Ne agatam de viata, o traim asa cum credem, sintem rai sau buni, ne dorim lucruri si luptam pentru ele cu ce ne este lasat la indemina. Poate ca Dumnezeu este deasupra si ne urmareste alegerile sau poate ca ne ascundem dupa ideea existentei Lui. Poate ca soarta ne este scrisa si ne folosim miinile si picioarele pentru a ne trai vietile deja condamnate sau poate ca nimic nu este scris si noi construim fiecare clipa a viitorului prin clipa de acum. Poate… nu stiu.
Stiu sigur ca nu totul se refera la noi si la faptele noastre.
Daca bloggingul inseamna sinceritate… Dumnezeu mi-e martor ca mai sincer si mai personal de-atit nu voi
putea scrie vreodata.
Mi-e frica de ziua de miine. Mi-e frica pentru tot ce am, pentru tot ce iubesc, pentru toti cei pe care-i iubesc.
Am un copil care tocmai a facut noua ani. Noua ani care au zburat, care parca doar s-au invirtit in jurul nostru de noua ori si s-au pierdut cum se usuca roua diminetii cind iese soarele. Am un copil pe care-l iubesc si pentru care nu exista lucruri pe care nu le-as face; Cel de Sus mi-e martor ca mi-as da toate secundele vietii pentru a-l sti fericit.
O am pe Andreea si simt ca eu n-as mai fi daca ea n-ar mai fi. O am linga mine si ma are linga ea si jur ca nu trece zi in care sa nu ma gindesc cit sint de norocos.
Le am pe mama si pe sora mea, doua dintre femeile ­care m-au transformat in barbatul – bun sau rau – care sint acum. N-am stiut sa le spun altfel decit stiu s-o faca oamenii – niciodata, cred – cit de mult le iubesc, cit de multe as face pentru ele, pentru amindoua si pentru fiecare in parte.
Am un tata care nu corespunde la culoare, dar care corespunde atit de mult la suflet, incit sint convins ca sint al lui si fizic. Si-atunci cind cineva vorbeste de tatal ideal… nu stiu daca exista, dar, daca as sti ca exista, ei bine, cu siguranta ca ar fi el. Tin la el asa cum stiu eu.
Si am ceva prieteni… nu multi, nu putini, nu neaparat frumosi sau uriti, nu neaparat geniali sau normali, dar ii am si ii pretuiesc asa cum sint.
Am viata mea. Unii o vad frumoasa, pentru ca fiecare presupune ce-i trece prin cap. Si eu o vad frumoasa, dar nu pentru ca apar la televizor, ci pentru ca am ajuns s-o pretuiesc pentru tot ce se gaseste in ea.