Ma gandeam sa dau acestor insemnari un titlu care sa sune cam asa: „Randuri despre un indelung asteptat album - CD Aurelian Andreescu“.
Nadajduiesc sa nu mai asteptam prea mult o asemenea surpriza, dupa ce organizatorii celei de-a 42-a editii a Festivalului Mamaia au decis sa consacre o seara acestui artist care ramane o prezenta unica, inconfundabila. S-au implinit, pe 12 mai, 70 de ani de la nasterea lui Aurelian Andreescu a carui cariera a inceput tot aici, pe scena festivalului de la malul marii. Mai precis, la prima editie, in 1963, cand Aurelian Andreescu a debutat cu melodia lui Elly Roman, In tot ce e frumos pe lume. A fost - si imi cantaresc bine cuvintele - o adevarata revelatie, o voce puternica, profunda si armonioasa, cum nu mai auzisem pana atunci. Insusi Mircea Crisan, care era prezentatorul festivalului, a facut o poanta subtire si l-a condus cu vadita simpatie la intrarea pe scena, facand, mai in gluma mai in serios, o mica reverenta in fata lui.
Faptul ca Elly Roman, compozitor recunoscut pentru exigenta cu care isi alegea interpretii, i-a incredintat partitura si, inca!, la editia I a Festivalului de muzica usoara de la Mamaia, spunea mult. Asa dupa cum in cariera, din pacate atat de scurta, a lui Aurelian Andreescu, o certa garantie a succesului a fost prezenta in palmares a unor melodii semnate de cei mai reprezentativi autori ai genului: Radu Serban, Vasile Veselovschi, Florentin Delmar, George Grigoriu, Al. Mandy, Horia Moculescu, Marius Teicu, Florin Bogardo, Vasile V. Vasilache, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir sau Jolt Kerestely. Parea menit unei cariere solide si indelungate, dar Doamna Neagra a vrut altfel! La numai 44 de ani „Ale” (cum il alintau cu duosie prietenii) s-a stins pe neasteptate. S-a vorbit mult (si, as spune eu, cam fara noima!) despre boema lui Aurelian Andreescu si mult prea putin (dureros de putin, ma grabesc sa adaug) despre seriozitatea cu care artistul aborda acest atat de greu gen care este muzica usoara. „Era, contrar aparentelor - isi va aminti Mariella, admirabila lui sotie si nedezmintita-i prietena -, un barbat foarte timid, introvertit, cu un respect deosebit pentru familie si traditii. Era un om extrem de curat si de organizat. A ajutat multi compozitori si cantareti in carierele lor artistice si s-a luptat cu autoritatile, cu mult curaj, pentru dreptul la pensie, pentru artistii liberi profesionisti. N-avea teama sa vorbeasca deschis despre ce simtea, nu l-au speriat niciodata consecintele. Era un om curajos”. Isi ascundea, spunea Mariella, „firea lui profund serioasa sub masca baiatului vesel, nonconformist, excentric” si poate ca astfel vom intelege talcul amar ironicei sale vorbe: „Toata lumea zice: «Hai ca dau un sprit», dar nimeni nu spune: «Hai ca dau o friptura»”. Aleg spre a incheia aceste notatii cu o amintire, cred, cu o aparte incarcatura de semnificatii. Ma aflam, chiar la inceputul anului 1990, acasa, la Mariella, in apartamentul lor din Calea Victoriei si, bineinteles, vorbeam despre Ale. La un moment dat, la radio s-au auzit primele acorduri ale unei melodii din repertoriul sau, iar Mirel, baiatul pe care il infiasera cu cativa ani in urma, s-a repezit „sa dea muzica mai tare”. Numai ca nu era vocea lui Aurelian, ci a unui alt interpret care preluase piesa din repertoriul sau. Pe chipul baiatului s-a putut citi, atunci, o dureroasa dezamagire: „Nu, nu e tata!”, a soptit el cu ochii in lacrimi.
„Nu, nu e Ale!”, vom spune si noi, ori de cate ori vom socoti ca un cantec nou si inspirat asteapta vocea sa inconfundabila spre a-i talmaci talcurile ascunse. Motiv in plus pentru a spune ca „in tot ce e frumos pe lume” il vom vedea, multa vreme de-aici inainte, pe Aurelian Andreescu...