Andrei Plesu a tiparit, de curind, a patra sa carte nascuta din publicistica. Cum tot patru carti sint si acelea pe care le-a scris in „laboratorul“ studiosului (care este), publicind trei inainte de 1989 si una dupa, avem a con­stata cit de mult a fost acaparat cel mai iubit dintre paltiniseni de actualitatea care a iesit la lumina istoriei in ultimii 20 de ani.
Aceasta din urma, Fata catre fata. Intilniri si portrete (Humanitas 2011), pare scrisa si ea in acelasi „laborator“: nu simti efemerida publicistica nicaieri in cuprinsul ei. Ceea ce spune totul despre calitatea intelectuala prezenta chiar si in cele mai marunte reactii ale publicistului (care este).
Alta este insa cheia sub care am vrut sa citesc aceasta noua carte a lui Andrei Plesu (cuprinzind texte din toti acesti
20 de ani si chiar dinainte de 1989). Am vrut sa vad daca, punindu-mi memoria la frigider, ca sa zic asa, as putea avea, prin intermediul acestei carti, o imagine a destinului Romaniei dupa 1990. Din pacate, nu am putut recupera din memoria vie decit citeva linii de destin de valoare secundara: degradarea constanta a institutiilor media, degradarea constanta a moralitatii politice... Nimic despre transformarea pluralismului politic in pluralism mafiot. Nimic despre caderea prapastioasa a sistemului educational din tara. Nimic despre incapacitatea mediilor intelectuale de a produce macar o dezbatere de talia celei pe care au propus-o ideile maioresciene la finele secolului al XIX-lea.
Am fost, in acesti ani, stupefiat, constant stupefiat, sa constat neimplicarea elitei paltinisene (cea mai buna pe care o aveam) in dezbaterile despre refacerea sistemului educational din Romania. Profesorul si academicianul Solomon Marcus atrage atentia (vezi Viata romaneasca, nr. 7-8) ca tot raul romanesc pleaca, se conserva si se amplifica din faptul ca sistemul nostru educational a fost si inca este reconstruit prost, in numele unei viziuni a formelor fara fond.
Acelasi profesor si academician constata ca reformele lui Spiru Haret n-au fost reluate in cursul noilor politici educationale, or, fara o puternica finantare a bazei educationale, sistemul de invatamint primar, construim pe nisip sau chiar pe aer. Analfabetismul a urcat de la 10%, cit era in ultimii ani ai ceausismului, la 45%, tot atit cit era la finele primului ciclu de reforme haretiene, care plecau de la o pondere de 80% a analfabetismului national.
Ce valoare mai poate avea sistemul democratic intr-o societate care isi diminueaza puterea de discernamint zi de zi si in proportie de masa? Daca as fi avut norocul de a fi cel mai iubit dintre paltiniseni, i-as fi dat cu piciorul si as fi organizat un lobby intelectual de mina intii pentru a cere politicienilor sa investeasca cel putin 10% in sistemul educational si as fi riscat totul pentru ca acest 10% sa fie respectat. Cu citeva procente din ceea ce furam zi de zi, puteam respecta acest 10% care ne-ar fi dus intr-un viitor suportabil.