Cind abia terminase facultatea, Anca Sigartau a devenit actrita a Teatrului „Bulandra“, fiind selectata de Liviu Ciulei in trupa pe care marele regizor a alcatuit-o in 1991, cind s-a reintors la directia teatrului. Tot atunci, in viata ei, Anca a primit, pentru prima data, rolul de mama si, in cei 20 de ani care au trecut, si l-a asumat in trei rinduri, cu dragoste si daruire totala, asa cum ii sta in fire. Astazi, artista se simte implinita alaturi de cei trei copii ai sai, pe care ii creste singura si pe care se straduieste sa-i educe astfel incit sa inteleaga cit de important este, in viata, nivelul la care alegi sa traiesti.

Pentru Anca Sigartau, viata a fost o cursa cu obstacole, pe care spune ca a putut sa o parcurga datorita simtului umorului, care n-a parasit-o niciodata, dar si intelepciunii, care a ajutat-o sa-si urmeze drumul, reinventindu-se mereu, la un nivel superior. „Simtul umorului m-a ajutat sa-mi cresc singura copiii, mai mult decit puterea sau mintea. Intelepciunea m-a ghidat spre o evolutie permanenta, in plan profesional si social, realizata prin munca si pasiune“, spune Anca,  gindindu-se la ultimii 20 de ani din viata sa.

Roluri impletite cu maternitatea
Privindu-si copiii, „care uite ce au crescut!“, cum ii place sa exclame, Anca Sigartau se duce, uneori, cu gindul in trecut, oprindu-se la acele momente care au relevanta in definirea personalitatii sale, care si astazi este, dupa cum ea insasi afirma, „in continua formare“. I-a fost dat sa lucreze, inca de la inceput, cu marele Liviu Ciulei. „El era, pentru generatia noastra de tineri actori, <Mitul> despre care invatasem la scoala. Ca si Andrei Serban si Vlad Mugur, Liviu Ciulei revenise in tara dupa revolutie si, in iulie 1990, cind am auzit ca face o noua trupa la <Bulandra>, am renuntat la postul de la teatrul din Piatra-Neamt, unde eram angajata ca proaspata absolventa si m-am prezentat la concurs. Eram gravida cu Sonia in patru luni, dar nimeni nu stia asta. Dintre 120 de candidate care concurau pe un singur loc, m-a ales tocmai pe mine si m-a distribuit in roluri principale in cele doua spectacole pe care le-a montat la <Bulandra>. Am fost Puck, in Visul unei nopti de vara de Shakespeare, dar si Wendla, personajul feminin principal din Desteptarea primaverii, in care l-am avut partener pe Stefan Banica jr. Ambele roluri s-au legat de maternitatea mea, ceea ce ­face foarte tandra amintirea lor“, ne spune actrita. Citiva ani mai tirziu, in 1995-1996, Anca Sigartau va juca in Trei surori, in regia lui Ducu Darie, acesta fiind cel de-al treilea spectacol in care rolul de pe scena, cel al Irinei, se impletea cu cel real, de mama - de aceasta data, cu nou-nascutul Iosif.
Au urmat multe alte spectacole, printre care inca un Cehov (Unchiul Vania, in regia lui Yuri Kordonski, tot la Teatrul „Bulandra“), dar apoi, dupa zece ani de cariera de succes, mariajul sau cu medicul tunisian Tito, tatal copiilor sai, a luat sfirsit. Anca Sigartau si-a asumat conditia de mama singura. Se stie ca destinul i-a mai oferit o data varianta familiei complete, prin casatoria cu psihologul american Jefferey, dar soarta s-a razgindit iar si Anca a inteles ca i-a fost scris sa joace un rol dublu: atit de mama, cit si de tata. Astazi, aceasta constata ca rolul „piesei“ de acasa a pasionat-o si ca… i-a iesit foarte bine.

