DAN CRUCERU - Povestiri auto adevarate!

Era poate ultima sambata de toamna autentica si ne-am gandit ca acest peisaj ar merge cel mai bine cu un personaj de poveste. Nu numai ca prezinta o emisiune plina de povesti, insa chiar traieste o viata de poveste. Vorbim cu Dan Cruceru, prezentatorul emisiunii “Povestiri Adevarate” de la Acasa TV.

Dan, ce-ai zice sa ne prezinti masina ta?
Cu mare drag. Este un BMW 520, diesel, 184 CP, dotari full, volan sport, imbracat in piele… si o cutie automata exceptionala. O am din vara anului trecut. Dupa cum vezi, nu am decat 30.000 de km. Este masina pe care mi-am dorit-o. Mi-au trebuit mai bine de sase luni sa o aleg si sa suplimentez bugetul initial.

De ce marca si modelul acesta?
Am mai avut Seria 5 in trecut si m-am decis, in urma unei vizite intr-un showroom dedicat acestei marci. M-au cucerit botul masinii si farurile. Atunci mi-am dat seama ca exista cu adevarat o legatura intre noi.

La ce fel de legatura te referi?
E greu sa exprimi in cuvinte. Cine a trait acest sentiment stie despre ce vorbesc. Am stilul meu, am modul meu in care imi place sa ma imbrac si sa ma exprim si acest model se pliaza perfect pe dorinta mea.

Ai spus ca-ti plac botul si mai ales farurile, ce-ti mai place la ea?
Aproape totul. Era bine sa aiba buton pentru inchis portbagajul si, daca nu ma grabeam, prindeam si varianta cu Xdrive. In rest, are tot ce mi-am dorit. Fiecare dotare am ales-o cu atentie. Am avut si norocul sa nu fiu nevoit sa iau una neagra (nu-mi place cand este prafuita) si nu cred ca acestui model i se potriveste culoarea alba. Sunt opiniile mele si implicit o problema de gust.

Care a fost prima ta masina?
Am condus multe masini, chiar si autohtone, insa prima masina pe care mi-am cumparat-o a fost un Golf 4. Nu stiu daca era atunci un trend cu acel model sau se potrivea pe conceptul meu despre masini la acea vreme, insa, cu siguranta, nu este o masina pe care sa o uit curand. A fost prima si am avut cu ea parte de multe intamplari… de toate genurile.

Poti sa ne povestesti despre una dintre ele?
Mi-a ramas intiparita o intamplare destul de neplacuta. Era inceput de iarna. Inca fulgii nu se hotarasera sa apara, insa vremea rece m-a indemnat sa ma pregatesc. Asa se face ca, constatand ca pneurile de iarna sunt acasa, la Focsani, am decis sa dau o fuga sa le schimb. Proasta alegere! Intre doua emisiuni, la Prima TV, am mers sa-mi indeplinesc dorinta. Pe drum, iarna si-a intrat in drepturi, iar eu am inceput o aventura de peste patru ore. Practic, mergeam pe o sanie la care frana putea functiona numai la viteze reduse si in varianta motor (frana de motor). Este greu de descris acel drum, dar, asa cum spuneam, nu o sa-l uit niciodata. Aventura nu s-a incheiat odata ajuns in Focsani. A trebuit sa stau cateva ore bune sa montez pneurile de iarna. In plus, ca totul sa fie cu suspans, am primit si telefon de la sefi sa nu cumva sa intarzii ca raman fara job. Desi drumul de intoarcere a fost greu, nu fara emotii - de vreo doua ori m-am invartit pe sosea, am ajuns cu bine si nu mi-am intrerupt cariera.

„Imi doresc tot mai mult sa fiu un tata bun”

Dan, ce fel de sofer esti?
Unul serios, care adapteaza condusul la elementele specifice situatiei. De exemplu, daca sunt in masina cu minunata mea fiica, merg mai calculat si mai atent. Daca sunt singur, imi place sa ma rasfat, insa nu trec peste limitele legale si nu grabesc pe portiuni complicate. O astfel de masina prinde cu usurinta 220-240 km/h, insa nu am testat asemenea viteza nici macar pe autostrazile germane. Cred ca in Romania o astfel de viteza nu inseamna decat inconstienta, iar eu imi doresc sa-mi vad si maine fetita.

Sa inteleg ca Maria Sophia a produs schimbari majore in viata ta?
Da. Vad altfel lucrurile, imi doresc tot mai mult sa fiu un tata bun si ma preocupa foarte mult constructia vietii ei. Apropo de specificul auto al acestei rubrici, ma simt implinit cand conduc aceasta masina si am alaturi familia.

Chiar daca nu te consideri o vedeta, cum te descurci cu fetele de la semafor?
Da, cred ca intrebarea este menita sa ma scoata din zona serioasa, nu ? Evident ca mi s-a intamplat sa fiu complimentat sau sa fiu intrebat diverse lucruri la semafor. Am multumit si am raspuns politicos. Cand s-a sarit calul, m-am facut ca nu inteleg. Cred ca comunicarea este baza si nu avem voie sa o restrictionam in functie de situatie, ci sa o gestionam elegant si firesc.

Despre cariera ce ne poti spune?
Povestirile vor continua si vor fi la fel de adevarate. Imi traiesc propria poveste si sunt si eu curios sa vad ce se va intampla in episoadele urmatoare. Cine stie ce ne rezerva viata. Cand am ales liceul militar, crezi ca ma gandeam ca voi ajunge in tv? A nu se intelege ca imi doresc alt gen de cariera sau ca vreau sa parasesc aceasta emisiune. Ma simt onorat de aparitia in revista voastra si sper sa aloc mai mult timp pentru postarile pe blog si Facebook.

de Rares Pop - 4489 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi