Copiii care au uimit NASA

Tocmai au revenit din America, exact de la NASA. Toata lumea este a lor. Aeroportul „Henri Coanda“ pare cumva deosebit... Așa și este, daca iei in seama un grup de liceeni care sunt așteptați de un grup mai mare de adulți, pe fețele carora parca poți citi emoția și... o doza mare, mare de mandrie. Și cum s-ar putea altfel, atunci cand ei sunt parinții, frații ori bunicii copiilor care au uimit NASA?

Au 15,16, respectiv 17 ani și par niște puști ca oricare alții… Normalitatea lor se opreste insa aici. De ce? Pentru ca ei tocmai s-au intors din America, unde au participat la conferinta „International Space Development Conference“ in Washington DC (24-28 mai), organizata de NASA.

In realitate, acești puști dau clasa multor adulti. Copiii din Romania se plang ca nu mai au modele. Elevii care au fost la NASA, dar și alții ca ei, ar putea fi niște repere serioase pentru cei care sunt debusolați intr-un sistem de invatamant haotic. Conștienți de nivelul lor de inteligența, copiii care au uimit NASA nu epateaza. Echipa este formata din mai mult de 15 tineri, cinci dintre ei de la Liceul „Tudor Vianu“, fiind marii caștigatori ai marelui premiu al concursului internațional organizat anul acesta de NASA, „NASA Ames Space Settlement Design“. Proiectul lor, AURORA - o stație orbitala care va fi colonizata cu 19.000 de oameni, i-a cucerit pe americani inca din fazele de preselectie.
Echipa genialilor NASA este formata din: Alexandru Cionca, Cristian Dragomir, Anca Gheorghe, Raluca Turcu si Maria Uzum, iar cea care le-a insuflat tot acest impuls creator este o doamna profesoara, Ioana Stoica, mica de statura, o mana de om, al carei fiu este, ce credeați, student la Princeston…

Nu se vad astronauți
Am stat de vorba cu patru dintre puștii-minune care ne-au demonstrat cu prisosința ca inca mai facem performanta și ca, daca mai sunt alții ca ei, Romania anilor urmatori este pe maini bune. Cu toate ca stiu ca numarul acestora este limitat, la nivelul lumii, iar calculele matematice le arata ca, pana pe la 35-40 de ani, conform teoriei probabilitatii, șansele ar fi minime, ei nu se imbata cu apa rece si gandesc totul la rece.

Cum ești tu in viața de zi cu zi? Ce carți citești? Faci sport? Ieși cu prietenii?
Cristian Dragomir: Ma intalnesc cu prietenii in oraș si mergem in parc sau la film. Citesc literatura de specialitate, dar și beletristica, mai mult SF. Ascult muzica clasica și house.
Anca Gheorghe: Ca orice adolescent. Fac gimnastica aerobica de la zece ani, la Clubul Copiilor din sectorul 1. Am caștigat cateva premii I și alte cateva premii III și mențiune. Acolo nu calculez matematic. Dansez de placere. Citesc carți ca Moromeții (Marin Preda), Lorelei (Ionel Teodoreanu), Cartea Nunții (George Calinescu), Romeo și Julieta (W. Shakespeare), dar și multa literatura SF.
Raluca Turcu: Am jucat baschet trei ani, dar anul acesta m-am oprit, pentru ca nu mai am timp. Jucam de placere. Citesc orice gen de carți - polițist, aventuri, clasic etc. La filme ma uit destul de rar. In privinta preferintelor muzicale, imi place sa ascult rock.
Maria Uzum: Am facut pian opt ani, am jucat baschet la Steaua, iar anul urmator vreau sa ma reapuc de acest sport.
Ca orice adolescent, banuiesc ca te-ai indragostit ori esti indragostit... Poți vorbi despre acest subiect sau este ceva ce țineți doar pentru voi?
Cristian Dragomir: Nu mi s-a intamplat. Suntem prieteni și atat.
Anca Gheorghe: M-am indragostit, dar a durat vreo doua luni. N-a fost ceva foarte serios. Acum suntem prieteni buni; și el este tot cu materiile tehnice.
Raluca Turcu: La 15 ani nu se pune problema. Sunt mica.
Maria Uzum: Nu cred ca acest subiect este de interes. Sunt un adolescent normal. Un licean nu prea vorbește despre lucrurile acestea. Este ceva personal.