„Situatiile de criza te obliga sa te situezi in alt plan“
Anca Sigartau a ales sa lase in urma situatiile de criza, considerindu-le nimic altceva decit un prag care trebuie depasit pentru a ajunge la un nivel superior. „Mie imi place Shakespeare si doresc sa <vorbesc> limba lui. Asa ca nu ma interesaza limba mitocaneasca“, spune actrita.
Intotdeauna cind vorbeste despre ea, actrita explica si contextul fiecarui moment din viata, care si-a pus amprenta asupra evolutiei sale. Mentioneaza, in primul rind, educatia primita in familie, din care nu a lipsit studiul unui instrument ca mijloc superior de disciplinare si imbogatire a personalitatii unui copil. In cazul sau, este vorba despre pian. Evoca, de asemenea, momentul admiterii la Facultatea de Teatru, cind, vazind ce „artisti imensi“ erau in comisia de admitere – Olga Tudorache, Sanda Manu, Ion Cojar, Octavian Cotescu, Dem Radulescu – a inteles ca nu are dreptul sa-i dez­amageasca, inselind sperantele pe care acestia si le-au pus in ea cind au declarat-o admisa. La fel a gindit si legat de maestrul Dem Radulescu, care, timp de patru ani, a invatat-o ce inseamna arta actoriei, precum si despre Adriana Popovici, asistenta lui, care, ulterior, i-a devenit indrumatoare pentru doctorat. Nu uita nici ca a fost colega la Teatrul „Bulandra“ cu mari doamne ale scenei romanesti, precum Clody Bertola, Ileana Predescu, Rodica Tapalaga si Gina Patrichi. „Acum ne-au mai ramas, noua, actorilor tineri de la <Bulandra>, doar Victor Rebengiuc si Irina Petrescu, de care ma tin foarte aproape. Ei sint adevarate repere de valoare artistica si umana; depinde de fiecare dintre noi cit vrem sa luam din exemplul lor“, subliniaza actrita.

O mama surprinzatoare
Ancai Sigartau ii sta in fire sa surprinda. Chiar si pentru copiii sai, actrita a fost mereu ca o sarabanda de surprize. Are un spirit ludic accentuat si este un adevarat spectacol sa o vezi impreuna cu cei trei copii ai sai. Cel mai mult se joaca cu Iosif, pe care vrea sa-l dinamizeze, sa-l scoata din lumea viselor lui, pentru ca acesta este elev la „Tonitza“ si doreste sa devina pictor. Mama si fiul se intilnesc, fiecare pe palierul sau artistic, la sala „Un teatru“, de pe strada Ilfov, din zona Muzeului de Istorie, unde Iosif a deschis o expozitie de pictura, iar ­Anca Sigartau are reprezentatii cu one woman show-ul Vreau sa fiu actrita. Fiul cel mare, Teodor, care este deosebit de politicos si saruta mina doamnelor, pentru ca „asa l-a crescut mama“, este cel mai lipicios si afectuos cu mama lui, sarutind-o adesea. Ca si Iosif, are talent la desen si, desi este pasionat de arhitectura, va urma tot calea artelor plastice, sectia de design. Dintre frati, ­Sonia se remarca, intotdeauna, prin eleganta vestimentara. Anca Sigartau este foarte mindra de fiica sa, despre care spune ca vorbeste fluent engleza, franceza, araba si spaniola si, fiind studenta la Stiinte Politice, urmeaza sa-si sustina licenta in domeniul institutiilor ONU. Niciunul dintre copiii sai nu i-a mostenit insa talentul muzical si nici pe cel actoricesc. In ceea ce priveste talentul lor comun, desenul, actrita crede ca si l-au descoperit datorita jocurilor pe care le inventa pentru ei, cind erau mici. „Mi-amintesc, de exemplu, ca trebuia sa-i tin cu mine in bucatarie cind gateam, ca sa nu stea singuri. Pentru a-i face sa fie cuminti le dadeam, ca subiect de joaca, bulinele colorate de pe pantalonii mei. Le ceream sa combine culorile si sa se joace cu ele mereu altfel“, povesteste Anca Sigartau. In privinta educatiei, actrita a gasit, in Decalogul crestinismului, cea mai buna solutie. „Le spun <aveti de respectat in viata doar zece porunci. Astfel, sa traiesti corect ­este mult mai simplu decit sa conduci o masina, de exemplu!>“, le explica, glumind, mama, care spune ca acasa copiii traiesc „in tara ei“. „Mai greu este cind vin cu influente din afara si trebuie sa discute cu ei. Cu o inepuizabila energie, Anca Sigartau se confrunta in opinii cu cei trei copii ai sai, dar, desi nu este adepta democratiei in educatie, le ­este cea mai buna prietena. „Oricit as lipsi de acasa in timpul zilei si oriunde m-as afla, copiii stiu ca eu sint, in primul rind, <mama>“. Si, pentru ca fiecare dintre ei sa aiba acces personal la „mama“, actrita si-a personalizat soneria telefonului pentru fiecare copil in parte.

