Antitabloidul Garcea
    POZA:
 
 

Antitabloidul Garcea

Pe timpul lui Caragiale, un locotenent conducea o revolta impotriva regelui, apoi, dupa citiva ani, ajungea in corpul de garda al Majestatii Sale. Azi, mai mici de virtuti si mai mari de patimi, avem exemplul lui Mugur Mihaescu. Dupa ce multi ani a dus umorul de televiziune spre cele mai joase zone de vulgaritate, ceea ce multa vreme a placut multor romani - trupa sa, Vacanta Mare, fiind lider de audienta - iata-l pe Mugur in cautare de mea culpa. A ramas cu banii succesului de pe vremuri si cu o remuscare: daca nu-mi place nimic in jurul meu, in tara mea, oare n-am contribuit si eu un pic la stricarea moravurilor?

Cum gindea pe vremea succesului sau de lider de audienta (adica mult si prost), la fel gindeste si acum: e clar ca nu Vacanta Mare a stricat gustul romanesc in primele doua decenii de isterie a libertatilor postceausiste; era deja stricat de mult, atita doar ca romanii nu mai aveau modele de ipocrizie (care e intotdeauna omagiul pe care viciul il aduce virtutii) si isi permiteau sa rida si la poantele joase, gen „picior in fund“ si altele asemenea.
Ipocrizia (ca bun educator social) tinde sa se reinstaleze la noi, chiar daca modelele sint de joasa speta, fiind promovate, mai ales, din rindul clasei politice. Un prim rezultat este ca toti citim tabloide si toti le injuram cu pofta, toti ne uitam la OTV si toti negam ca ar fi ceva care ne atrage acolo.
Pe vremea Regelui Soare, distractia cea mai raspindita la Curte era birfa, dar niciun aristocrat nu s-ar fi mindrit cu acest viciu benign, ci dimpotriva, l-ar fi descris ca fiind un obicei al servitorimii.
Ei bine, evolutia lui Mugur Mihaescu este exemplara pentru ceea ce are a fi necesara ipocrizie sociala romaneasca de azi. L-am vazut transformat in comentator politic, o vreme, ba chiar confesindu-se ca ar vrea sa intemeieze un nou partid. Ma rog, nu-l parasise inca paranoia succesului. Apoi, iata, a investit intr-un „antitabloid“. Asta zice el ca ar fi noua revista, Tara lui Garcea. Nu e, desigur, caci Mugur n-are conceptele potrivite in buzunar. Revista aia nu e anti-ceva. Este o versiune parodica a tabloidelor, iar parodicul n-a fost niciodata ceva anti, e ceva complice, asa cum parodia politica a celor de la Divertis nu e antipolitica.
Ceea ce este emotionant in evolutia lui Mugur Mihaescu este ca astazi il putem auzi dorindu-si, cu voce tare, sa-i vada pe romani mai citind cite o carte. Ca tara care avem si o universitate privata cu 300.000 de studenti (record mondial), s-ar putea zice (stiind noi ce stim): fereste-ne, Doamne, de romanul care mai citeste cite o carte! Dar nu e cazul sa-i explicam chiar lui Mugur Miha­escu care ar fi diferenta dintre educatia publica, cultura de specialitate si cultura in general. Stie el, nu-i asa?
Mugur Mihaescu n-a inteles nimic din explozia tabloidelor pe piata. N-a inteles ca nu e nimic rau in tabloidizare. N-a inteles ca e un gen inventat de britanici. N-a inteles ca nu tabloidul, ca gen publicistic, e problema, nici calitatea vedetelor pe care le ridicam in slavile admiratiei sau dispretului nostru, ci calitatea ipocriziei noastre. N-a inteles ca birfa e ceva care nu dispare mai citind cite o carte. N-a inteles ca televiziunea e o unealta care face din vedete savanti si din savanti vedete (vorba lui Moisil). N-a inteles mai nimic, asa... mai citind cite o carte. Ca sa inteleaga ceva asa (mai citind cite o carte scrisa de el insusi, saptaminal, pe numele ei Tara lui Garcea) va trebui sa aiba nitica rabdare pina ce Garcea-antitabloidul va da faliment.
Atunci, la numaratul datoriilor, Garcea va avea ocazia sa se trezeasca din paranoia succesului si sa-si puna o intrebare clasica din repertoriul international al prostiei omenesti: unde am gresit, dom’le? Si probabil ca va intra in politica.
de Ioan Buduca - 1816 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi