Intr-adevar, Mitica Dragomir a fost inspirat cind a aprobat desfasurarea meciului Steaua – Dinamo, in a doua zi de Paste. Stiam cu totii ca astfel de partide se lasa cu turniruri intre trupele de comando ale tifosilor cu ochii injectati de singe, cu tribune facute praf, dinti risipiti in iarba si saluturi fasciste, dar mai-marii fotbalului au fortat nota, mizind pe bunul-simt al spectatorilor si pe respectul fata de o asemenea sarbatoare. Si inevitabilul s-a produs… Astfel, nea Gigi a cazut prada revelatiei pascale, dar intru totul alt mod decit s-ar fi asteptat, dupa pelerinajul de la Muntele Athos. Daca, la americani, Mos Craciun e gagica si-l cheama Santa Claus, iar la suedezi lui Mos Nicolae ii zice Santa Lucia si cade pe 13 decembrie (prilej de mari festivitati, dezmaturi si festinuri, la care se consuma, in mod traditional, un delicios peste asa de imputit, ca daca-l despachetezi in apartament, trebuie sa zugravesti tot blocul ca sa scapi de duhoare), razboinicul din Ghencea a cunoscut virtutile tamaduitoare si magia surprizelor oferite de Iepurasul mioritic, care, intrupat intr-un regiment de golani, i-a facut praf limuzina. Sperietura si necazul pricinuit au fost cum au fost, dar Gigi a aflat un lucru cutremurator. In lumea „moderna“, unde, spre exemplu, scriitorul Dan Ciachir se bucura, in paginile revistei noastre, ca tineretul si-a intors fata catre Dumnezeu, valorile morale au devenit o fatada, in spatele careia mocneste ura viscerala. Oricit ar incerca un parinte cu frica de Dumnezeu si cu smerenie in fata miracolului crestinismului sa se fereasca pe sine si pe propriii copii de avalansa raului, dusmania razbate si macina. E drept, Gigi trebuia sa stie asta din politica, dar s-a dovedit, inca o data, credul si a primit pedeapsa naivitatii. Indiferent cita apa sfintita ar consuma intreg poporul roman la micul dejun, imaginile din Ghencea ne-au demonstrat ca „mintuirea“ la care speram este departe. La un simplu meci de fotbal a cazut un mit, al respectului si al apropierii intre romani, iar momentul nu putea fi mai bine ales. Pentru ca, vorba aceea: ce poate intelege apa care trece despre piatra care ramine?