Confesiuni in Saint Germain des Prés, cu Eniko Szilagyi
    POZA:
   
 

Confesiuni in Saint Germain des Prés, cu Eniko Szilagyi

Cintareata, ardeleanca din Cluj, ani buni actrita la teatrul din Tirgu-Mures, sectia maghiara. Eniko Szilagyi este ceea ce s-ar numi o europeana convinsa. Dupa o cariera de succes in Romania si Ungaria, astazi este protagonista unor spectacole de muzica si teatru din Franta, cu un repertoriu rafinat de chanson français, din Brel, Barbara, dar si... Maria Tanase.

Putem spune ca ati ramas, datorita filmelor dvs., in constiinta publicului romanesc. Putini stiu insa ca, in acest moment, sinteti o cintareata apreciata la Paris.
Am petrecut 15 ani din viata mea pe scenele din Romania, momente de arta... asta nu se poate uita. Colaborarile mele la filme romanesti au inceput de pe vremea cind eram studenta la Institutul de Arta Teatrala din Tirgu-Mures, sectia maghiara.

Cum s-a intimplat asta? Cine v-a dat primul rol in film?
Eram in anul doi cind Dan Pita m-a distribuit in filmul Bietul Ioanide, dupa romanul lui George Calinescu. De fapt, facusem o emisiune cu Tudor Vornicu si Ileana Vlad, care, la vremea aceea, aveau mare succes. Atunci m-a vazut regizorul Eugen Todoran si m-a distribuit imediat in rolul Mona din Steaua fara nume.

Au fost o serie de decizii pe care le-ati luat atunci…
Cred ca am facut bine. Am ramas la teatrul din Tirgu-Mures; asa am avut posibilitatea sa joc si in limba romana. Am lucrat alaturi de Constantin ­Codrescu, care era profesor la sectia romana... un actor exceptional si un foarte bun dascal. Am avut sansa sa lucrez alaturi de oameni cu renume: Victor Re­ben­giuc, Rodica Tapalaga, Florin Zamfirescu.

Ati avut roluri in 17 filme artistice, in perioada in care erati actrita de teatru. Cum era posibil asa ceva?
Judecind cu mintea de azi, sincer, nu stiu cum aveam puterea asta, fiindca orarul meu era cam asa: dimineata repetam la teatrul din Tirgu-Mures, seara aveam spectacol, apoi luam trenul de noapte, ajungeam dimineata la Bucu­resti, unde eram asteptata de o masina care ma ducea direct la Buftea. Filmam toata ziua, dupa-amiaza luam avionul si ajungeam inapoi la Tirgu-Mures, pentru spectacolul de seara. Faceam un fel de naveta. Sigur ca in perioada in care am lucrat cu Dan Pita sau cu Gilles Grangier si Sergiu Nicolaescu, pentru Wilhelm Cuceritorul, am ramas o perioada la Bucuresti.

Sinteti nascuta in Transilvania, la Cluj, dar aveti un destin european, facind cariera in mai multe tari. Sinteti casatorita cu un roman, aveti cetatenie belgiana, iar acum locuiti si cintati la Paris. Totul e deosebit in cariera dvs.
Am plecat din Romania in Olanda, la inceputul anului 1989; am stat acolo sase luni, cu sotul meu, care lucra deja acolo, apoi am plecat in Belgia, caci el avea un contract in domeniul comer­tului exterior. Am ramas la Bruges, unde am si primit, foarte repede, cetatenia belgiana. Abia peste citiva ani, cind am primit o oferta sa joc teatru in Ungaria, am inceput sa fac naveta spre acea tara. Am jucat la teatrul din Debrecen, apoi la cel din Kecskemet, pe urma la Budapesta. Lucram, in paralel, in mai multe teatre.

Vorbiti ungureste la perfectie…
Este limba mea materna. Poate ca pentru maghiarii din Ungaria am accent ardelenesc... Cel mai mult m-am luptat cu accentul meu in limba romana. Mihai, sotul meu, m-a ajutat mult sa scap de el. Citeam cu voce tare, iar el ma corecta. Si Ovidiu Iuliu Moldovan imi povestea cum s-a luptat cu accentul lui ardelenesc. Am facut asta pentru ca, la un moment dat, cind vocea mi-a fost dublata, intr-un film, de Florina Cercel, mi s-a parut bizar, nu ma regaseam.

