O prietenie cu multe radacini si un puls pe care l-am luat constant in viata lui Minculescu ne ofera toate motivele unei rupturi care doar parea imposibila. Ultima mea intalnire cu Iris, in formula de aur, s-a petrecut cu o saptamana inainte de concertul aniversar pentru 35 de ani. In fata camerelor de luat vederi, a venit, oarecum cliseistic, dar premonitoriu, intrebarea: cum se mentine o echipa timp de trei decenii, cand exista casnicii care se rup dupa o luna. Minculescu a vorbit despre idealuri, apoi a urmat o pauza de cateva secunde. Parca grea. Apoi Nelu Dumitrescu a completat, spunand ca sunt atat de prieteni, incat locuiesc in aceeasi zona a orasului. Asa e. Minus Cristi, care a fost mereu o figura distincta a trupei. Prietenia se diluase de mai multa vreme intr-o relatie bazata pe aceleasi teluri. Succes si istorie rock. Nicidecum bani, in viziunea lui Minculescu. Zeci de seri petrecute in compania Rodicai si a lui Cristi imi atesta mai degraba imaginea unor oameni boemi si deloc obsedati de avere. Banii sunt un mijloc de a trai frumos, pentru ei, si un prilej anecdotic. Mare colectionar de povesti despre nemuritori precum AC/DC sau Coverdale (dar si o enciclopedie impresionanta de istorii despre era lui Hitler), Minculescu priveste detasat si constient diferenta insurmontabila intre asa-zisa industrie muzicala de la noi si show-business-ul planetar. Invocarea banilor in problema despartirii a provocat cu siguranta o decizie: daca ar fi fost o ocazie de unu la un milion sa se intoarca, dupa acuzele lui Nelu Dumitrescu, Cristi e de neinduplecat. De aici si crisparea lui la ultimul concert. Poate si l-a imaginat altfel. Simtea insa ca trebuie sa se termine...
De ce? Pentru ca un om care a fost in vecinatatea mortii, ca el, vede lucrurile altfel. Revenirea lui „la viata publica” – dupa providentiala „operatie in doi”, caci pe el si Rodica nici macar moartea nu-i mai poate desparti! - l-a adus din nou in fata mea pe Cristi. Cu aceeasi pofta de umor negru, dar nitel schimbat. Secventa urmatoare, din iarna lui 2009, o data cu lansarea albumului 12 porti, e importanta. In culisele tv, impresarul trupei, Cosmin Nicoara, anunta trupei Iris programul de promovare. Era, mediatic, un tur de forta, la care ma adaugam si eu. Sub ochii mei, Cristi a reactionat, ca niciodata, la doar cateva luni dupa acea operatie salvatoare: „Dar la mine nu va ganditi?”. Pana in clipa in care am aflat ca pleaca de la Iris, l-am acuzat nitel in mintea mea pe Cristi Minculescu ca tocmai pe mine, suporter si prieten, ma refuza in fata. Acum stiu. Am fost egoist. Operatia prin care trecuse Minculescu a fost grea, delicata, dar l-a hiperbolizat social. Povestea salvarii vietii lui a fost un moment de mare emotie, iar intoarcerea lui pe scena, ca o renastere data de Dumnezeu. Devoratoare si nemiloasa, societatea a dorit apoi sa-l vada live pe Minculescu, iar si iar. Desi regulile vietii lui interioare se schimbasera. Trupa Iris, bucuroasa de come-back, nu l-a crutat, alergand ca pe vremuri in toate colturile tarii. Faptul ca era vorba de un nou Minculescu, cu mai multa nevoie de odihna si liniste, l-a facut sa fie si mai retras decat inainte, lucru imputat prosteste de mass-media. Tavalugul in care intrase din nou crestea pe zi ce trecea, iar Minculescu simtea nevoia sa-l opreasca cumva. Sa isi limpezeasca gandurile. Nimeni, in afara lui Cristi, nu cauta insa pauze de respiratie, asa cum, de altfel, au avut marile trupe rock ale acestor vremuri. Si, poate, ar fi fost bine si pentru Iris care insa a batut fierul cat e cald. Diferenta de opinii s-a acutizat, pana in ziua in care Cristi a spus STOP. Intelege intrucatva reactia la nervi a fostilor colegi, dar acuzele... Inainte de a se ajunge la o transare prin avocati a despartirii, Nelu si gasca s-au oprit din comentarii, mai ales ca povestea risca sa se tabloidizeze in vecinatatea penibilului.
De ce, oare, ai plecat?
AC/DC s-a reinventat dupa moartea lui Bon Scott. Deep Purple a scris istorie, vocal, si cu Gillan, si cu Coverdale. Ce va face Iris? Nu exista precedente romanesti ale unei asemenea reinventari de calibru, mai proaspete de 20 de ani. Am pomeni doar povestea lui Cargo fara Kempes la voce, dar parca fara vlaga din trecut. Iris ce va face?
Exista viata fara Minculescu? Sigura ca da, ramane de stabilit doar impactul la public. Cristi Minculescu merge pe drumul lui. De fapt, asta si-a dorit, o viata pe un drum pe care sa-l poate stabili dupa bioritmul noilor sale ganduri. Va avea acum vacanta la care a visat de multa vreme. Apoi, va construi un nou proiect muzical. Va fi ca o regasire. Nu veti tanji dupa piese Iris, scaldate de vocea lui Cristi Minculescu. El are dreptul sa cante piesele din repertoriul trupei, dar nu acesta este neaparat sensul noului sau parcurs. La urma urmei, timpul decanteaza lucrurile. Inchide ranile si naste noi idei. Si, ca sa fim indrazneti, reunirile marilor trupe au fost, poate, printre cele mai emotionante borne ale rockului ultimelor decenii. E prea devreme insa pentru asa ceva, cu atat mai mult cu cat Minculescu nu a fost niciodata omul care sa se imbete cu apa rece. El e cel care a spus ca s-ar fi asteptat ca acei fani ai asa-zisei „Nationale” de rock sa umple Arena in iunie, si nu au facut-o. Poate si Iris s-ar fi asteptat la o unda de soc mai puternica, o data cu plecarea lui. E drept, a fost o emotie, dar nu un cutremur. Iris ramane un bun national, Minculescu, de asemenea, iar intoarcerea la muzica acestor 32 de ani impreuna va exista mereu. Caci Iris a compus cu constiinta unui mesaj ce depaseste anii, exact ca omul pe care Cristi il va admira toata viata: Adrian Paunescu. Va veti aminti ca a fost odata Iris.