In lumea desenelor animate Disney
De ani intregi, Anca Sigartau are un al doilea job, la studioul de desene animate al regizorului Nicolae Margineanu, unde se ocupa de regizarea dublarii tuturor filmelor americane de desene animate de la Disney, care se gasesc pe DVD-urile din Romania si, mai recent, si pentru cele produse de Studiourile Paramount. „Eu sint cea care distribuie actorii care dubleaza personajele. Eu fac sincronul, mixajul si chiar interpretez personaje, la rindul meu. Recent, am facut un stagiu de specializare la Roma, la celebrele studiouri Tehnicolor, unde se dubleaza toate filmele pentru Europa, nu doar cele de desene animate. A fost o experienta extraordinara. Lucram in fiecare zi cite opt ore, discutind, in plus, si cu cei din America. Dar, in ceea ce ma priveste, am avut intotdeauna in vedere exigenta copiilor mei, de care m-am temut mai mult decit de specialistii din California“, spune actrita. Ea mai povesteste ca acest job este un dar de la Dumnezeu si ca il datoreaza lui Mihai Bisericanu, care a adus-o la studioul de desene animate, unde este colega cu Radu Apostol, Florin Ghimpu si alti profesionisti din lumea teatrului si a filmului. Incintata ca are prilejul de a-si petrece o buna parte din orele de lucru vizionind de­sene animate, Anca spune ca lucreaza intr-un loc minunat si ca, asa cum i s-a intimplat cel mai adesea in viata, Dumnezeu i-a dat mai mult decit s-a priceput sa-i ceara.
In curind, Anca Sigartau va pleca la Varsovia pentru a inregistra coloana sonora a ultimei productii Disney, Winnie the Pooh, ei revenindu-i interpretarea melodiei care va sta la baza coloanei sonore.

A fost, timp de trei ani, „sclava cartilor“
Despre meseria de actor, Anca Sigartau spune: „Iti pui salopeta, iti sufleci minecile si treci la deblocarea acelor suruburi prea strinse, care te impiedica sa fii liber in creatie. Desi munca este, de multe ori, solutia, uneori ai nevoie de cunostinte in plus si <trebuie sa mai pui mina si pe carte>“, este de parere Anca, adepta asumarii rationale a vietii. Asa a ajuns, dupa 17 ani de cariera, sa se hotarasca sa-si dea doctoratul, pentru a face o pauza „benefica“, de studiu. „Timp de trei ani, am fost sclava cartilor si, de multe ori, acestea mi-au impus sa cobor de pe piedestalul orgoliului artistic. Cartile te asaza in pozitia de sclav si te obliga sa-ti vezi cu lupa greselile, neimplinirile. Au fost momente cind am plins, dar le-am depasit cu ajutorul Adrianei Popovici, profesor la Facultatea de Teatru, o excelenta indrumatoare de doctorat si o foarte buna prietena. Altfel nu poti merge mai departe. E necesar sa te mai si opresti, pentru a-ti teoretiza experientele“, crede actrita. Nu-si ascunde bucuria de a fi primit titlul de doctor si spune ca aceasta realizare importanta din viata ei a facut-o sa se simta ca „ratusca cea urita care a fost primita la masa lebedelor“.

Pe scena, cu 1Q Sapro
Anca Sigartau nu se multumeste doar cu spectacolele in care este distribuita. Daca citeste o carte care o entuziasmeaza, o transforma in text dramatic si urca pe scena, dind viata ideilor care au cucerit-o. Asa s-a intimplat si cu volumul Cum m-am lasat de gindit de Hannes Stein, carte publicata la Editura Nemira, pe care Anca Sigartau a pus-o in scena la Teatrul Metropolis, unde joaca in spectacolul cu acelasi nume, in regia lui Bogdan Muntean, impreuna cu solistul hip-hop 1Q Sapro. „Il stiam de mai mult timp pe Cezar Cristea, zis 1Q Sapro, din fosta trupa Morometzii, si stiam ca este un profesionist care a ramas fidel mesajului social al muzicii sale. Piesa aceasta are, la rindul ei, un mesaj social, care se adreseaza, in primul rind, tinerilor tot mai incapatinati sa creada ca au dreptate cind se arata interesati doar de solutii facile si de ceea ce este la moda, indiferent de consecinte. Cum m-am lasat de gindit este o piesa-manifest, pe care mi-am dorit foarte mult sa o vad pe scena“, spune actrita, care le multumeste atit lui 1Q Sapro, cit si regizorului, pentru ca i-au fost alaturi in acest demers artistic de suflet. Preocupata de problema consumului de droguri si de etnobotanice in rindul tinerilor, actrita va participa la o campanie nationala de prevenire a dependentei de droguri, in care, prin intermediul artei, va incerca sa-i implice pe tineri in combaterea acestui flagel. „Vreau sa aplicam strategii antidrog, care sa vina de la tineri. Ei stiu cel mai bine ce le trebuie, iar noi trebuie sa stim sa-i ascultam“, crede Anca Sigartau, convinsa ca lucrul cel mai important in viata este ca fiecare om sa realizeze cit este de important nivelul la care alege sa traiasca.