Ati avut zeci de roluri in teatru si film, dar de unde vine pasiunea pentru cintat?
In teatru am cintat putin: intii in Mirandolina, apoi o varianta de music hall la Tirgu-Mures, iar in cele din urma, intr-un spectacol de muzica interbelica, numit Cafeaua amintirilor. A avut mare succes; cred ca au fost peste 200 de reprezentatii. Veneau actori si regizori de la Bucuresti pentru a-l vedea!

Dar pentru muzica frantuzeasca? V-a adus pe culmile succesului in Franta si Belgia.
De fapt, am avut o mare feblete pentru aceasta muzica, „chanson français a texte“. La un moment dat, am vrut sa creez un spectacol la Budapesta, cu cintece de Jacques Brel si Barbara, a carei personalitate m-a impresionat enorm. Am si reusit, de fapt, sa realizez un spectacol cu citeva cintece din ­repertoriul lor, in franceza, si cu o anumita legatura intre melodii, in un­­gu­­reste. Spectacolul a avut mare succes la Budapesta si, la un moment dat, dupa o reprezentatie, a intrat in cabina mea directoarea castelului din Lourmar, zicindu-mi: „Doamna, acceptati sa cintati la Chateau Lourmarin?“ Am fost, desigur. Apoi, m-au invitat, din nou, la Marseille, unde se gaseste o splendoare de castel… Pe urma am inceput sa fiu tot mai des chemata la Toulouse, la Paris... Am avut un contract de 14 spectacole la Théatre Essaïon, apoi in Normandia, la Théatre L’Oiseau Bleu, din nou la Paris, la Théatre de la Vieille Grille, L’Archipel Cinema-Théatre, Kiron Espace... Am cintat cu Georges Moustaki, la Madrid, la Théatre Pole Sud Lausanne, in Elvetia. Pe linga toate astea, Virgil Tanase m-a invitat pentru patru spectacole la Institutul Cultural Roman...

Unde ati cintat, din cite imi amintesc, cintece din repertoriul Mariei Tanase, iar publicul va ovationa, cu ochii in lacrimi.
Exact, a fost un mare succes! Apoi, in urma contractelor dese, am inchiriat un apartament la Paris, in Saint Germain des Prés, facind insa naveta, citiva ani, pentru piesele de teatru de la Budapesta. Practic, locuiesc in Paris din 2005, legata fiind de contracte, inregistrari, meserie.

V-ati dorit Parisul, atmosfera aceasta mitica in care locuiti, unde Sartre si Simone de Beauvoir isi aveau „cartierul general“, unde veneau Cocteau si Jean Marais odinioara, Jane Birkin, Serge Gainsbourg si Michel Piccoli... toti marii artisti?
Evident ca e un loc mitic, chiar daca timpurile sint diferite si Saint Germain e mai mult turistic acum. Totusi, e ceva sa fii aici. E plin de artisti importanti, scriitori si politicieni. La capatul strazii unde locuiesc, Rue Bonaparte, se gaseste apartamentul lui Catherine Deneuve. Aici a locuit, cu Mastroianni. Si Isabelle Huppert este alaturi, pe Rue Madame. Alain Juppé isi savura cafeaua la cafeneaua din colt.

Ati avut parte de citeva intilniri fabuloase. Am ascultat discul cu cintece de Jean Mussy, care a compus pentru dvs.
Da, Jean Mussy e un mare compozitor, cunoscut mai ales pentru muzica de film. A scris pentru mine mai multe piese, dintre care eu iubesc mai ales L’Eternité Picasso, Jean Rouaud, detina­torul premiului Goncourt, a scris pentru mine 15 texte formidabile, din care am creat un spectacol, Voyage dans L’Art.

Romanii au ramas cu imaginea enigmatica din piesa tv Steaua fara nume, blonda si seducatoarea Mona. Nu mai stiu mare lucru despre noile dvs. ipostaze artistice.
Asta depinde numai de ei! Eu sint deschisa pentru orice colaborare, pentru orice concert. Constat, cumva mirata, ca doar in Romania nu sint invitata si ca, in acelasi timp, atitea persoane imi scriu cu drag, evocind filmele in care am jucat... Romania este tara mea natala. Sigur ca mi-ar placea sa revin acolo pentru concerte…
de Daniela Titire - 11270 afisari
 
         
 
4.7 - 9 voturi