Aproape orice profesor, mai ales la liceu, se alege cu o porecla, care este moștenita mai apoi din generație in generație. Doamna voastra diriginta Stoica, cea care este și coordonatorul vostru pentru Aurora, ce porecla are?
Cristian Dragomir: Nu are. Ii spunem doamna Stoica.
Anca Gheorghe: Mulți profesori au porecle. Doamna Stoica nu are. Este primul nostru an in „Vianu“.
Raluca Turcu: Nu are.
Maria Uzum: N-are.

Mulți dintre noi au un model la care se raporteaza. Alții nu au... Ce poți spune tu?
Cristian Dragomir: Nu am un model, dar ma impresioneaza matematicienii Grigore Moisil (considerat parintele informaticii romanesti) și Augustin Louis Cauchy.
Anca Gheorghe: Nu am un model.
Raluca Turcu: N-aș spune ca am modele.
Maria Uzum: Nu, n-am modele.

Ești singur/singura la parinți? Ai frați, surori?
Cristian Dragomir: Nu am.
Anca Gheorghe: Am un frate mai mare, elev la Liceul Internațional de Informatica. Are bursa acolo. A fost și el la „Vianu“, pana in clasa a V-a. Este pasionat de informatica, iar acolo olimpicii au program intensiv.
Raluca Turcu: Am o sora mai mare care a terminat liceul, iar acum este la facultate, aici, in țara.

Ești tare bun/buna la matematica. Faci proiecte pentru cucerirea spațiului. Crezi ca vei ajunge in spațiu? La un calcul probabilistic, care ar fi șansele tale sa calci pe urmele lui Dumitru Prunariu, romanul ajuns in spațiu?
Cristian Dragomir: Aceste calcule sunt simple. Nu ma pasioneaza insa sa ajung in spațiu. Șansele sunt, oricum, infime.
Anca Gheorghe: Proiectele acestea ma ajuta foarte mult. Președintele Richard Nixon spunea ca spațiul nu este limitat. Normal ca aș vrea sa ajung in spațiu! Sunt planete ce nu au fost inca descoperite.
Raluca Turcu: Nu mi-am propus asta.
Maria Uzum: In viitor ma vad bine, dar nu in spațiu.

Ce arata proiectul vostru? Va mai fi un altul?
Cristian Dragomir: Proiectul nostru se refera la construirea in viitor a unei stații orbitale, numita Aurora, ce va fi colonizata cu 19.000 oameni. Anul urmator va fi un alt proiect.
Anca Gheorghe: Proiectul arata ca oamenii ar putea trai in spațiu. Orice este posibil. Calculele arata acest lucru.
Raluca Turcu: Este un proiect in care am construit o stație orbitala in spațiu, populata cu 19.000 de oameni.
Maria Uzum: Proiectul este complex. Noi am folosit pentru el cunoștințe din mai multe domenii - fizica, informatica, grafica, design. Practic, pentru proiectul acesta avem inclusiv un capitol despre sistemul de infrastructura, despre sistemul cultural-social, chiar și sistemul de guvernare. De asemenea, am gandit și activitați pentru coloniști.

Majoritatea oamenilor de pe colonia din spațiu vor fi oameni de știința. Criteriile de selectare ar fi complexe, impunandu-se chiar și un nivel ridicat al IQ-ului doritorilor. Prima data ar pleca 17.000 de oameni, care decid sa ramana in spațiu definitiv. Acolo, probabil se vor mai naște 2000 de copii. Dar despre cum vor trai, ce vor face, cum se va asigura continuitatea vom vorbi in alt proiect la care am inceput deja sa lucram.
Maria, dintre partenerii tai din acest proiect, ești singura care s-ar indrepta catre științe umaniste, sa spunem. Te vezi peste zece ani avocat sau procuror, deși faci proiecte de colonizare a spațiului. Ministru al justiției te vezi?
Maria Uzum: La acest proiect luam in calcul, de pilda, inclusiv sistemul de guvernare și cel legislativ. Ministru al justiției nu ma vad. In aceasta funcție ești responsabil de funcționarea optima a sistemului juridic pentru o societate intreaga. Responsabilitatea este imensa. Chiar daca mi s-ar propune, eu, clar, nu voi fi pregatita sa accept, deși poate voi fi suficient de pregatita in domeniul justiției.

de Ella Nica - 4586 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi