a notiunii de „deformatie profesionala“. Daca designerii sint tentati sa analizeze vesmintele tuturor celor ce le ies in cale, daca profesorii ramin severi si pretentiosi chiar si dupa ce ies din salile de clasa daca prezentatorii de televiziune vorbesc, mai tot timpul, mult (si, de multe ori, fara rost!), mie mi s-a dezvoltat asa-numita (de mine!) „deformatie nationala“: ma obsedeaza hotia si mi-e frica de hoti! Totul a pornit cu ani in urma, cind am fost „usurata“ de primul salariu al vietii mele. Mindra ca aduc in casa leafa mea cu nr. 1, am constatat, la intrarea in bloc, ca, in autobuz, geanta imi fusese spintecata si portofelul sustras. Primii mei bani s-au dus pe apa simbetei… De atunci, am mai fost pradata de citeva ori, si mereu in momente esentiale ale vietii: telefonul mobil mi-a disparut de pe noptiera din salonul de spital, in timp ce dadeam o fuga pina in sala de nasteri, spre a-l aduce pe lume pe Victoras, apoi casetofonul din masina, chiar in prima noapte in care-mi parcasem noua achizitie in fata blocului, iar modestul „spor de prezentator“, pe care incepuse sa mi-l plateasca institutia, dupa 18 ani de demonstrare „pe gratis“ a calitatilor mele, mi-a fost, peste noapte, subtilizat, de un conducator intelept, care a decis ca noi, cei ce „ardem“ pe sticla, sa primim aceiasi bani ca si colegii nostri ce trag chiulul prin circiumi. Si lista hotiilor, a caror victima am fost, poate continua… De aceea, traiesc mereu cu spaima ca, in fiecare clipa, mi se va lua cite ceva. Spaima mea merge si la export! Gestul impus, de a ma descalta de cei mai buni pantofi ai mei, la intrarea intr-un templu budist din Tokyo, mi-a dat peste cap placerea intregii vizite. Evident, pantofii ma asteptau, cuminti, la iesire. La Cairo n-am putut dormi din cauza unei usi de portbagaj, uitata deschisa, desi toti mi-au ris in nas, spunindu-mi ca in tara lor cei ce fura risca sa li se taie mina dreapta. Recent, la Oslo, observind cu cita rivna tin poseta lipita de trup, ghida noastra m-a linistit, spunindu-mi ca politia norvegiana te aresteaza chiar si numai daca ridici de pe jos un obiect care nu iti apartine. Eu insa continuu sa-mi monitorizez neincetat poseta, sa ma uit roata de 1.000 de ori inainte de a viri cardul intr-un bancomat si sa verific la nesfirsit daca am inchis bine, la plecare, casa sau masina. Deci, judecati si dvs: poate fi numita sau nu aceasta o „deformatie nationala“?
de Marina Almasan - 1986 afisari
 
         
 
4.3 - 3 voturi